Greva profesorimii: șoarecii în blană de leu

despre coloana vertebrală fleșcăită și chelnerită a cîrnației romîneze 

Spiru Haret. Scrieți mare, pe o pagină întreagă, numele omului, ministru al învățămîntului, căruia Romînia îi datorează la fel de mult cît pașoptiștilor și primului rege Carol. Omul care a renunțat, de tînăr, la o strălucită carieră în vîrful Europei și s-a întors în glodul pluvial și moral romînez, ca să construiască și să ne lase moștenire, cu eforturi greu de înțeles azi, coloana vertebrală a României moderne : un sistem de învățămînt european, care ducea după toate dealurile zidarii și sanitarii unei țări ce ieșea, cum putea, din mlaștina post-fanariotă – învățătorii.

Am avut ca profesori, în școala de țară unde am învățat alfabetul, doi foști învățători care încă purtau, cu demnitate, chiar și în vremea comunistă, ultimele semne ale moștenirii lui Haret – doamna Tomșa și domnul Hristian, fie-le țărîna ușoară. În aceeași școală, am fost coleg cu unii dintre foștii mei profesori, și înainte de ’90, și un an după așa-zisa revoluție. Dar n-am rezistat prea mult la catedră. Am renunțat la învățămînt fiindcă vedeam că lucrurile nu merg în direcția bună, deși nu bănuiam nici pe departe prăpădul care va veni.

Prăpăd care, ca și atunci cînd a început, nu e deloc doar din vina ciobanilor jegoșiți și a cîinilor lupiți care mînă turma pedagogică. La fel ca în cazul întregului trib romînez, decăderea și alienarea rod la fel de cancerigen mintea majorității gloatei pedagogice, a majorității gloatei de părinți și, inevitabil, pe cea a majorității gloatei de elevi.

Vă place sau nu, asta e realitatea : o zeamă de aberații, tîmpenii, lucruri ilogice și contra naturii, în care plutesc sute de mii de indivizi, fiecare cu interesele lui, mai mult sau mai puțin divergente. Școala a ajuns, cu vorba domnului învățător haretist Ion Creangă, ,, curat meșteșug de tîmpenie ,,. O uzină națională a alienării copiilor și tinerilor, un rezervor de viruși ai bolii mentale care a pus stăpînire pe țara pașoptiștilor și a domnului profesor, ministru și zidar Spiru Haret.

Vă place sau nu, majoritatea pedagogilor e parte a acestei boli deja cronice, fiindcă cei mai mulți profesori sînt agenți patogeni cu etichetă falsă de vaccin. Cei care își fac treaba cu demnitate sînt în minoritate cruntă, ca în mai toate profesiile, și își văd de igiena lor profesională și morală cu mari eforturi, cu prețul stresului zilnic și al sănătății, avînd de luptat, în primul rînd, cu gloata majoritară și alienată a propriilor ,, colegi ,,. Plus cea a părinților cu odrasle perfecte și de nota 10, plus cea a șefilor politruci, lăbărțați, lingăi și abuzivi.

A da vina doar pe politicieni e unul dintre simptomele bolii. Cum ar veni, copacul e bun, minunat, dar face poame stricate. Ca și cum, în majoritatea lor covîrșitoare, părinții n-ar tăcea chitic vizavi de aberațiile cronice, răbufnind doar uneori, mai mult pe la colțuri, cînd simptomele bolii numite ,, învățămîntul romînez ,, dau pe-afară. Ca și cum pedagogii, de toate nivelurile, n-ar fi, majoritar, doar niște docili prestatori de servicii pedagogice, obișnuiți cu abuzurile, șpaga, sub-mediocritatea retardantă și mentalitatea de vremuri comuniste : ora trece, leafa merge, noi cu drag muncim.

Au ieșit cumva pedagogii în stradă, pe bune, în lungii ani de cînd statul nu respectă procentul bugetar prevăzut de lege pentru învățămînt ? I-ați văzut cumva protestînd în masă contra mizeriilor propagate și vîrfuite de ultra-mediocrul lor coleg, prof. Iohanis Klaus ? Ați văzut vreun lider sindical din învățămînt care să nu fie un hadăr penibiloid de operetă, un haiduc de carton, îmbuibat pe sub tejghea și complice de facto al politicienilor ?

Livii popi agramați sau ligiile dece slugarnice sînt doar vîrfurile infecției purulente, la fel ca iohanisul nesimțit, cu ,, ghinionul ,, lui de-a binelea porcesc. Rădăcinile bolii sînt însă jos, printre milioanele de membri ai tribului, care rabdă ca oile înglodate ori au pactizat cu cancerul mental. Dar, evident, e mai ușor să dai vina doar pe ,, ăia ,, decît să te uiți în oglindă, cu ochii deschiși, și să recunoști, cinstit și terapeutic, ceea ce vezi.

