72. Livrarea fericirii programate
La Tribunalul Municipal a avut loc un proces extrem de mediatizat: Julius Zimberlan, profesor universitar şi doctor în filozofie, unul dintre personajele cele mai respectate din tot ţinutul, a fost acuzat că ar fi violat-o pe domnişoara Sara Strumpf. Ba, mai mult, în urma anchetei preliminare, a reieşit că profesorul nu se afla la prima asemenea faptă mizerabilă, ci că a profitat, în decursul timpului, de multe dintre studentele sale.
– Acuzat, recunoşti faptele pentru care eşti învinuit?
– Da.
– Atunci, înţeleg că pledezi „vinovat“.
– Relativ.
– Cum „relativ“? Aşa ceva nu se poate!
– Pot fi considerat vinovat, din punctul de vedere al legii, dar nu şi din cel al femeilor numite aici „victime“. Profesorul doctor Julius Zimberlan, obişnuit să ţină prelegeri în faţa unor săli pline, a continuat: Toţi oamenii au dreptul la fericire. Dar mulţi sunt obligaţi să se mulţumească doar cu bucurii. Diferenţa este că bucuria denumeşte o satisfacţie în urma unui succes uşor de pus în cuvinte: „Sunt bucuros pentru că am câştigat la loterie“ sau „Sunt bucuros pentru că am reuşit să-mi cumpăr ceva ce mi-am dorit de mult“. În schimb, fericirea nu se lasă verbalizată: ai fost fericit odată stând pe malul mării şi admirând apusul de soare. Şi altădată ai fost acolo seara, dar fericirea n-ai mai simţit-o. Şi nu ştii de ce. Şi nici nu-ţi poţi planifica un asemenea minut. Un asemenea minut când uiţi de trecut şi nu-ţi mai pasă de viitor. Nici de cicălelile soacrei şi nici de boala bunicului. Aceasta este fericirea: clipa singură. Pe care o poţi planifica s-o obţi cu o femeie care-ţi place.
– Şi ce legătură are pledoaria dumitale cu cazul în speţă? l-a întrerupt judecătorul.
– Deci aceasta este deosebirea dintre fericire şi bucurie: prima se restrânge doar la prezent, cea de a doua implică şi celelalte timpuri. Există doar două posibilităţi să ajungi la o fericire programată: comuniunea cu Dumnezeu şi orgasmul sexual. La comuniunea cu Divinitatea, au mărturisit câţiva dintre Sfinţii Părinţi ai Bisericii retraşi în pustie, au ajuns o dată sau de ceva mai multe ori. Dar noi, cei mai mulţi oameni, nu suntem sfinţi.
– Dumneata în nici un caz!
– Întocmai. Aşa că rămâne orgasmul. Eu mai pot, fără să mă laud, să satisfac orice femeie. Şi, oferindu-mi mie fericire, le-am oferit-o şi lor. Poate fi considerat vinovat cineva care oferă în mod gratuit fericirea cea atât de greu de atins?
Judecătorul tăcu îndelung, apoi, spre stupoarea asistenţei şi a mass-media aflate în sală, l-a achitat pe profesorul doctor Julius Zimberlan, acuzat de violuri multiple. Iar când decanul facultăţii a vrut să-l concedieze, un număr imens de femei au protestat timp de două săptămâni. Până când profesorul a fost repus în drepturi.
Aceasta nu este o glumă.
73. Nu fi prea grozav!
– Nu fi prea grozav! l-a povăţuit bunicul pe nepotul său, dar micul Julius nu l-a ascultat şi s-a încăpăţânat să ia mereu calificativele cele mai mari în şcoală. Obţinând de fiecare dată diploma cu coroniţă, nu i-a fost iertată niciodată nici cea mai mică abatere, ceva ce în cazul altora nici măcar nu era observat.
– Nu fi prea grozav! Fii mai modest! îi tot repeta bunicul, dar tânărul Julius nu l-a ascultat şi s-a încăpăţânat să ia mereu calificativele cele mai mari la facultate. În calitate de şef de promoţie, altele erau pretenţiile de la el decât ceea ce se aşteptau profesorii şi colegii de la ceilalţi studenţi. Deja în studenţie Julius Zimberlan era un fel de monstru sacru, dar tot monstru… Cui îi vine să se împrietenească cu un monstru?
– Nu fi prea grozav! auzea, din când în când, doctorul Zimberlan, în momentele-i de luciditate, vorbele răposatului său bunic. Însă ce era să facă atunci când nu se putea reţine şi mai comitea un act de mare bravură ştiinţifică. Aşa că amici avea, dar erau amici din interes, şi soţie avea, dar şi soţia l-a luat mai mult pentru faima şi banii săi („Frumoasa şi bestia“, cum erau numiţi de cunoştinţe); în mijlocul oamenilor, Julius Zimberlan era cu totul singur.
– Nu fi prea grozav! parcă i s-a spus în copilărie. Rişti să faci parte dintr-o altă seminţie decât restul oamenilor, iar aşa ceva nu se poate ierta! Aşa că, aflat mereu sub lupa semenilor, toate umbrele reale ori doar bănuite ale doctorului Julius Zimberlan erau aspru comentate.
În sfârşit, la o vârstă respectabilă, Julius demonstră cu argumente infailibile că renumita sa teoremă este profund greşită. Apoi că nici celebrul Efect Zimberlan nu se susţine. Încetul cu încetul, începu să aibă prieteni, să se bucure de o ieşire la iarbă verde şi să fie invitat de ceilalţi. Încetul cu încetul, începu să fie unul de-al lor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.