În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020
38.
Comentarii care se bat cap în cap și Gustav, vizionân-du-le, ba se amuză, ba se enervează. Bieții oameni, lipsiți de informații reale, trebuie să tot născocească cât mai plauzibil pentru a umple spațiul de emisie. Și pentru a nu fi mai prejos decât concurența. Aproape nimic nu este adevărat din ceea ce se transmite, dar asta n-o știe decât Maestrul și, desigur, cei ce nu apar în știre. Totuși, lumea privește și comentează. Maes-trul Doctor Gustav R. Propp e celebru, Doamna primește o mulțime de mesaje de felicitare. Chiar și Isabel – Antigona es-te mândră și-și etalează mândria față de numeroșii ei cunos-cuți. Doar Gustav încearcă să interpreteze fiecare cuvânt: ce ar putea fi folosit de unii și ce de ceilalți. Necazul este că știrile se difuzează pe cele mai multe canale la aceeași oră. Își roagă soția să urmărească un canal, pe Leonora alt canal, pe Fidelio n-are rost să-l roage pentru că el n-ar face decât să ia totul în bășcălie. Mai află câte ceva și din spusele numeroaselor cu-noștințe ce nu întârzie să-și arate entuziasmul față de marele lor prieten. Prieten?
Lucrurile sunt încurcate, ar trebui să analizeze în amă-nunt situația, numai că mâine are trei dezbateri, plus conferin-ța de presă. Ce să facă mai întâi? Se simte așa cum i s-au plâns în sesiune colegii că nu le ajunge timpul pentru a învăța toate cursurile. La el n-a fost cazul, el n-a lăsat nicicând să se aglo-mereze materia în preajma examenelor. Dar acum chiar că se simte ca un student cu prea multe probleme pe cap în peri-oada examenelor. „Gata, îi spune soției, nu mai sunt disponibil pentru nimeni!”. Vrea să-i dea și telefonul mobil, dar se răz-gândește. Toată familia cinează scurt, mai scurt ca de obicei, și pater familias se retrage în camera de lucru. Toate ceasurile din încăpere arată opt și patruzeci și trei de minute. Doar cel de pe birou e cu o liniuță în urmă. Nu mai e, a fost – mica eroa-re a fost reparată.
Deci, un proces va fi amânat. Ar mai trebui să obțină o amânare și pentru un altul. De regulă, amânările sunt cele mai indicate soluții. Și nu doar conform celebrului banc în care fi-ul, avocat în cabinetul tatălui, vine încântat la părintele său, lăudându-se că a finalizat cu brio o cauză pe care bătrânul n-a reușit s-o câștige de șase ani. „Bine, deșteptule, îi spune tatăl, dacă aș fi terminat procesul ăsta atât de repede, din ce bani crezi că te-aș fi putut ține toată vremea aceea la facultate?” Banc vechi, dar adevărat. Maestrul găsește în două minute un motiv irefutabil: și speța a doua va fi amânată pentru un alt termen. Mai rămâne o singură cauză. Răsfoiește dosarul, își face două scurte adnotări pe un bilețel. Îi ajung douăsprezece minute – e ora nouă și opt minute. Totuși, pentru acest caz, va trebui să coboare dimineața în arhivă: există acolo o necon-cordanță ce va putea fi exploatată. Trebuie doar să fie sigur că o anumită formulare a fost notată așa cum parcă își aminteș-te. Nici nu mai notează pe bilețel cuvântul „arhivă”, știe ce are de făcut, gata, pentru mâine a terminat.
Se duce în salon și reaprinde televizorul. Ar trebui să -și instaleze un televizor și în birou, lucru pe care-l tot amână fi-indcă pentru acesta ar fi nevoie să regândească întreaga arhi-tectură a încăperii de care este atât de mulțumit. Noroc că în clipele astea, nici copiii și nici soția nu se află în salon. Probabil că fiecare dintre ei vorbește la telefon. Pe micul ecran încep știrile: pe ce canal să se oprească? Nici măcar headline-urile nu le poate viziona pe fiecare, așa că nu știe dacă pe un anumit post va fi comentată – ori măcar amintită – înfățișarea de azi a marelui proces „Adam”. Butonează cu telecomanda până ce dă pe Canal 99 de un reportaj cu mai multe persoane ce-și dau cu părerea despre afacerea SABOLA. Așa ceva nu e de ignorat: din vocea străzii poți trage anumite concluzii în legătură cu ce se așteaptă de pe urma soluționării cauzei. Da, când este vorba despre un eveniment de un asemenea calibru, Completul poa-te fi influențat cu presiunea maselor, chiar dacă, în mod evi-dent, acestea habar n-au despre amploarea încrengăturilor și a intereselor din spatele scenei. Pe un alt canal, o masă rotundă, la care sunt invitați comentatorii obișnuiți a fi văzuți acolo, discută aprins, se enervează, se întrerup între ei, subliniază cu ton ridicat, decretează cu convingere. Ăștia sunt directori de opinie și fiecare își are partizanii săi. Nu puțini. Doar că nici ei, deși folosesc tonuri cât se poate de hotărâte, nici ei nu știu ma-re lucru din culisele afacerii. Unul sau altul, e drept, mai aruncă pe piață câte o intuiție corectă, dar, neavând dovezile necesa-re, se pierde în vâltoarea discuțiilor atât de înflăcărate. În fond, ei nu sunt decât „avocații” celor care-i plătesc.
