Hârtiile oficiale (27)

Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal)

Erorile în redactarea hârtiilor oficiale (continuare)

Mai puteţi susţine, după ce aţi aflat despre acest caz demn de o tragedie antică, afirmaţia cum că ar exista „greşeli mici” în redactarea unor hârtii oficiale? Problema este alta: cum se explică lipsa de reacţie atât din parte autorităţilor, cât şi din cea a societăţii civile faţă de un funcţionar vinovat de asemenea consecinţe? Legislaţia în vigoare tace! Ruşine să-i fie celei de a paisprezecea civilizaţii terestre! [În timpul celei de a şasea civilizaţii terestre, după cum a arătat fără dubii Academicianul Profesor Emerit Dr. Dr. h. C Julius Zimberlan, funcţionarii prinşi cu asemenea erori erau aspru sancţionaţi: după faptă şi răsplată!  – nota redacţiei.]

Ca să vă convingeţi că lucrurile sunt mai complexe vom da şi un exemplu despre

  1. O greşeală măruntă în redactarea unei hârtii oficiale care a distrus o carieră strălucită:

Profesorul Ramon y Lagaz
a fost reabilitat postmortem

Se cunoaşte scandalul de presă în care a fost implicat celebrul savant Ramon y Lagaz, scandal ce a dus la sinuciderea profesorului. Şi, din nou, totul a pornit de la o „greşeală mică” în redactarea unei hârtii oficiale. Secretarul Facultăţii de Fizică Aplicată de la Universitatea MIN a transcris eronat numele autorului comunicării Unele aplicaţii practice ale undelor β29 în industria textilă, comunicare susţinută cu mare succes la Congresul de la Amsterdam: în locul profesorului Ramon y Lagaz, a trecut numele următorului participant de pe listă, profesorul Iuri Iurovici Baltiţev. Deoarece regretatul cercetător rus a murit chiar în timpul desfăşurării congresului, acesta n-a mai fost în măsură să anunţe greşeala şi să facă rectificarea necesară. Cum aplicaţiile practice ale undelor β29 în industria textilă (şi, ulterior, şi în aparatura medicală) au revoluţionat ştiinţa cu efecte economice puternice şi cum profesorul Lagaz a primit mai multe distincţii importante pentru realizările sale de pionierat în domeniu, subiectul a ajuns să intereseze nu numai specialiştii, ci a pătruns şi în materiale ale presei generaliste. Unde un redactor a descoperit, pe baza greşelii comise de secretarul Facultăţii de Fizică Aplicată, că, de fapt, profesorul de la MEN şi-a însuşit în mod fraudulos munca regretatului Iuri Iurovici Baltiţev. Odată aruncată piatra, aceasta a stârnit un scandal uriaş, susţinut mai ales de către nespecialişti în fizica aplicată. Drept urmare, după mai multe luni tot mai agitate, Senatul Universităţii MEN l-a destituit pe Ramon y Lagaz. Şi lucrurile nu s-au oprit aici, dar i-au fost retrase şi numeroasele distincţii. La data de 25 iunie, nemaisuportând presiunea, Lagaz şi-a pus capăt zilelor. Nici aceasta n-a fost de ajuns: presa a anunţat că sinuciderea „falsului savant” a reprezentat recunoaşterea vinei.

Ulterior, tocmai pe când „Cazul Ramon y Lagaz” era pe punctul de a intra în uitare, un alt gazetar (tot un gazetar!) a descoperit eroarea de transcriere a secretarului facultăţii, evenimentul a fost repus pe tapet şi Ramon Y Lagaz a fost reabilitat, redevenind postmortem marele savant, aşa cum este în memoria noastră şi astăzi.

Ei, mai puteţi spune că „micile greşeli” în redactarea unor hârtii oficiale pot fi scuzate? Şi, în fine, pentru ca să nu mai aveţi chiar nici un dubiu, iată şi un exemplu care ne arată cum

  1. O greşeală măruntă în redactarea unei hârtii oficiale a omorât o viaţă:

Istoria tragicului destin
al lui Salamon Terrible

Salamon Terrible n-a fost decât un mărunt funcţionar de la primăria unui oraş la fel de mărunt, de care probabil că nici n-aţi auzit: Krumpeltown. Singurul lucru interesant din această localitate unde nu se întâmplă niciodată nimic este că numele Krumpeltown nu aparţine unui oraş din America, din Regatul Unit ori dintr-o fostă colonie britanică, ci din atât de izolata Republică Federală Umanistă Guru Guru . Deci, pe lângă poziţia umilă a lui Salamon Terrible, şi locaţia unde şi-a târât zilele este la fel de puţin cunoscută, aşa că nu e de mirare că tragicul destin al acestui om ingenuu n-a fost înregistrat în mass-media internaţională.

