Român răstignit pentru că a refuzat să moară de frig

Români sclavi în Ragusa

Poliţia l-a arestat pe italianul bătăuş

Un muncitor român care a luat o butelie de gaz din fermă pentru a se încălzi a fost bătut cu sălbăticie de angajator. S-a întâmplat la Vittoria, în provincia Ragusa, teritoriu cunoscut pentru miile de românce violate și exploatate. Poliția l-a arestat pe întreprinzătorul Rosario Dezio, 41 de ani, proprietarul fermei și consilier municipal din partea PD. Acum se află în arest la domiciliu.

„Români discriminați, ponegriți sau batjocoriți de politicieni italieni. Gândul te duce automat la Lega Nord, la reacțiile din trecut ale lui Bossi și ale discipolilor săi sau ale altor partide politice extremiste, care iau mereu voturi pe baza antipatiilor exprimate față de străinii din Italia. Iată că în acest an rolurile s-au cam schimbat: mai întâi un candidat la Senat, de la M5S, apoi un consilier comunal de la PD, ambii adevărați bătăuși de români“, a scris Gazeta Românească din Italia.

Autorul este ales local al… Partidului Democratic

Dezio este acuzat de sechestrare de persoană, vătămare corporală gravă și uz ilegal de armă. El este consilier municipal din partea PD în consiliul local Vittoria, intrând în consiliu în locul unui consilier demisionar, și a fost consilier municipal pentru PD și în legislatura anterioară. Ferma sa era deja cunoscută de autorități, deoarece a fost subiectul unor controale împotriva exploatării forței de muncă.

Zilele trecute, Dezio l-a surprins pe un muncitor român pe timp de noapte, cu o butelie luată dintr-o magazie. Nu furată, doar luată din magazie și mutată în locul unde era ținut în frig. Poliția a constatat că doi muncitori ai companiei, din cauza vremii reci, au decis să ia o butelie pentru a se încălzi. La acel moment, au fost surprinși de angajator. Unul dintre muncitori a reușit să se ascundă, în timp ce celălalt a fost bătut cu sălbăticie cu patul puștii, cu pumnii și o bâtă. L-a amenințat cu o pușcă și a tras câteva gloanțe în aer pentru a-l teroriza. Bietul om a fugit speriat și s-a ascuns, împreună cu celălalt, la un alt român.

Rosario Dezio l-a căutat ore întregi, apoi l-a găsit, pe același român bătut grav, în baraca unde se ascunsese. L-a sechestrat, l-a închis într-un garaj, i-a legat mâinile și picioarele și l-a atârnat de o grindă, apoi l-a bătut metodic pe toate părțile. Victima a suferit diferite fracturi și leziuni foarte grave, iar medicii sunt foarte rezervați. Împreună cu românul răstignit, și alți cetățeni români au fost bătuți, dar mai puțin grav. În total, trei români au ajuns la spital. Două rude ale patronului și un alt angajat al companiei au fost, de asemenea, denunțați că au acționat în complicitate cu Dezio.

Se ascundea, gemând, sub pături

Pe 15 februarie, un român s-a prezentat la secția de poliție din Vittoria, ca să denunțe faptul că angajatorul i-a bătut și a relatat că alți doi români au fost bătuți grav. Carabinierii au mers la fața locului. În interiorul uneia dintre clădirile dărăpănate în care erau cazați muncitorii, un tânăr român îngrozit se găsea ascuns sub pături, gemând de durere. Imediat, a fost trimis la spital, împreună cu ceilalți doi răniți mai ușor. Dezio, cu îndrăzneală, a recunoscut în fața forțelor de ordine că i-a bătut pe muncitori pentru că îi văzuse furând o butelie. Din data de 15 februarie nu s-a știut nimic despre acest caz care a explodat mediatic abia ieri. Nimeni nu pricepe de ce oficialitățile române nu au acționat mai repede, mai ales că se știe că în regiunea  Ragusa cazurile de români exploatați prin muncă nu sunt puține.

Despre ce se întâmplă în provincia Ragusa de ani de zile, opinia publică este în continuare oripilată. Ancheta revistei L’Espresso, care a denunţat exploatarea româncelor din Ragusa, a apărut în luna septembrie 2014. O anchetă jurnalistică ce a dezvăluit cruda realitate: mii de românce din Sicilia, în zona Ragusa, sunt exploatate şi abuzate de patroni italieni. Angajatorii, a denunţat ancheta, profită de starea de necesitate a femeilor, le oferă de muncă, dar le tratează ca pe nişte sclave, abuzându-le chiar şi sexual. Cele care ar ar avea curajul să refuze sunt ameninţate cu concedierea şi separarea de copii. Este vorba despre circa 5.000 de românce aflate în această situaţie, scria L’Espresso. Inclusiv în luna martie, anul trecut, a apărut o investigație jurnalistică ce a relevat faptul că mii de femei românce care lucrează în agricultură în provincia Ragusa din Sicilia sunt victime a numeroase abuzuri, confirmând ameninţările şi agresiunile sexuale, lucruri care se petrec într-o impunitate aproape totală. Aceasta a fost concluzia prezentată într-un reportaj de săptămânalul britanic The Observer.

Potrivit organizaţiei italiene care apără drepturile imigranţilor, Proxyma Association, mai mult de jumătate dintre femeile românce care lucrează în fermele din acea zonă sunt obligate să întreţină relaţii sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiţii de muncă forţată şi de exploatare severă. Poliţia locală a menționat o nouă cifră: aproximativ 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc şi muncesc în condiţii de sclavie în fermele din regiunea Ragusa.

