Esticii, vinovații de serviciu

Roberto Maroni, lider al campaniei antiimigraţie, politicianul care intervenea pentru cei trei angajaţi români ai săi cu statut ilegal în Italia

Alegerile de pe 4 martie se apropie, iar presa din Peninsulă este îngrijorată că un partid antisistem (Mișcarea de Cinci Stele) va deveni principala formațiune din Parlament, iar viitorul guvern ar putea include partide de extremă-dreapta (Fratelli d’Italia) și antiimigrație (Liga Nordului).

Pentru marile publicații italiene o explicație pentru această stare de fapt ține de acțiunile insidioase ale Rusiei lui Vladimir Putin și ale „armatelor“ sale de trolli. „Asta sună bine și stârnește pasiuni, ca un roman“, scrie Fulvio Scaglione pentru site-ul italian Linkiesta.

Estul e de vină!

Pentru Scaglione, jurnalist și la publicația catolică Famiglia Cristiana, realitatea este alta. Nu Rusia este de vină pentru dezastrul electoral către care se îndreaptă partidele tradiționale din Italia, ci țările estice din UE. Ele sunt cele care atrag, prin costurile mult mai mici, marile companii occidentale, lăsând zeci de mii de șomeri italieni pradă extremelor politice și formațiunilor antisistem. „Aceste țări sunt atât de atractive pentru că oferă beneficii și garanții sociale și salarii mult mai mici decât ale noastre. Dar nu doar pentru asta: ele folosesc adesea fondurile structurale abundente ale UE pentru a crea condițiile unei concurențe neloiale. Prețuri mai mici la energie, de exemplu“, scrie Scaglione. Sunt arătați apoi cu degetul „angajații detașați“, acuzați recent de președintele Franței pentru distrugerea sistemului social occidental, oameni care lucrează în condiții mizere în Vest fiind plătiți cu salariile mici din țările de origine.

Lobby la Bruxelles

Nu doar ziarele au această atitudine mai mult decât ostilă la adresa Estului, ci însuși guvernul italian. În plină campanie electorală, Partidul Democrat (care riscă să piardă puterea), l-a trimis la Bruxelles pe ministrul Economiei pentru a pune bețe în roate Slovaciei. Ministrul Carlo Calenda caută susținerea comisarului european pentru Concurență, daneza Magrethe Vestager, pentru a investiga un presupus ajutor ilegal din fonduri UE oferit de statul slovac pentru companiile ce investesc în țară. Totul pleacă de la disponibilizarea de către Whirpool a circa 500 de angajați italieni, în urma deciziei de a-și muta afacerea în Slovacia. Pentru ministrul Calenda, ceea ce Whirpool a făcut este „o mizerie“, iar Slovacia face „concurență neloială“. La fel au stat lucrurile în ultimul timp cu o fabrică a companiei Honeywell (mutata în Slovacia), cu Carson Wagonlit și K-Flex (care au plecat în Polonia), cu Electrolux, care a venit în Polonia, România și Ungaria. Suedezii de la Electrolux au și arătat guvernului italian că ar rămâne în Italia doar dacă angajații ar accepta 700-800 de euro pe lună, la fel ca și colegii polonezi.

Un „Pasdaran“ al NATO

Nemulțumirea italienilor depășește granițele economiei. „Aceste state sunt inamici declarați ai Rusiei. Și nu doar atât: ele sunt un adevărat Pasdaran al NATO, cele mai loiale în alianța cu SUA, iar companiile americane sunt foarte fericite să vină în aceste țări. Astfel, în România și Polonia există un scut antirachetă al SUA, iar Cehia susține decizia lui Trump de a muta ambasada la Ierusalim“, scrie Scaglione, care aseamănă țările sărace din Est cu Gărzile Revoluționare Iraniene. Articolul se încheie astfel: „Putin este urât, mizerabil și rău și complotează pentru sfârșitul lumii. Însă ce probleme a avut Italia cu Rusia în privința gazelor? În 2012, înaintea crizei din Ucraina și a sancțiunilor vestice, Italia era al doilea exportator european în Rusia, iar 9% din investițiile străine directe în Italia veneau din Rusia. Datele arată că Italia nu este de partea cui trebuie, cel puțin din punct de vedere al buzunarului, ci cu cei care sunt gata să facă șmecherii cu Italia“.

Cine sunt adevărații „șmecheri“?

Articolul cu pricina nu spune nimic despre marile companii italiene care fac profit în țările estice, tocmai datorită acestor salarii mizere, profituri pe care le și repatriază. Nimic despre modul în care aceste repatrieri fac ca balanța dintre fondurile UE și capitalul astfel scurs din Est să fie negativă. Nimic despre modul în care Italia, acum la președinția OSCE, susține insidios poziția Rusiei în legătură cu Transnistria, prin intermediul fostului comisar european Franco Frattini, numit recent Reprezentant special al OSCE pentru Transnistria. Nimic în publicația italiană despre cum Italia, împreună cu companii energetice din Norvegia, Marea Britanie sau Germania au îngropat gazoductul Nabucco, preferând ca gazele caspice să ajungă în Italia, lăsând Estul expus pe mai departe șantajului rus. Nimic despre lucrările de mântuială ale companiei italiene Salini Impreglio pe lotul de autostradă Orăștie-Sibiu, companie vizată în 2016 în Italia, acasă, de o investigație pentru corupție. Nimic nici despre poziția inferioară României, Slovaciei, Poloniei, Ungariei deținută de Italia în topul corupției ale Transparency International. Nimic despre Institutul pentru Reconstrucție Industrială, creat de regimul Mussolini și care, după război, a asigurat ajutorul de stat pentru marile companii italiene, ducând la ceea ce se numește „miracolul italian“, folosind „fondurile structurale“ ale acelei epoci – Planul Marshall.

