Firea. “Nu e un premiu de consolare“. Dar ce e?

Gabriela Firea, preşedintele PSD Bucureşti, spune că prezenţa sa pe lista de europarlamentare a coaliţiei PSD – PNL nu este nici premiu de consolare, nici premiu de împăcare şi reprezintă recunoaşterea muncii sale politice şi administrative.

Ea a fost întrebată, joi, dacă locul pe lista de europarlamentare reprezintă un premiu de consolare având în vedere că nu mai candidează la Primăria Capitalei.
“Colegii mei au apreciat activitatea mea din toţi aceşti ani, faptul că am avut rezultate bune la Primăria Capitalei, proiecte care sunt şi acum viabile şi de care se bucură cetăţenii şi cu multe dintre ele chiar se laudă actualul primar. Din păcate cele care au fost lăsate la un anumit stadiu nu au fost finalizate în această perioadă. Nu cred că a fost nici premiu de consolare, nu a fost nici premiu de împăcare, nu a fost altceva decât o recunoaştere a muncii mele politice, administrative”, a declarat Firea.
Ea a mai fost întrebată ce părere are despre Cătălin Cârstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei.
“Cu domnul doctor Cătălin Cârstoiu am interacţionat când eram primar general, eram în plină pandemie,  deşi spitalul coordonat de domnia sa nu face parte din Administraţia Spitalelor, deci nu este coordonat de Primăria Capitalei, ci de Ministerul Sănătăţii, a apelat la mine ca primar general pentru a sprijini acest spital atât de important din ţară să facă rost de consumabile, de anumite tratamente necesare bolnavilor, de tot ceea ce înseamnă infrastructură medicală. De ce? Pentru că mi-a spus spitalele Capitalei care erau în subordinea primăriei şi sunt, erau foarte bine dotate, pentru că ne-am ocupat foarte mult în acea pandemie când ceilalţi erau ascunşi prin dulapuri, inclusiv contracandidatul meu de la acel moment şi am avut o colaborare foarte bună. Ce am apreciat la domnia sa, faptul că se implică, faptul că se zbate şi vrea să facă rost de tot ceea ce are nevoie, chiar dacă nu le avea la dispoziţie şi iată apela la instituţia primarului general pentru a salva pacienţi”, a povestit Firea.
Aceasta a mai fost întrebată ce i-a spus Marcel Ciolacu când a informat-o că nu va candida la Primăria Capitalei.
“Că în coaliţie s-a pus problema unui candidat comun, care să aibă posibilitatea, cel puţin la nivel de teorie, să obţină mai multe voturi din ambele bazine, şi cel social-democrat şi cel liberal din Bucureşti şi că este o decizie asumată, luată şi se aşteaptă la o reacţie colegială, ceea ce a şi fost”, a afirmat Firea.
Întrebată dacă Cătălin Cârstoiu are şanse în faţa contracandidaţilor, a răspuns:
“Sută la sută. Cu o alianţă politică atât de puternică în Bucureşti, cu sprijinul nostru, cred că nu se pune problema să nu câştige. Organizaţia Partidul Social Democrat Bucureşti, odată ce s-a luat această decizie politică în coaliţie şi cu toţii am acceptat-o, suntem pregătiţi pentru această campanie, atât pentru a avea un scor foarte bun la alegerile europarlamentare, să contribuim la scorul general, la nivel de ţară, noi, Bucureştiul, împreună cu Ilfovul, sigur, suntem o regiune cu cât mai multe voturi şi de asemenea este o mândrie pentru noi să avem un număr cât mai mare de consilieri municipali şi candidatul”.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. Gabriela Firea e un om harnic si respectabil, intre putinii politruci respectabili..Chestia cu Azile de batrani a fost o lucratura securistica pentru prosti….Batranii din Azile au banii de la Primarie taiati pe jumatate de primarul Nicusor…prin urmare Privatii care ii ingrijesc NU primesc acesti bani, deci si serviciile lor au scazut….Ingrijirea batranilor cu handicap costa multi bani…Banii integral ii livra batrinilor cu handicap Primaria condusa de Firea..

  2. Daca PSD nu o mai sabota ca in 2020, Gabriela Firea ar fi castigat Primaria si fara PNL…O votau si multi de la AUR si SOS….
    .

  3. Nici Marcel nu mai e liber, il tine Cotroceniul in lesa, saracul e abuzat intelectual si nu numai

  4. din azile au si ei o micuta bucurie!
    Cred ca si Pandele rasufla usutat!
    Acum, greul va cadea pe capul bruxelezilor!!!

  5. Lasă bre, te cadorisesc cetățenii la alegeri cu un scuipat. Nu mai plânge cu lacrimi de crocodil. Oricum, nu aveai șanse să fii votata.

  6. Dacă în loc de Titus Corlătean cu toată, uneori, atitudinea lui de Radu Tudor, a fost aleasă Gabriela Firea viitorul sună jalnic pentru PSD, și îngrozitor de jalnic pentru europarlamentarii români care ar trebui să apere măcar teoretic interesele României în UE. Fiindcă europarlamentarii UDMR sunt inclusiv prin cetățeniei 100% ai Ungariei. Propușii PSD și propușii PNL seamănă izbitor cu selectații miniștrii din Guvernul 0 Cioloș. Sau mai degrabă prestația candidaților din BD în acțiune. “La întrebarea șefului comisiei de selecție (Dem Rădulescu). -Ce vă recomandă? Candidata pune pe masă un plic cu bani și răspunde: -Familia.” Cu asemenea ofertă madam “Senator al României” Șoșoacă la jumătate volumul fizic și verbal ar deveni passable.

  7. FIREA O SA COPILAREASCA PE LA BRUXELLES…CE DE AVENTURI SE VAD IN VIITOR…CARE NAIBA DIN EI E PE MUNCA?! FEREASCA DUMNEZEU…ORICUM NU AU MUNCIT NICIODATA…SFORARII PE CARE II VOTATI CA ADUC NENOROCIRI DE LA BRUXELLES!

  8. mai primise deja o „recunoastere”, ca ministru al familiei, acum inca una?

  9. Este gretoasa misunarea cu care sobolanii astia alearga dupa scaune!!! Deja parlamentul ar trebui redus la jumatate si probabil ca la fel numarul primariilor. Ma intreb ce vor face sobolanii daca s-ar face o reorganizare impusa de conditiile administrative reale? Si-ar lua beregata reciproc? La munca la spalat wc-urile! Este singura calificare pe care o aveti cu adevarat!

  10. Unii postaci sunt mercenari platiti de Firea sa ii tina sarma unde trebuie. Sefii de azile au primit banii alocati de guvern si partial de primarii, dar au bagat banii on buzunarele lor fara sa ii controleze nimeni. Ca ministru al familiei si muncii, dar si ca nevasta a lui Pandele trebuia sa verifice cum folosesc banii cei care conduc aceste azile. Nu are sanse nici la Bruxelles.

  11. Din toata lista aia comuna pentru europalamentare doar Firea vorbeste corect si cursiv limba romana ( mai putem sa-l amintim pentru locul 2 pe celalalt gazetar Rares Bogdan). Este si asta un motiv care atesta educatia. In rest treisferturi din propusii si repropusii de pe lista sunt niste bolovani agramati incepand cu ceapistul Falca. Bine ca nu mai sunt Petrov si sluga lui, Blaga.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.