Un comandant al carabinierilor din Sicilia a descris această regiune drept un centru al exploatării. „Aceste femei muncesc ca sclavii pe plantaţie şi ştim că ele sunt şantajate să întreţină relaţii sexuale cu proprietarii fermelor sau ai serelor, prin subjugarea lor psihologică“, afirmă comandantul Guido Volpe. „Nu este uşor să investigăm sau să împiedicăm aceste lucruri, întrucât, de cele mai multe ori, femeile se tem să vorbească“, a justificat el absența măsurilor concrete.

Ce spun oficialitățile

Andreea Păstârnac, ex-ministru pentru Românii de Pretutindeni, a fost în Sicilia după apariția reportajului din The Observer. S-a întâlnit cu oficiali italieni. La revenirea în țară, fostul ministru a anunțat că din 2014 autorităţile italiene au înregistrat doar trei plângeri cu privire la români exploataţi de patroni în ferme. Autorităţile italiene au asigurat-o că au înăsprit legislaţia care condamnă intermedierea şi traficul de forţă de muncă. S-a aflat că se fac controale, dar patronii sunt anunțați și, la rândul lor, le spun lucrătorilor, care pur și simplu se evaporă de la muncă și din barăcile unde sunt cazați. De groaza sărăciei, preferă să lucreze la negru, să fie fantome pentru statul italian. Toate comunicările oficialilor români au conținut sintagma „urmărim cu preocupare“. Misiuni diplomatice române și italiene s-au tot întâlnit, s-au organizat dezbateri, mese rotunde și seminarii peste seminarii, numai că nu s-a rezolvat nimic concret. Nici măcar o caravană a informațiilor prin care cei care pleacă la muncă în străinătate să fie informați asupra drepturilor pe care le au.


„Prima dată, a fost soţul meu care mi-a spus că trebuia să fac asta. Că proprietarul serei care ne dăduse de muncă voia să se culce cu mine şi că dacă îl refuzam, nu ne-ar mai fi plătit şi ne-ar fi alungat de pe terenul său. Am crezut că era nebun, dar când l-am refuzat, m-a bătut. Mi-a spus că trebuia să fac tot ce îmi spunea şeful nostru pentru că era singura modalitate de a ne păstra slujba. La un moment dat, angajatorul nostru m-a ameninţat cu puşca. Mi-a spus că dacă aveam să mă mişc, o să îmi zboare creierii. Apoi a plecat“, a povestit jurnaliștilor britanici Nicoleta Boloş.


Un alt caz a șocat recent opinia publică. O româncă de 29 de ani, mamă a doi copii, de 3 şi 9 ani, a fost, între anii 2007 şi 2017, victima violenţelor, abuzurilor sexuale şi sclaviei la care a fost supusă de un cetăţean italian în vârstă de 52 de ani.


Avorturi pe bandă rulantă

Rata avorturilor făcute de românce e una înspăimântătoare. Potrivit autorităţilor sanitare italiene, 111 avorturi au fost înregistrate doar anul trecut în Ragusa, adică 19% din totalul regiunii.


Andi Radiu, jurnalist, Italia: „În aceste zile, o știre a zguduit din nou liniștea comunității de români din Italia. Un fapt extrem de grav. Ceva care te strânge în spate și citești de mai multe ori pentru a fi sigur că e adevărat. Un consilier comunal, persoană publică, ales al urbei, reprezentant al PD, îi rupe în bătaie pe trei români, pe unul dintre ei băgându-l în spital, cu prognostic rezervat și speranță de vindecare în 45 de zile doar în cazul lipsei complicațiilor. Modul cum s-a comportat, dar mai ales motivul pentru care aproape că l-a omorât pe român sunt halucinante: angajați fiind la italian, acesta s-a supărat că i se folosea o butelie pentru a se încălzi. Nu a fost furat, nu a fost înșelat, nu i-a găsit beți sau drogați. Românii luaseră o butelie pentru a se încălzi, pentru că trăiau în niște condiții inumane“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Simona Popescu 220 Articole
Author

3 Comentarii

  1. In vremea asta, o multime de posturi din Romania, care nu necesita calificare dar ofera un salariu minim decent, sunt neocupate. Nu putem sa ii condamnam pentru ca au plecat, dar nu putem sa ii intelegem de ce nu vin acasa.

  2. E tragic ca acesti conationali au ajuns voluntari in starea de sclavie. Au ales locuri de muncă alienante,indepartate,au ales stapani-bestii. O drama amestecată cu absurditate
    traita de victimele economice si sociale din RO aservita capitalului international,de somerii RO recente.
    Din nefericire acesti oameni napastuiti nu cunosc revolta, singura reacţie legitimă a celor care sunt astfel exploatati si umiliti. Ei acceptă fără îndoială viaţa urata ce le-a fost aranjata printre straini criminali. Renuntarea la Patrie şi resemnarea pe acele meleaguri sunt sursele tragediei lor…

  3. Pai si viata asta e mai buna decat in Romania?! Autoritatile romane ar trebui sa mearga sa-si deschida un birou acolo, sa-i informeze si sa-i repatrieze. Iar firmele romanesti care se plang ca nu gasesc oameni sa munceasca ar trebui sa-i recruteze, pentru ca oamenii aia vor sa munceasca.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.