Maestrul stinge televizorul, chiar pe o frază în care îi este pomenit numele. Altădată orgoliul l-ar fi obligat să asculte toate bazaconiile rostite în legătură cu numele lui, tocmai pentru că erau/sunt rostite în legătură cu numele lui. Acum a ajuns în faza când simplul fapt că a fost amintit îi ajunge. Sigur că îl măgulește, dar știe și fără să mai piardă vremea ce se spune: toți comentatorii ăștia joacă într-un spectacol ce se re-petă la nesfârșit. Repertoriul nu se schimbă semnificativ, nici distribuția, chiar dacă uneori un actor trece în rolul altuia. În mare, însă, Maestrul nu are nevoie să se mai convingă încă o dată că X îl laudă pe A, iar Y pe B. Despre adevărata confrun-tare și, mai ales, despre adevăratele consecințe pe care le poa-te avea „procesul ADAM”, nici celebrii analiști și nici oamenii de pe stradă nu știu mai nimic. Ceea ce nu înseamnă că spuse-le lor nu pot fi folosite. Iar Maestrul Doctor Gustav R. Propp de aceea e Maestru fiindcă știe să influențeze judecătorii chiar și cu vorbele celor ce spun fără să știe despre ce este vorba.
Revine în camera sa de lucru, unde toate ceasurile – in-clusiv cel de pe birou – arată ora nouă și cincizeci și trei de minute. Să se culce este prea devreme, și așa, probabil că soția vorbește la telefon, dar nu, Doamna tocmai a revenit în salon, ah, da, la zece începe serialul pe care nu-l ratează niciodată. Serialul care va constitui subiect de discuție la următoarele convorbiri de pe telefon. Și Leonora vine să vadă serialul, deși ea ar trebui să doarmă, mâine mama ei va avea p robleme s-o trezească la șase și jumătate. Enervant! Dar doar o „enervare de rutină”, nimic peste gradul I. „Enervările de rutină” își au și ele rolul lor și făcând parte din programul obișnuit, fac parte și din „singura ordine”. „Enervările de rutină” sunt benefice, știe Gustav, ele alungă enervările adevărate.
Maestrul se afundă în fotoliul său, telefoanele nu mai su-nă, femeile au redus tonul televizorului, își mai aprinde o țiga-ră. Asta este aproximativ „adevărata ordine”. Aproximativ, fiindcă limba se întoarce iarăși la dintele sensibil. Gustav în-cearcă altfel: încearcă să retrăiască momentul de început al coșmarului. Deci, se afla în codru, în același codru din toate coșmarurile sale, situația nu era deloc nouă, a acumulat des-tulă experiență pentru a nu cădea în panică, până acum de fie-care dată s-a descurcat. S-a aflat/se află în codru și zărește un copac mai înalt și revine și momentul când, în loc să se cațere în vârful arborelui, de unde să vadă poteca ce duce în afara te-renului împădurit, observă scorbura și se apropie de ea. Nu mai rămâne decât să dea timpul înapoi și să se cațere în co-pac, în loc să intre în scorbură. Totuși, tentația rămâne moar-tă. Ca să dai timpul înapoi este necesară o concentrare ma-ximă, iar după o zi ca asta, chiar și un om ca și Gustav se simte obosit. Totul e posibil, dacă voința îți este nestrămutată. Se concentrează, e obosit, adoarme.
Dar așa cum spune înțelepciunea orientală, „fapta pe care a săvârșit-o altădată cineva doarme împreună cu el când doarme și-l însoțește atunci când merge – căci e nedezlipită de suflet” (Paňcatantra) Așa o fi, doar că, de data asta, nici co-pacul înalt, nici scorbura și nici măcar pădurea nu-și fac intra-rea în somnul Maestrului. El, scufundat în fotoliu, doarme adânc, asemenea micului Gusti până ce nu s-a luat după pasă-rea – porumbelul sau vrăbiuța? – din parcul unde l-au dus bunicii.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.