Și ar mai trebui să amintim și de fostul ministru de Interne Roberto Maroni, acum președinte al Lombardiei și unul din liderii antiimigranților din Liga Nordului, cel care în 2009 se afla în plină campanie împotriva imigranților români, după ce anterior intervenise, în calitate de parlamentar, pentru a reglementa situația a trei români (printre care o menajeră) care lucrau ilegal pentru el în Italia. Acum, Italia este una dintre țările UE care cere cel mai vocal limitarea accesului țărilor estice la fondurile UE, în cazul în care refuză să primească, pe sistemul cotelor obligatorii, imigranții sosiți în Italia. Având în vedere cele de mai sus, ne putem întreba și noi, precum jurnalistul italian, dacă nu cumva suntem în UE împreună cu cei care fac „șmecherii“ cu România, cel puțin din punct de vedere financiar, dacă nu și geopolitic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8

6 Comentarii

  1. @Calin Marchievici : opreste-te si la cauze, ca s-ajungi la echilibru 1. tarile estice au dreptate sa-i refuze pe imigranti, chiar daca sunt (vezi România) într-o scadere demografica dramatica. Esticii n-au organizat lovituri de state-n state initial prospere, pentru a le bombarda si aduce la ruina. Plus ca transferul actual de populatii are efecte devastatoare pentru Europa, leagan al Renasterii, neo-clasicismului, barocului … si-acuma, cu analfabeti fanatici care-i dorm pe strazi. Din cauza cui? fiindca, Siria, de pilda, Levantul, si Irakul au fost, alta data, leaganele civilizatiei si culturii mondiale. Orientul salvând cultura europeana, la vremea Inchizitiei. Furia distrugerii lui din partea americanilor (a lui Clinton-Obama), cauza imigratiei. Si-a saraciei, în ce priveste Africa post-coloniala. Vestul post-olonial a fost si rmâne un dezastru. Neo-con. Corectitudinea politica a distrus si distruge Europa. 2. Pe de alta parte, însa, imigrantii în Vest sunt si din (si-nca-n numar considerabil, milioane, numai din România) Estul Europei. Si tipii nu se disting de imigrantii din tarile-n razboi, bombardate. Stau în bidonviluri si cersesc. „Au transformat”, nu-i asa, „nume-n renume”. Vestul are, dp asta d evedere, dreptate. Nu ma invada, daca nu stii si nu vrei sa construiesti, n-ai carte, nu esti civilizat, si-mi ceri, pentru subzistenta, eforturi publice. Fiindca imigrantii de peste tot sunt întretinuti din impozitele populatiilor. Plus atitudinile neo-naziste ale presei si statelor Estului Europei (xenofobia fata de europeni, românii, fata d eunguri si de rusi, de pilda, alaturi de xenofobia privindu-i pe restul imigrantilor, din Asia-Africa). Dramatic e ca Europa nu mai are nici oameni politici, nici programe, nici perspectiva. Traieste de pe-o zi pe alta, ca orbetii. La fel SUA lui Obama, de altminteri.

  2. 1.Amestecul est-vest e cam ca apa cu uleiul. A tinut o vreme dar acum incepe sa se separe. 2. Ca unii sa traiasca bine, altii trebuie sa traiasca prost. Niciodata talerele balantei nu pot fi in acelasi timp sus. Iar un echilibru al lor inseamna ca vestul sa traiasca mai prost ca estul sa traiasca mai bine. Nu merge ca e clar ca nu le convine. Fizica si matematica au regulile lor stricte si acestea se aplica sin domeniul social. E simplu, UE se va sparge indiferent ce ar face unii sau altii. Nu e un amestec omogen. Noi ar trebui sa ne trezim ca sa nu ne prinda acest proces descoperiti. Dar, din pacate, Romania nu mai are politicieni de anvergura, responsabili si patrioti. Asa ca , lasati orice speranta!

  3. Actiunile militare in Africa si Orientul Mijlociu, impreuna cu sanctiunile economice, isi arata efectele.

  4. Ciuma rosie, PSD-ul si Dragnea sunt de vina! Tudose la puscarie, Lulutza la presedintie. Estul sa fie mereu sclavi, jucati in picioare de toti, inclusiv de cozile proprii de topor iar ei, vesticii, sa fie pururi stapanii de sclavi. Ceva trebuie sa primeasca si Rusia ca e puternica militar si in resurse de baza si ppate face nasoale mari. E bine asa?

  5. @corporatia – cica ±rezistentii sunt intelectuali, elitisti, rasati, ai mai destepti din toate cele. nu pari sa ai capacitatea de a intelege ca ciuma rosie e de fapt portocalie. si nu e de ieri, e cam din 2014 cand basescu, idolul tau, s-a angajat in nenumarate protocoale fascistoide, anexe la parteneriatul strategic, ce isi arata roadele azi. tara in care tone de intelegeri si protocoale clasificate nu se mai raporteaza la nicio lege. si sunt dincolo de orice cadru democratic. daca un militian de-al tau aplica legea incalcand-o, inseamna ca fie legea pe care vrea s-o aplice nu e fireasca, deci infractorul nu prea e infravctor, fie legea dupa care functioneaza nu e „completa”, neavand normele unei legi specifica dictaturilor. Slava Domnului ca lucrurile acestea ies la suprafata, la fel ca si ridicolul in care te plasezi mancand portocale stricate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.