Hotarele istorice Vocalize în re minor (24)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

74. În Republica Democratică Vandana, Vasili (Miky) Pavlovici nu regretă Regatul Vandan (de tristă amintire)

Bucurându-se de faptul că tatăl său, Ivan (John) Pavlovici, a fost printre cei ce au ieşit în stradă la 24 septembrie (după unele surse în 1947, după altele în 2008), cerând abdicarea ultimului rege al Regatului Vandana (de tristă amintire), lucru care i-a adus un binemeritat loc în primul Parlament al Republicii Vandana de Sud, Vasili (Miky) Pavlovici s-a bucurat de o tinereţe plină de bucurii, tinereţe pe care a reuşit s-o transforme în trambulina pentru o carieră de excepţie.

Vasili (Miky) Pavlovici este astăzi unul dintre cei mai bogaţi şi cei mai influenţi oameni din Republica Democratică Vandana, însă foarte puţină lume ar putea spune din ce şi-a croit prosperitatea. Iată din ce: simpaticul Miky, după ce a absolvit pe bune facultatea de ştiinţe juridice cu o lucrare de licenţă referitoare la sistemul legislativ din Republica Democratică Vandana comparativ cu cel din Republica Umanistă Vandana, a avut o idee genială, una dintre acele idei ce-ţi pot schimba pentru totdeauna destinul. Dacă ştii să o exploatezi… Vasili Pavlovici a ştiut. Pe scurt, el a ajuns în măsură să fie la curent cu ce era voie în patria sa, însă era interzis în ţara vecină (şi prietenă). Aşa că a iniţiat un birou specializat în afaceri licite aici şi ilicite dincolo. Succesul uriaş a fost posibil, desigur, şi din prietenia strânsă dintre simpaticul Miky şi un număr anume de parlamentari din cele două ţări vecine (şi prietene). Domnii aceia trebuiau să facă un singur lucru: să vegheze ca deosebirile atât de profitabile dintre legislaţiile celor două ţări să nu înceteze.

– Dacă n-ar fi apărut Gardul, azi n-aş fi decât un zgârie-brânză, le-a mărturisit într-o seară, la cină, Miky rudelor sale cele mai apropiate.

– Bine că am scăpat de Regatul Vandana! i-au răspuns neamurile recunoscătoare în cor.

– Tata n-a ieşit de pomană în stradă, a mai adăugat Vasili (Miky) Pavlovici.

77. Nici în Republica Umanistă Vandana, Joseph Spilburn nu regretă Regatul Vandan (de tristă amintire).

Imaginaţia lui Dumnezeu este aproape infinită. Întâmplările lumii sunt constituite dintr-un număr limitat de elemente. Care se aşează aliatoriu ca într-un caleidoscop. Astfel că, inevitabil, lucrurile se repetă. De regulă, la intervale mari de timp, la intervale atât de mari încât memoria umană să nu poată identifica similitudinile. Dar se mai întâmplă şi accidente: după ce a dispărut într-o croazieră de lux jurnalistul Julius Zimberlan – poate mai ţineţi minte, cel care a iscat uriaşul scandal al hărţilor – acelaş scenariu s-a repetat aproape identic, doar că, de data aceasta, protagonist a fost un oarecare Joseph Spilburn. („Un oarecare Spilburn” devenit „Marele Spilburn”!)

Pornit de jos, dintr-o familie umilă, dar cinstită, Joseph Spilburn a ajuns, iată, unul dintre cei mai potenţi oameni din ţară. Ceea ce demonstrează cu prisosinţă că un vandan adevărat poate face minuni: vandanii sunt talentaţi, dârzi şi patrioţi. Joseph ştia de mic copil că singura afacere eternă este cea legată de pompele funebre. Aşa că a ucenicit pe lângă firma VIAŢA VEŞNICĂ, însă când s-a crezut suficient de pregătit să-şi deschidă propria afacere, a constatat că, din păcate, nu el a inventat mersul pe jos: concurenţa în branşă era atât de mare încât pentru puterea sa financiară de început nu exista nici o şansă de supravieţuire. Dar, vandan adevărat, Joseph Spilburn a amuşinat atmosfera şi a găsit o altă oportunitate, unde aerul era încă rarefiat: manufactura de hărţi. După cum se ştie, viaţa în ziua de azi este extrem de instabilă, aşa că hotarele se modifică mereu. Iar 24 septembrie (după unele surse în 1947, după altele în 2008), când a apărut frumosul gard cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă, un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri, s-au ivit şi situaţii cu totul neplăcute. Adevărul este că acel gard, chiar dacă superb împodobit cu trandafiri insensibili la curentul electric, a ajuns să taie regiuni istorice în două, ba chiar şi localităţi strămoşeşti, ba chiar şi gospodării. Aşa că s-au depus o serie de contestaţii în numele dreptului popoarelor, a tradiţiilor sfinte şi a unor argumente pragmatice (pe care n-are rost să le înşiruim aici!).

Timp de opt ani, acele contestaţii au fost judecate de către o Comisie special numită de către Organizaţia Naţiunilor Unite, însă, fiindcă soluţiile au întârziat să vină şi cetăţenii din cele două ţări surori au devenit periculos de nervoşi, s-a stabilit ca litigiile să fie rezolvate chiar între cele două state. Şi, într-adevăr, aproape în fiecare săptămână mai apărea câte o decizie definitivă şi irevocabilă, agreată de cele două Curţi Supreme şi astfel graniţele istorice erau modificate. Nu foarte mult, dar modificate. Drept urmare, la toate organismele guvernamentale, în instituţii, în şcoli etc. trebuiau afişate noi hărţi.