Pe scurt: Salamon Terrible , mărunt funcţionar la primăria unui oraş la fel de mărunt, obosit după o noapte petrecută la o competiţie internaţională de bridge pe internet, a completat greşit documentele unei tranzacţii între S.C.R.D., în calitate de cumpărător şi Rufu U’Rufu, în calitate de vânzător, terenul pe care S.C.R.D. intenţiona să amplaseze noua fabrică de capsatoare industriale integrate. Numai că nefericitul Salamon Terrible, obosit după o noapte petrecută la o competiţie internaţională de bridge pe internet, a scris, cu inimitabila sa excepţională caligrafie, în hârtia oficială „S.C.L.D.” în loc de „S.C.R.D.”. Eroarea, descoperită abia după ce actele au fost parafate şi trecute atât în Registrul Comerţului, cât şi în Cadastrul General al Republicii Federale Umaniste Guru Guru, a fost identificată de Marlen U’Droomb şi adusă la cunoştinţa forurilor de drept, cerând anularea contractului dintre S.C.R.D., în calitate de cumpărător şi Rufu U’Rufu, în calitate de vânzător, în legătură cu terenul pe care S.C.R.D. intenţiona să amplaseze noua fabrică de capsatoare industriale integrate. (O, Lume! Uneori o neînţelegere între doi actanţi total anonimi naşte furtuni cauzatoare de adevărate cutremure! Ling, fiul lui Glen Rufu U’Rufu, salvat miraculos prin acel contract de un faliment ce părea iminent, a rupt logodna cu Domnişoara Marlen U’Droomb. Aceasta, neputând trece peste afront, vrând să ruineze familia Rufu U’Rufu, iată ce sunami a declanşat!) Instanţa a decis că pentru a intra în drepturi, contractul trebuia resemnat olograf de cele două părţi. Doar că, între timp, Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C.R.D., îngrijorată de faptul că procesul ar putea dura cine ştie câtă vreme, iar concurenţa de la Paco Impex ar intenţiona, după cum se zvonea, să ridice ea o fabrică de capsatoare industriale integrate, a decis să cumpere o altă parcelă de pământ. Aşa că vechiul contract – cel cu eroarea comisă de umilul funcţionar Salamon Terrible – n-a mai fost reluat. Marlen U’Droomb bineînţeles că a jubilat, însă bietul Rufu U’Rufu, tatăl lui Ling Rufu U’Rufu, a dat faliment. Disperat, a plecat la primăria din insignifiantul oraş Krumpeltown şi l-a strâns de gât pe Salamon Terrible, cel vinovat pentru că a completat, cu excepţionala sa inimitabilă caligrafie, hârtia oficială trecând „S.C.L.D.” în loc de „S.C.R.D.”.

Faptul că nu s-a concretizat contractul între S.C.R.D., în calitate de cumpărător şi Rufu U’Rufu, în calitate de vânzător a lăsat pe drumuri o mulţime de cetăţeni cinstiţi din Krumpeltown. Împrejurarea aceasta a făcut ca instanţa să ţină cont de vocea străzii, care-l aclama pe Rufu U’Rufu drept providenţialul răzbunător al suferinţelor numeroşilor oameni cinstiţi loviţi de cele întâmplate. Aşa că Rufu U’Rufu nu numai că a fost achitat, dar, purtat pe umeri de către mulţime, i-a venit ideea să candideze pentru postul de primar. Şi, într-adevăr, astăzi domnul Rufu U’Rufu este la al patrulea mandat de primar în Krumpeltown, iar despre tragicul destin al lui Salamon Terrible nu mai pomeneşte nimeni. Nici măcar Rufu U’Rufu, care, dacă n-ar fi fost acel umil funcţionar, n-ar fi ajuns niciodată primar (spre disperarea lui Marlen U’Droomb).

Iată, deci, cum a reuşit ”o mică greşeală” într-o hârtie oficială să omoare un om! (Şi să-l ridice pe un altul, dar cu ce preţ!)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.