Coincidenţă stranie: sloganul „Muie PSD“ îşi are originea într-o expresie lansată în spaţiul public de fiica unui fost prefect PSD!
Este vorba, desigur, despre Alina Răducănoiu, care spunea acum vreo 15 ani: „Dau muie la tot cartierul!“. De fapt, propoziţia i-a fost atribuită Alinei de către un jurnalist care mi-a mărturisit ulterior că pur şi simplu el a inventat acest episod. Dar, în fine, că a rostit sau nu înjurătura, Alina Răducănoiu nu are acum decît varianta asumării, ca şi cum ar fi spus-o, din moment ce, de atunci, toate lăturile i-au fost aruncate ei în faţă.
Şi iată că veni şi vremea răzbunării! Alina Răducănoiu, hăituită ani de zile în toate emisiunile şi ziarele pînă cînd îi era frică să se uite şi la meteo, se vede acum plagiată de toată lumea, de la şoferul suedez pînă la Gabriel Liiceanu şi Vladimir Tismăneanu!
Ei, da, aţi citit bine! La 15 ani de la lansarea expresiei „Dau muie la tot cartierul!“, Liiceanu şi Tismăneanu au scris în aceeaşi zi pe „contributors.ro“ eseuri laudative despre „Muie PSD“! Articolul lui Liiceanu are titlul „Înjurătura care ne unește“, iar cel al lui Tismăneanu, „Noi suntem puhoiul, voi sunteţi puroiul!“ Putem spune, deci, că pe aceşti doi mari intelectuali îi uneşte „muia“, ca semn de omagiu pentru împlinirea celor 15 ani de cînd Alina Răducănoiu o lansase în spaţiul public! Merită puţină atenţie cele două texte.
Începem cu textul lui Vladimir Tismăneanu, fiul bolşevicului Tismeniţki, adus din Moscova şi mutat în casa unui boier român arestat, care-şi înjură mai întîi tatăl: „Dictaturile comuniste erau oribile, iar noi știam că sunt infecte. Ceea ce-au reușit succesorii întru Rău ai totalitarismului bolșevic este anestezierea morală a milioane de oameni“! Băi, eşti nebun? Ăsta nu-şi dă seama că tocmai tacsu ne-a adus în ţară „totalitarismul bolşevicv şi „dictatura aia oribilă“ care a dus la „anestezierea morală“ a poporului român?
După ce-şi tăvăleşte prin noroi tăticuţul bolşevic, Vladimir Tismăneanu se apleacă serios şi se ocupă de muie: „Sintagma Muie PSD, devenită slogan naţional, este deopotrivă rezultatul şi catalizatorul acestei deşteptări civice. Prin ea, se aude vocea vulgului, adică a acelor oameni care nu mai vor să dezbată la nesfîrşit ce şi cum. A trecut momentul ambiguităţilor sofisticate. Revoluţiile dau glas aşteptărilor vulgului. Sunt, ne place sau nu, vulgare. Estetica lor este una diferită de aceea a vremurilor calme. Vulgaritatea lor este, în adîncimi, una de un maxim, superb rafinament. Depinde de noi să-l preţuim cum se cuvine!“.
Hai, dă-mă dracului!, pe-asta n-am ştiut-o: i-auzi, frate, muia este „în adîncimi de un maxim şi superb rafinament“! Vedeţi, cine ştie, ştie! Ce înseamnă şi practica asta, domne!? Îi dă omului posibilitatea nu numai să spună ce simte, ci chiar să descrie philosophic trăirile interioare din adîncimea cerului gurii, la numai cîteva rînduri după ce scrisese despre discursul urii! Practic, Tismăneanu face o voltă splendidă dinspre discursul urii către adîncimea gurii pentru a descoperi superbul rafinament al muii! Aşa, da, domnule Tismăneanu!
Textul lui Gabriel Liiceanu poartă în toate literele lui lunga experienţă personală avută cu Petru Creţia pe marginea dialogurilor lui Platon, cunoscutul discipol al lui Socrate, despre care Antiphon avea să scrie: „Ca pedagog şi iubitor de bărbaţi tineri, era întruchiparea instituţiei ateniene paiderasteia, care înseamnă „iubire de băieţi“. Cunoscător, deci, Gabriel Liiceanu pune mai întîi un motto din folclorul paraguaian, sugerînd că, la fel ca semnificaţia sloganului „Muie PSD”, şi folclorul se transmite tot din gură în gură! Ok.