Manufactura Hărţilor Spilburn a înflorit. (Cine nu ştie astăzi ce reprezintă MHS?) În săptămânile – puţine – în care nu se modifică hotarele istorice ale celor două republici surori, nu există să nu se schimbe hotarele pe alte meridiane. Lumea este mare, iar Joseph Spilburn unul dintre cei mai potenţi oameni din Republica Umanistă Vandana.

– Dacă n-ar fi apărut Gardul, azi n-aş fi decât un zgârie-brânză, le-a mărturisit într-o seară, la cină, rudelor sale cele mai apropiate.

– Bine că am scăpat de Regatul Vandana! i-au răspuns neamurile recunoscătoare în cor.

Nimeni nu-şi mai aminteşte de acel jurnalist dispărut într-o croazieră de lux. Parcă Julius Zimberlan…

78. Comisia de specialişti caută în continuare diferenţele dintre legendele pe care trebuie să le pună de acord

„Vandanii pot pierde totul: bogăţii, teritorii, inteligenţele migrând în locuri mai prietenoase, un singur lucru nu le poate lua nimeni: poveştile.” Creatori şi beneficiari ai unei originale mitologii foarte bogate, viaţa vandanilor se desfăşoară mereu simultan pe două planuri: în realitatea cenuşie şi în încântătoarele basme ce-i însoţesc fără încetare. Astfel, ei încearcă să-şi explice fiecare eveniment trăit nemijlocit prin întâmplările similare din vechile lor eresuri. În Biblioteca Naţională se găsesc mai multe culegeri de legende, unele în caligrafii străvechi, altele în graiuri pe cale de dispariţie. Însă marea majoritate a vandanilor n-are nevoie de acele scrieri, consultate doar de specialişti. Marea majoritate a vandanilor cunosc nenumărate variante transmise oral din gura părinţilor lor. Cum e firesc, acele variante, deşi narează aceleaşi mituri, diferă în amănunte. Ceea ce se povesteşte într-o regiune din Republica Umanistă Vandana nu este chiar identic cu ceea ce se spune într-o altă regiune din Republica Umanistă Vandana. Povestea lui Blunk, poate cea mai răspândită legendă vandană, narând faptele strămoşului de statură uriaşă, aduce diferiţi oponenţi ai binelui în memoria fiecărei comunităţi în parte: diavoli, gnomi, spiriduşi, fiare cu zeci de capete, chiar şi personaje socotite altundeva benefice, cum ar fi elfii sau sirenele. Blunk învinge de fiecare dată şi se comportă ireproşabil în orice situaţie. Aşa că Blunk este mai mult decât un erou, el a intrat în panteon, alături de sfinţii religiei fiecăruia. Drept urmare, în momente de cumpănă, orice vandan se întreabă cum ar fi procedat în acea situaţie Blunk sau un alt erou legendar. (Dar mai ales Blunk!) Şi se consolează cu pierderile de orice fel, amintindu-şi de zagam, taurul cu aripi de grifon, trăind în infern cu misiunea de a transforma vinul în apă şi metalele preţioase în plumb ordinar. Însă diferenţele locale dintre diferitele mituri formatoare ale vandanilor nu sunt nici pe departe atât de mari ca şi deosebirile faţă de legendele vündünilor.

Cel puţin aşa pretinde Academia de Înalte Studii Mitologice. Desigur, admite înaltul for, şi vündünii trăiesc tot timpul pe două planuri, cel al realităţii şi cel cunoştinţelor transcendentale, însă pentru ei, de exemplu, Blunk este Blőnk, spiriduşii sunt personaje pozitive, iar fiara din Apocalipsa Sfântului Ioan, descrisă chiar de Acesta în moduri diferite, este văzută ca ieşind din mare şi nu din pământ, aşa cum o ştie orice copil vandan. De aceea, nici etica nu poate fi înţeleasă la fel în cele două republici surori, ceea ce este socotit bine într-una poate fi condamnabil în cea de a doua.

Chiar şi în puţinele (tot mai puţinele…) contacte diplomatice, vandanii se bazează pe exemplele preluate din legendele lor, în vreme ce vündünii îi contrazic prin propriile lor mituri.

De obicei, puţinele (tot mai puţinele…) contacte diplomatice dintre Republica Umanistă Vandana şi Republica Democratică Vandana au loc în prezenţa unor observatori neutri. Dr. Karl Kandborg, aflat într-o asemenea poziţie, a declarat la sesiunea ONU că singura posibilitate de conciliere dintre cele două state ar fi punerea în acord a miturilor lor fondatoare. Care nici nu sunt foarte diferite. O Comisie de specialişti lucrează la acest proiect, însă, deocamdată, în afara unor diferenţe de exprimare, n-au găsit ce să pună de acord.

„Vandanii[1] pot pierde totul: bogăţii, teritorii, inteligenţele migrând în locuri mai prietenoase, un singur lucru nu le poate lua nimeni: poveştile”, au spus ambii preşedinţi ai celor două state autonome şi independente. Iar Preşedintele General Doctor Albert Bumba a adăugat: „Gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii nu desparte doar pământurile celor două ţări, ci şi legendele din adâncul  sufletelor lor”! (Idee expusă la timpul potrivit şi de preşedinţii William Augustus r’Bamba şi chiar şi de taciturnul Dodo Budenbroks.)

Impasibilă, Comisia de specialişti caută în continuare diferenţele dintre legendele pe care trebuie să le pună de acord. Căci Comisia de specialişti pentru acest lucru a fost creată. Şi pentru acest lucru este plătită.

[1] Respectiv vündünii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.