În rest e bine, avem copii minunați, care ne fac cinste la olimpiadele școlare internaționale. După absolvire, o să le facă cinste, plus bani & progres, țărilor unde ,, Spiru Haret ,, n-a ajuns, în bătaie de joc, firma unei fabrici super-rentabile și ultra-mînjite de diplome dubioase.

Dar astea tre să fie dăcît nijte răutăcisme, mea zis miia domnu Handăr că nu ie așea cum zice unii, ie dăcît un feik niiuz dujmănos, crecă contra la profesorii nojtri minunaț, dinspre partea la forțe oculistice optscure.

Ghinion : e mai adevărat decît plecăciunea slugarnic-fanariotă a madamei Deca, la căftănirea ei de către caimacamul Iohanis. Iar domnul ministru și zidar Haret, dimpreună cu moștenirea lui, e îngropat sub grămada faraonică de rebuturi în serie, mizerie alienantă și leorbăieli gonflabile.

Și viitorul e îngropat tot acolo. Dar asta e doar o părere de dujman al poporului, plătit de forțe ostile. Trăiască deci pedagogimea romîneză și întîiul pedagog al țării ! Cu cîntec, grevă și slogane, înainte, marș !

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale ( https://lucianpostu.wordpress.com/rominia-i-a/ )

 7iasi.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Lucian Postu 156 Articole
Author

22 de Comentarii

  1. Cei care isi zic profesori acuma, au fost selectionati, in baza programului ROMANIA EDUCATA, numai dintre cei cu vocatie de profesor ZERO, dar cu dorinta uriasa de a face bani din meditatii, asa cum i-a invatat intaiul invatator al tarii, idolul romanilor. Astia sunt profesori?
    Ca si autorul articolului, am avut invatatoare si profesori carora nu le-am uitat numele nici acuma, dupa aproape trei sferturi de secol. PENTRU CA AIA ERAU PROFESORI DEDICATI ELEVILOR, nu urlatori de LOZINCI PE STRAZI, ca astia.

  2. Într-o zîsă „țară”, noroc că mai există oameni ca domnu’ Postu, ca să le mai arate ăstora Oglinda!

  3. Dacă ați fi rămas profesor și ați face parte din “cei care își fac treaba cu demnitate în minoritate cruntă, și își văd de igiena lor profesională și morală cu mari eforturi, cu prețul stresului zilnic și al sănătății“ aveați dreptul să vorbiți și scrieți despre învățământul din România învățători, profesori, elevi, părinți, inspectorate școlare, sindicat. Dar dacă ați dezertat când ați dat de greu este o mare lipsă de caracter să-i critici, învinovățești și batjocorești pe cei care au rămas la catedră, pe părinții cu minte de parveniți-oamenii de succes al capitalismului așteptat ca salvator al națiunii române, pe îmbuibații lor copii și pe săracii care îi imită. Urât demers domnule Postu. Mama a fost învățătoare, a fost vocația ei. A mers în anul iarna 1956 în Baia Mare pe o zăpadă cât gardul, pe dealuri printre câini să alfabetizeze pe cei ce nu veneau la școală, nu fiindcă a trimis-o “regimul comunist” ci fiindcă credea că este de datoria ei să-i învețe copii sau adulți să scrie, să citească, să se exprime corect. A ajuns directoare și după câțiva ani că a apărut un post de învățătoare s-a întors la catedră pierzând la salariu și ca directoare și ca învățătoare a fost pe toți copii pe acasă să știe să-i trateze și ajute după posibilități. Până după 1965 mulții copii erau săraci. Ne miram cu soția mea când corecta extemporale cum se afecta de greșeli și de cei cu note mici. A fost și este un apostolat să fii dascăl domnule Lucian Postu.

  4. … bine punctat. Cred că este prima dată când suntem pe aceeași lungime de undă. Viitorul este îngropat în mediocritatea majorității cadrelor didactice și slugărnicia celor de putere.

  5. Pai si acum avem un invatamant occidentalizat.de rit nou,neo-marxist.autorul,mare iubitor de occident demonizat,intoarce scarbit nasul fin si pudrat la contactul olfactiv cu duhoarea invatamantului romanesc stricat de ideologia regresista pe care el insusi o promoveaza.

  6. Imi pare foarte rau pentru dl.Lucian Prostu…Poate trece el la catedra sa predea la…surdo-muti…Ar fi cel mai bun exemplu practic ,in loc de vorbe mestesugite ….Il astept sa devina antonimul numelui sau parafrazat.