Astfel, după ce face din „muie“ un „symbolon“, adică transformarea unei acţiuni în entitate (în greaca veche, sym-ballein însemna literal „a arunca împreună”, avînd sensul de „reunirea celor despărţite“), Gabriel Liiceanu porneşte un adevărat delir pe marginea sloganului „Muie PSD“. Citiţi-l ca pe o raritate, gîndindu-vă că aşa ar arăta subtitrarea unui film porno:
„Și-atunci, acestea fiind datele realităților politice, ce-ar putea fi mai în ton cu ele decât revoluția născută în jurul unei înjurături? Mesajul ei s-ar transmite printr-o complicitate născută spontan, care ar cuprinde, ca o trezire din somn, toată România. O revoluție cu un mesaj de o simplitate desăvârșită, pe înțelesul tuturor, născută într-un hohot de râs și de exasperare. O revoluție fără dube, trupe de intervenție și gaze lacrimogene, în care n-ai avea în cine să tragi. O revoluție bazată pe un mesaj-cod, pe o siglă care mătură totul în calea ei, o revoluție în care nimeni nu ridică pumnul în aer, nu amenință, nu urlă cu ochii scoși din cap. O revoluție bazată pe șapte litere care se-ntind – ca pârjolul, ca apa ieșită din matcă, ca norul de lăcuste – pe toate T-shirt-urile acestei veri, pe autobuze și tramvaie, pe coridoarele școlilor, tatuate pe brațele vânjoase ale băieților din Ferentari, pe pulpele fetelor și pe spatele lor dezgolit, în amfiteatrele universităților, pe banderolele manifestanților, pe uniformele jandarmilor și ale mascaților veniți să-i păzească, pe bâtele lor, pe căștile lor, pe carapacea lor de broască țestoasă. Apoi în grădini și în parcuri și în magazine, pe uniformele agenților de circulație, pe fațadele blocurilor, pe trotuare, în mall-uri, pretutindeni, cuprinzând în cele din urmă „uzinele și ogoarele patriei”. Reconfigurând, ca un stimul miraculos, sinapsele otrăvite de propagandă și minciună ale creierelor noastre, ea i-ar scoate pe hoți din joc, ar aboli vremea alegerilor trucate, ar elimina pentru totdeauna morții de la urna de vot, ar transforma, pe tot răstimpul manifestării ei originale, băltirea de azi într-o formă de democrație directă, una care „ar cuprinde masele” zburând peste lume, ca o muzică, ca un dans“.
Vă daţi seama, toate acestea despre banala „muie”! Iar Liiceanu ştie bine ce înseamnă, căci scrie: „Ei bine, poate că în acest context, expresivitatea unui cuvânt de origine țigănească pe care-l înțelege toată lumea e pe punctul să capete un destin istoric“! Ce poţi să mai spui în faţa unei astfel de demonstraţii care arată că „muia“ a căpătat un „destin istoric“? Doar că omu e dus!
Şi, uite-aşa, citind aceste texte despre „muie“, mai exact despre apologia ei, scrise de un filosof şi un istoric, mă întreb: atunci de ce a fost înjurată ca la uşa cortului Alina Răducănoiu atîţia ani pentru că a spus şi ea, sărmana, că vrea „să dea muie la tot cartierul“? Ea, care era atunci fiica unui PSD-ist de frunte, tocmai ea să fie pusă la zid, deşi a fost prima care a adus această expresie „de un splendid rafinament“ (Tismăneanu), care „e pe punctul să capete un destin istoric“ (Liiceanu), în spaţiul public?
Şi nici măcar nu o mai citează astăzi nimeni atunci cînd se strigă „Muie PSD“ sau cînd se scriu eseuri precum cele ale lui Liiceanu sau Tismăneanu şi cînd „muia“ beneficiază chiar de înaltul patronaj al preşedintelui Iohannis!
Bine, de la Gabriel Liiceanu nici nu aveam pretenţii. N-a fost el în stare să-l citeze pe Martin Heidegger, cum era ca acum s-o citeze pe Alina Răducănoiu?
