(FOTO) Specialiștii în reabilitare din clădirea în paragină

Într-un palat din Piața Traian, la parter stau specialiștii în reabilitare ai lui Fritz, iar acoperișul și fațada cad în capul trecătorilor, scriu jurnaliștii de la Renașterea bănățeană.

Articolul prezintă o situație de-a dreptul ironică: Centrul de Coordonare pentru Reabilitarea Cartierelor Istorice din Timișoara își are sediul într-o clădire în paragină.

Nu știm cum se descurcă specialiștii CCRCIT în restul orașului, dar putem să ne facem o idee, dacă n-au reușit să identifice starea deplorabilă în care se află clădirea istorică care-i găzduiește…

În 1 iulie 2020, în plină campanie electorală, candidatul la primărie Dominic Fritz ținea un discurs acuzator la adresa lui Robu în Piața Traian. Steaua în ascensiune a USR Timiș ștergea pe jos cu primarul în exercițiu, Nicolae Robu:

„Ce doare cel mai mult este că nici măcar clădirile care sunt în proprietatea primăriei nu sunt administrate așa cum trebuie! Primăria Timișoara, de fapt, e o frână pentru reabilitare. Primăria Timișoara deține multe apartamente în foarte multe clădiri private din Timișoara, dar refuză să participe la fondul de reparații, în asociațiile de proprietari, și apoi amendează aceste clădiri pentru că nu-și renovează fațadele! Este o situație total absurdă!”.

Într-un palat din Piața Traian, la parter stau specialiștii în reabilitare ai lui Fritz, iar acoperișul și fațada cad în capul trecătorilor

De doi ani, Timișoara îl are ca primar pe Dominic Fritz și ce credeți? Primăria face exact ce făcea în epoca Robu: refuză să facă reparații în clădirile pe care le administrează și îi amendează pe chiriași!

În Palatul Ștefania din Piața Traian, din cele 24 de apartamente locuite, șase se află în proprietate privată, iar 18 sunt deținute de Primăria Timișoara, la fel ca spațiile cu altă destinație (SAD) de la parterul clădirii.

Într-unul dintre aceste spații funcționează Centrul de Coordonare pentru Reabilitarea Cartierelor Istorice din Timișoara (CCRCIT), care face parte din Direcția Dezvoltare a PMT. Conform informațiilor postate pe www.primariatm.ro, acest centru are ca obiective “identificarea, inițierea și implementarea de programe, proiecte și activități vizând reabilitarea prudentă a cartierelor istorice din Municipiul Timișoara, incluzând reabilitarea clădirilor, a spațiilor publice și a infrastructurii tehnice”.

Într-un palat din Piața Traian, la parter stau specialiștii în reabilitare ai lui Fritz, iar acoperișul și fațada cad în capul trecătorilor

Nu știm cum se descurcă specialiștii CCRCIT în restul orașului, dar putem să ne facem o idee, dacă n-au reușit să identifice starea deplorabilă în care se află clădirea istorică care-i găzduiește…

Pentru că, reabilitat la exterior în urmă cu mai bine de un deceniu, în cadrul unui proiect de cooperare româno-german dintre PMT și Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică GTZ, Palatul Ștefania arată jalnic în interior.

Am stat de vorbă cu câțiva chiriași, care ne-au relatat că angajații primăriei le transmit să facă reparații pe banii lor, fix cum acuza Fritz că se întâmpla pe vremea lui Robu. La furtuna teribilă din toamna lui 2017, au zburat o grămadă de țigle de pe acoperiș, iar de-atunci situația a rămas neschimbată. Mai mult, la începutul acestui an, o parte din streașină a căzut pe trotuar, chiar lângă o femeie, au venit pompierii și au desprins bucățile șubrede, după care poliția locală a încercuit locul cu o bandă și a… amendat asociația de locatari pentru că nu reparase fațada și acoperișul clădirii aflate în administrarea primăriei!

Când plouă, odată intrat în casa scării, te uzi leoarcă, iar în apartamente oamenii stau cu ligheanele sub zonele sensibile din tavan.

În ciuda faptului că era vorba de o clădire istorică, în timpul administrației Robu, primăria s-a apucat să edifice vreo 16 apartamente, deasupra etajului doi, despre care locatarii cu care am discutat susțin că sunt intabulate în cartea funciară, deși nu sunt finalizate, nu sunt racordate la utilități, nu sunt nici compartimentate și, evident, nu sunt locuite.

Cu ditamai palatul pe care-l are în grijă în stare jalnică, dar și cu alte clădiri istorice din zonă aflate într-o situație asemănătoare, administrația Fritz a demarat un proiect de regenerare urbană a cartierului care nu include și reabilitarea imobilelor. Adică a pus, o dată în plus, căruța în fața boilor…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Daca in Palat nu mai locuiesc cetateni, de ce sa le platim reparatiile? La parter nu e nici o problema: se pot cumpara produse, firma este autorizata de DSP. Daca vor reparatii pentru a putea vinde/inchiria la pret de lux, sa plateasca, si ei , ca orice locuitor al tarii! Mafia imobiliara conationala, din Timisoara, isi doreste si acest Palat. Indiferent de numele primarului! In urma cu douazeci de ani, reusit francezii sa-i tempereze, pe Loga! Acum sunt la putere! Fac ce vor! 60.000 un foc, la comanda EU, cu lingouri garantate per comanda? Despre ce vorbim? ………………

  2. VINDEȚI CLĂDIREA LA UN PRIVAT!IAR PENTRU CEI „FUNCȚIONARI”-CICĂ CAM INCOMPETENȚI – GĂSIȚI ALT SPAȚIU – DE CE AMESTECĂM INSTITUȚIILE CU CHIRIAȘII ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.