  7. Postu nu e ala care o cauta pe Elodia? Lasa tu neica pe profesori.Sunteti alaturi de PSD la fel de vinovati.Mergi tata la OTV si mai sapa, poate dai de Elodia lui Cioaca.

  8. Domnule Postu, chiar daca ar fi adevarat ce spuneti, care-i solutia? Sa platim profesorii ca si pe asistatii sociali? Sa le luam ultima farama de demnitate? Sunt un parinte care stie foarte bine ce merge si ce nu merge cu profesorii copilului meu! In ciuda nemultumirilor mele personale nu cred ca solutia consta in a continua degradarea meseriei de dascal! Din contra!! Sa incepem sa platim profesorii cu decenta. Si dupa ce am reglat aceasta problema, sa atacam direct Ministerul Invatamantului cu turma lui de analfabeti care, sub pretextul reformelor, implementeaza ordinele ciumei rosii de la Bruxelles! Tot ce a iesit din aceste ”reforme” a fost dezstruos!!!! Atunci sa facem un ”reset” si sa reimplementam metoda Spiru Haret care scoate ingineri, certcetatori, medici si profesori de ELITA!!! Vezi exemplul Turciei! Este o propunere super decenta: RESET la 1990! Nu experimentam pe copii! Si nici nu reinventam roata transformand cercul in patrat!!! Sa folosim un sistem de invatamant performant care a demonstrat prin rezultate ca functioneaza!!! Turcia este un exemplu.

  9. Lucrurile se petrec ca și cum greva profesorilor ar fi dus la căderea guvernului liberalului Ciucă, venind PSD cu un program mai focusat pe nevoile cetățenilor.

  10. Profesorii astia mediocrii isi merita soarta. Ei nu stiu ce greu este sa fii politician si demagog media.

  11. Invatamintul este cheia progresului , civilizatiei si bunastarii natiunii ! Fara invatamint de calitate nu putem avea o natiune de calitate !

  12. Felicitari pentru ADEVAR. Ma uit cum ies ei in strada, dar mai mult sindicatele. Adica tot securicii. Totul pentru bani. Nu au iesit in fata ideologiei de tampire a copiilor de dupa 1989. Nu au iesit odata cu ridicarea dictaturii mao din 2020. Ei ies, abia acum, „decat” pentru bani. Daca sunt bani sunt gate de orice, inclusiv de tampirea propriilor odrasle. Pe care le au acasa.

  13. …ce bine ca nu mai sunteti dascal!…mai avem sanse ca scoala sa nu scoata numai tampiti…majoritatea pedagogilor e parte a acestei boli?…sunt parte a acesteia, dom’profesor!…ca e mai multi!…

  14. @emile ” părinții cu minte de parveniți-oamenii de succes al capitalismului așteptat ca salvator al națiunii române, pe îmbuibații lor copii și pe săracii care îi imită” tocmai ai descris esecul invatamantului romanesc de dupa 90, cauza tuturor mizeriilor de azi inclusiv scaparea din frau a crypto securistilor, decaderea morala a natiei, propaganda materialisto-diabolica a massmediei etc Nu esti mai putin vinovat @emile decat autorul articolului pentru ca nu te-am auzit pe tine protestand prin piete in anii astia, nu am auzit de tine initiind legi cu sustinere populara bagate pe gatul parlamentului,etc etc

  15. In acele vremuri profesorul era RESPECT de TOATA SOCIETATEA. O scoala Spiru Haret era construita cu sali de clasa, sala de festivitati si DOUA ANEXE, vile pt cei doi directori. Azi vorba domnului Cristoiu:”cu 2400 de lei mai bine se duce casier la mall unde nu are stresul pe care il are la clasa”. Nu este umilit de una ca Dana Budeanu, care prin tonul vocii, mimica duce profesia de educator in derizoriu, facand propaganda politica si reducand tot colectivul didactic la cateva discipline pt handicapatii care trebuie sa se mediteze ca sa treaca in clasa urmatoare, omitin ca o scoala are un paznic, o femeie de servici, o secretara si invatatori, profesori de muzica, desen, sport si ce altceva se ma face in scoala. Omitand ca unii sunt cu note mici la titularizare, dar vocile rele spun ca nici Iohannis n-a fost titular, doar un suplinitor. Dispretul globalizat al lui Budeanu o persoana care si-a cumparat educatia fiicelor si care chiar de sunt de 10 sau de 4 nimeni nu va putea dovedi pt ca oricum notele au fost cumparate cu mii zeci de mii de euro. As putea spune ca Romania se scufunda si pt ca ascumpa o propagandista cu limbaj din suburbie care judeca impreuna cu Ciutacu, doi parinti care si-au folosit banii pt educarea in privat a copiiilor, care nu au stiut de frigul din scoli, de tot aspecttul insalubru, nici de hainele ponosite sau de slaba calitate a profesorilor, unii cumparand de la second…ce simplu le este acestor figuri imbuibate se judece. Domnul Cristoiu a spus:”Invatatul este un efort nu-i o joaca” De ce judecati profesorii? Ei nu pot face dintr-un copil care nu intelege ca trebuie sa invete unul cu note bune. Au fost desfiintate scolile profesionale unde uni aveau o alternativa. Cat la % din copii inteleg de ce trebuie sa invete? Da ar trebui lasati REPETENTI. Cati din adulti au iubit cartea si simt nevoia sa stie sa se documenteze?

