Guvernul ia în calcul angajarea răspunderii pe Codul fiscal

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că ia în calcul angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul noului Codul fiscal, dacă proiectul va fi blocat de PNL.

„Vă spun un lucru: voi face toate eforturile ca acest Cod fiscal să se adopte până la sfârşitul sesiunii parlamentare, inclusiv iau în calcul angajarea răspunderii Guvernului dacă la un moment dat se blochează politicianist de către PNL sau de altcineva”, a spus Ponta.

În opinia lui Ponta, până la sfârşitul sesiunii parlamentare în curs trebuie să fie adoptat Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, pentru ca să existe şase luni de pregătire a implementării și a precizat că nu se teme de o moțiune de cenzură pe această temă. Solicitat să comenteze, totodată declaraţiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că acest Cod fiscal a fost inspirat în mare parte din propunerile PNL şi ale sale, din timpul campaniei, Ponta a răspuns: „Atunci înseamnă că îl va susţine, e perfect acest lucru”.

Ponta a mai susținut că în realitate Codul Fiscal nu e nici al PSD, nici al PNL şi a criticat faptul că în ultimul timp PNL se declară tot timpul împotriva a ce se doreşte să se facă.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că are mari semne de întrebare privind reducerile fiscale anunţate de Guvern, precizând că Executivul nu a spus cum va gestiona aceste reduceri de impozite şi taxe.

Întrebat, la Digi 24, dacă premierul Victor Ponta a vorbit cu el înainte să anunţe propunerea de Cod fiscal, preşedintele a declarat că nu au vorbit. „E un lucru pe care şi l-a asumat Gguvernul, lucruri interesante aşa ca şi exerciţiu teoretic, ca şi exerciţiu practic am mari semne de întrebare”.

Solicitat să precizeze cum i se par propunerile din Codul fiscal şi dacă sunt fezabile, Iohannis a precizat că per ansamblu ideile, toate, sunt luate din propunerile PNL sau din propunerile sale. „Ele au fost enunţate şi în programul meu şi în programele PNL şi în concepţia PNL”, a spus Iohannis.

Întrebat dacă se poate spune că premierul îl copiază, preşedintele a afirmat: „Asta rămâne de văzut. Ar trebui să fie de văzut după rezultat. Însă e foarte frumos să venim în faţa electoratului şi să spunem: «domnule, nu mai plătiţi impozite, nu mai plătiţi benzină», dar atunci totuşi cineva vine şi întreabă: «bun, şi totuşi statul cu ce bani funcţionează»?. Deci, poţi să scazi orice, dar apare o problemă în buget. Înseamnă că nu mai finanţezi spitalele sau şcolile sau şi una şi alta”.

Președintele a precizat că astfel de reduceri se fac „după o analiză foarte, foarte atentă”, care nu se poate face într-o săptămână sau două, ci în luni de zile, împreună cu foarte mulţi specialişti.

Klaus Iohannis a declarat că o situaţie asemănătoare a existat şi în toamna trecută, când „de azi pe mâine am redus CAS cu 5%”.

„Cum poate să vină Guvernul cu un program de reducere a impozitelor şi taxelor fără să ne spună cum gestionează această reducere de impozite şi taxe. Lipseşte partea care e mai neplăcută (…), cum astupi gaura”, a spus Iohannis, adăugând că soluţii există şi au fost prezentate de el şi de PNL.

Întrebat de ce a venit Guvernul cu aceste propuneri, Iohannis a spus: „Din motive de imagine. Dă bine”.

Noul Cod fiscal propus de Guvern prevede printre altele reducerea TVA la 20% din 2016, dar Executivul nu precizează cum va umple golul bugetar ca urmare a măsurilor propuse.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.