„În cinci ani veţi rămâne fără niciun ban”

Preţul scăzut al petrolului şi cheltuielile fără noimă făcute de şeici vor lăsa Arabia Saudită fără niciun ban peste cinci ani de zile, avertizează Fondul Monetar Internaţional. În aceeaşi situaţie se găsesc şi Bahrainul şi Omanul, iar Emiratele Arabe Unite şi Kuwaitul îşi vor epuiza finanţele de abia peste 20 de ani, conform Bloomberg. Aceste informaţii apar într-un raport al FMI privind starea economic a statelor din Consiliul de Cooperare al Golfului.

Nu este prima oară când FMI le sugerează şeicilor să îşi adapteze cheltuielile la situaţia actuală. Până acum, oficialii de la Riad au spus că economia regatului este suficient de puternică pentru a rezista preţurilor scăzute ale ţiţeiului, având drept exemplu şi alte crize similar, când finanţele au rezistat. Acum, avem o mică schimbare de optică în sensul că saudiţii îşi pun foarte serios problema dacă nu e cazul facă reduceri de cheltuieli publice. În ultimul deceniu, Riadul a acumulat miliarde de dolari din vânzarea de petrol, bani meniţi să fie utilizaţi atunci când preţul ţiţeiului o ia brusc în jos. Datoria regatului, ca pondere în PIB a scăzut la mai puţin de 2% în 2014, cea mai mică din lume. Însă, scăderea recentă a cotaţiilor barilului de ţiţei a determinat guvernul saudit să amâne proiecte de investiţii şi, pentru prima oară dată din 2007 şi până azi, a vândut obgliaţiuni. Aceste decizii ţin cont de faptul că 80% din veniturile Arabiei Saudite vin din vânzarea petrolului. Activele externe nete au scăzut la cel mai mic nivel din ultimi doi ani, în luna august, când s-a derulat intervenţia miliatară în Yemen. Cu toate acestea, saudiţii nu au luat în calcul creşterea taxelor şi impozitelor pentru locuitorii regatului, de teama unor reacţii dure. FMI se așteaptă ca deficitul bugetar saudit să crească la mai mult de 20% din PIB în acest an după ce regele Salman a anunțat că va acorda bonusuri pentru lucrătorii din sectorul public ca urmare a urcării sale pe tron, în ianuarie.

Deficitul este de așteptat să fie 19,4% în 2016. “Ţările care sunt în posesia unor sisteme de protecţie fiscală au tot dreptul să le folosească pentru a-şi ajusta politica de încurajare a creşterii economice, dar, chiar şi aşa, tot au nevoie de un plan de consolidare fiscală pe termen mediu cât timp preţul petrolului rămâne scăzut. Nu este loc de autosuficienţă, chiar dacă în acest moment amortizarea fiscală pare stabilă”, susţin oficialii FMI. În luna august a acestui an, rezerva valutară a Riadului a scăzut la 654,5 miliarde de dolariiar datoriile au urcat la 14,7 miliarde de dolari după vânzarea obligaţiunilor.

FMI se aşteaptă ca ponderea datoriilor în PIB să crească la 17% în 2016. Analiştii FMI susţin că Omanul și Bahreinul se confruntă cu riscuri şi mai mari decât vecinii lor, pentru că au mai puţin petrol şi mai puţine reserve valutare. Mai mult, Bahrainul are un grad mare de îndatorare. FMI se așteaptă deficitul bugetar al Omanului să ajungă la 17,7% din PIB în acest an și la 20% in 2016. Pentru Bahrain, oficialii Fondului se așteaptă ca deficitul să stea la 14,2% în 2015 și la 13,9% anul viitor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.