Kamarade frate nu fi trist mergem inainte cu partidul comunist.Tot asa cei doi corifei cu puternice convingeri legionare reconfigurati acum spun mergem inainte cu partidul Johannist dupa ce cu ceva timp in urma mergeau cu partidul basist.Scoala romaneasca scoate elevi tampiti spunea Basescu la care Liiceanu in dreapta matelotului conform lichelismului sau caracteristic si inconfundabil aproba prin tacerea sa filozofica aceasta ineptie.Extinzand aceasta tacere pot spune si eu ca Liiceanu a validat acest concept si pentru filozofi ca el si Tismaneanu.
Ar trebui puse întrebări simple: care este opera lui Tismăneanu, afara de un carambol de vorbe goale și lingușeală la comuniști, postcomuniști și anticomuniști. Omul nu are nimic, nici ca istoric, cum vrea, nici ca sociolog, cum este la origine, nici ca filosof – calitate pe care nu a avut-o nicicând. Doar că Marta Petreu îl cultivă – ca de obicei, din calcule personale. Care este și opera lui Liiceanu? Afară de un doctorat, care a fost demascat apoi ca fiind cu texte ale altora, nu este de fapt nimic, Decât tot amalgam de vorbe pentru a ține de vorbă fraierii. Unde este seriozitatea, sistematica și angajarea lui Marga, pe care, bineînțeles că impostorii îl atacă, căci acesta arată cam despre ce este nevoie.
Într-adevăr, în România se cam cultivă figuri de carton, dar cu ifose. Ar trebui pus preț pe intelectuali onești și cu scrupule, bine ancorați în problemele și ideile de astăzi, care au demnitatea să lucreze din greu la concepții proprii. Marga este doar unul, Vasile Moraru, Gh,Schwarz sunt alte două exemple. Și mai sunt….
Ce chestie, eu credeam ca Basescu a fost cel care a spus cuvantul in public, in timp ce era filmat.
Daca … „filosofii” (Liicheanu, Tismaneanu) au ajuns la elogiul promiscuitatii, înseamna ca-s disperati: i se adreseaza lumpenului. Numai ca lumea interlopa, fata de Liicheanu si Tismaneanu, vrea sa-si cucereasca literele de noblete si se da de surda, daca tot nu-i „pica” nimica (nici o editura nu mai e, acuma, de furat, cum a facut Liicheanu cu Editura Politica, si vilele-n Cotroceni s-au banalizat … a servit, si Basescu, la ceva-n România, pâna la urma : oamenii lui de curte-s detestati de toata lumea, slava domnului !)
Interesant ca v-ati amintit, dupa 15 ani, cine a folosit pentru prima oara in spatiul public aceasta injuratura. Cine vrea neaparat sa sarute mana stapanului scormoneste si in rahat, nu-i asa?
De curiozitate: ati notat cati plagiatori are romanul nostru din Suedia?
De cand distinsul domn G Liiceanu Si-a reconditionat pianul Punandu-si o claviatura noua,( De-i ploua-n gura si cand cade roua)_ Ar vrea , cu-acordul fin primit din UE, Sa-i dea PSD-ului zilnic _m…!_Binenteles,sub forma vizuala, Inscriptionata, mare, cu cerneala, Pe orice lucru intalnit in cale Gasit pe placul mintii dumisale. Pe garduri, pomi, peluze, trotuare, Pe mijloacele auto din dotare ( Marcello, Siegfried si-alte multe fiare)Pe biciclete si motociclete,Ca si pe orice fel de etichete Aflate-n magazine ori bazar,Pe bratul cel bronzat de cocalar…Pe sanul cel mai vergin de fecioara Si pe faina macinata-n moara_ Numai sa-i intre odata-n plin croseul Prin care sa doboare PSD-ul!…………
Insa la varsta pe care o are,Cu bratul sau lipsit de-orice vigoare, Nu poate, bietul, bate nici trei cuie, Singur in cea mai frageda gutuie…Asa incat, invins de-imprejurare, Si, poate, ramanand fara mancare,De-o constata ca nici o sansa nu e_ Si-o da ,sarmanul,chiar el singur…M…!