Există, la noi, opinia că statul nu are ce căuta pe piaţa valorilor culturale. Să nu se amestece statul în formarea cotelor artiştilor plastici, de pildă. Dar nici nu are de gând să se amestece. Nu statul este principalul compărător la licitaţiile de artă, şi nici nu are un program să devină principal cumpărător.
Să nu se amestece statul în stabilirea valorilor literare. Dar există acest pericol? Nu. Dimpotrivă. Piaţa valorilor literare româneşti este liberă. Problema nu este aici. Problema este că piaţa de artă românească este mică şi fiind câtă este nu poţi asigura editurilor acel profit din care procentul de 4 până la 10% pentru drepturile de autor să reprezinte o sumă decentă. Astfel că scriitorii de carte românească primesc nişte drepturi de autor mizerabile. De obicei, le primesc în natură: exemplare gratuite din propriile lor cărţi…
Soluţia pentru o plată decentă a muncii autorului de carte, aşadar, nu poate veni dinspre piaţa liberă. Dacă statul ar constitui un sistem naţional de burse de creaţie pentru autorii de carte românească, am avea asigurată şi piaţa (care nu e în pericol), şi o existenţă materială decentă a autorilor (care este în mare suferinţă).
Piaţa rezolvă totul, zice fundamentalismul liberal. Da şi nu. Rezolvă problema concurenţei libere a valorilor, da, dar nu rezolvă problema existenţei decente a autorilor. Chiar şi concurenţa liberă a autorilor conţine capcane. Căci jocul liber cerere-ofertă depinde de ceva, nu este chiar liber: depinde de discernământul axiologic al celor care produc cererea. Nici discernământul nu este liber. Şi el depinde de ceva: depinde de educaţia culturală a cumpărătorilor de carte. Nici educaţia nu este un joc liber al pieţelor. Depinde de calitatea învăţământului naţional. Iar învăţământul, la noi, este un produs determinat de stat. Şi este din ce în ce mai puţin creator de discernământ.
Discernământul specific necesar pieţei literare se formează prin educaţia şcolară, dar şi prin frecventarea revistelor literare. Ele sunt private. Concurează pe piaţă. Şi mor. Pentru că nu-şi pot produce resursele pentru a-şi plăti colaboratorii. Asta este drama cercului vicios în care ne aflăm: piaţă liberă – stat liberal – educaţie şcolară proastă – discernământ precar – interes scăzut pentru revistele de cultură din partea cumpărărtorilor de pe piaţă.
Ce e de făcut? Rezolvă piaţa liberă totul? Nu. Statul are a interveni cu o lege de finanţare a revistelor de cultură. Abia apoi, după ce o astfel de lege va funcţiona, revistele îşi vor putea onora cum se cuvine colaboratorii şi vor putea chema să colaboreze personalităţile capabile să formeze discernământ în rândul cititorilor.
Nu. Să nu se bage statul în finanţarea revistelor, căci dacă se va băga va putea impune condiţii cenzoriale. Aiurea! Nu poţi impune nimic unor reviste de cultură dacă ele vor alege să fie conduse de conştiinţe, nu de funcţionari. Teama de stat, la noi, a devenit o mentalitate de tip magic. Mie mi-e mai teamă de prăbuşirea discernământului public decât de pericolul reîntoarcerii cenzurii de stat.
În cele din urmă, corifeii fundamentalismului de piaţă pot face mai mult rău, pe termen lung, decât au făcut, în trecut, ideologii cenzurii de stat. Rolul cultural al statului are a fi regândit şi fireşte că are a fi gândit astfel încât să fie eliminate riscurile unei noi politici de cenzurare a libertăţii de expresie.
Burse. Premii. Legi de finanţare. O nouă lege a sponsorizării culturii. Etc. Statul are datoria să finanţeze conservarea patrimonială a culturii. Ce valori patrimoniale vor exista mâine, după ce piaţa şi-a făcut datoria concurenţială, dacă mâine nu vom mai avea reviste de cultură cu mare tradiţie patrimonială?
Teoriile liberale ale pieţe culturale ar fi bune dacă ele ar putea demonstra mai întâi că produsele culturale sunt mărfuri ca oricare altele, precum cartofii sau gazul metan. Să se demonstreze asta şi vom deveni, imediat, fundamentalişti ai pieţei pe deplin convinşi că totul se rezolvă prin libera concurenţă, fără nicio implicare a statului. Nici măcar prin impozitare? Apropo: în lumea civilizată statul prevalează 2% din veniturile loteriilor naţionale şi constituie un fond destinat exclusiv sprijinirii creaţiei culturale.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.