  16. Economia nu se dezvolta in salturi, are limite, nu poate sustine la nesfarsit maririle de salarii ale bugetarilor.Limitele economiei sunt date de costurile de productie( materiale, salarii, energie etc ) care cresc si ele, de cerere si oferta(de piete), de concurenta externa: nu poti creste productia si/sau preturile si sa vinzi mai mult sau mai scump decat concurenta, cerand angajatilor in sect. particular sa munceasca mai mult, ca sa dai profesorilor sau altor bugetari mariri substantiale de salarii, cat cer ei. Categoriile de bugetarii exagereaza importanta activitatii lor(sociocentrism), ca sa ceara mereu salarii mai mari. Ce se spune adesea despre importanta unora( domeniu strategic, domeniu prioritar, calitate etc) sunt obisnuitele clisee pt naivi.Educatia are importanta pt individ si societate, dar economia are nevoie de specialisti si resurse, si trebuie sa faca fata concurentei, banii sunt obtinuti pe rezultate concrete, nu pe promisiuni ; poti sti tot”Luceafarul” pe dinafara, toata istoria , geografia sau religia, dar daca fabrici doar ” Mobra”, nu poti sa concurezi cu motocicletele italiene sau japoneze, deci nu faci astfel rost de fonduri pt bugetari(raman doar cresterea preturilor autohtone, marirea taxelor si impozitelor, imprumuturi, marirea varstei de pensionare, devalorizarea monedei.

  17. Niste hotzi pristi si mincinosi conduc Colonia romaneasca capushara de evvreii satanisti americani…
    Nu rezolva nimic ca nu iese spaga.

  18. nu majorarea salariilor este determinanta in actul de educatie ci calitatea umana a celor numiti dascali. s-au marit lefurile in justitie si care sunt efectele?,se fac generali la apelul de seara dar nu avem armata,se dau pensii si tot felul de sinecuri unor oameni care merg la serviciu-nu muncesc-10-15 ani,traim de azi-pe-maine din imprumuturi…in fine,o tara esuata vorba primului meditator al tarii !
    greu de acceptat ca prin simpla majorare a lefurilor calitatea invatamantului se va imbunatati.

  19. Am totuși o întrebare :
    Cum a ajutat pentru administrare imperiului britanic programa “public school” care în ciuda numelui erau extrem de private și de exclusiviste ?

    Classics , classics greek latin latin mathematics clasics rugby ?
    Nu zic da spui .
    Ranchiunosul de meserie de aruncă cu scârnă și venin oamenii normali la cap caută soluții. Nu perfecte, nu ideale ci parametrii resurselor disponibile.

    Învățământul românesc suferă de aceiași boală ca și restul României lipsa de sens și de direcție și mai ales lipsa de Thanks Giving de recunostiință pentru înaintașii .

    De “ We are tall because we standard on the shoulder of the Titans”

  20. n-am inteles mesajul… probabil ca e ascuns in … dubla masura?

    inteleg ca totul e la nivel de critica. mai greu cu constructia cind esti plin de tine si mai si dai bir cu fugitii…

    succesuri, domnule!

  21. BRAVOOOOOOOOOO! UN OM CU CAPUL PE UMERI…. CAPUL ALTORA…

    Economia nu se dezvolta in salturi, are limite, nu poate sustine la nesfarsit maririle de salarii ale bugetarilor.Limitele economiei sunt date de costurile de productie( materiale, salarii, energie etc ) care cresc si ele, de cerere si oferta(de piete), de concurenta externa: nu poti creste productia si/sau preturile si sa vinzi mai mult sau mai scump decat concurenta, cerand angajatilor in sect. particular sa munceasca mai mult, ca sa dai profesorilor sau altor bugetari mariri substantiale de salarii, cat cer ei.

    ha ha ha ha ha ha tot o lupta de clasa de aceasta data capitalista….

    mi-a adus aminte de economia politica din facultate facuta fix la schimbarea dintre vremuri… maculatura…

    ha ha ha ha ha ha

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.