Indecidabilul este decisiv

Kant a considerat că gândirea lui Hume l-a scos din somnul dogmatic. Şi anume care somn? Acela care accepta îndreptăţirea postulatelor metafizice.
Şi totuşi, Kant a adăugat „blazonului” său, alături de legea morală, şi cerul înstelat. Ceva care pentru scepticismul lui Hume era de negândit. Kant l-a gândit ca fiind sediul indecidabilelor. Dumnezeul teologiei şi al metafizicii, de pildă.
Da, societatea este, mai degrabă, sediul schimburilor economice, cum spune Hume, dar indivizii din societate fac şi comerţ cu indecidabile: există ori nu există raţiuni supraumane în natura umană? În cele din urmă, decisiv nu e neapărat succesul economic, ci jocul acestor indecidabile. Kant îşi încheie raţionamentele cu postularea unui principiu moral suprem: am a acţiona ca şi cum Dumnezeu există; rezolv acest indecidabil aşa; cerul înstelat este necesar legii morale din mine.

Hegel a coborât cerul înstelat al moralei în istorie: iată cum joacă necesitatea din stele în evoluţiile omeneşti.
Nietzsche a ales să constate că necesitatea a devenit nihilistă: acel Dumnezeu al raţiunii stelare nu mai lucrează în tabla de valori la care se închină omul; este necesară o nouă tablă de valori; ar putea fi omul capabil să o scrie în absenţa vechilor sale legăminte cu Dumnezeu? Aşa începea să fascineze noul luciferism al omenirii. Talentul literar care îmbrăca gândirea acestui nihilist era cu adevărat fascinant. Oricâtă ceară ai avea în urechi, muzica sa de sirenă te ţintuieşte: Omule, dă-ţi o nouă tablă de valori! Omule, fii propriul tău Dumnezeu!
Azi, oficial, la catedrele occidentale de filosofie este omagiat Nietzsche. Neoficial, la „catedrele” acţiunii sociale, este urmat Hegel într-un fel nietzschean: Să construim noi contrariile istoriei, să le conciliem apoi şi să conducem omenirea din sinteză în sinteză! Dialectica hegeliană să nu o dăm mărgăritar porcilor! Să nu existe catedre care să facă descifrabil jocul nostru nihilist-constructivist! Să nu lăsăm creştinismul să-şi mai facă vechiul său joc!

Dar care era acel joc vechi? Individualismul etic al mântuirii. Un joc ce se juca la nivel sufletesc şi devenea social numai în măsura în care putea fi desăvârşit la acest nivel. Jos sufletul, aşadar! Avem nevoie de o literatură care să debiliteze sufletescul. Avem nevoie de o filosofie care să-l extragă din „maimuţa” materialismului. Avem nevoie de o sociologie care să-l dizolve în statistică. Avem nevoie de un economism care să nu mai recunoască îndreptăţirea comerţului cu pasiuni etice, căci, iată, şi morala dodonilor, şi morala mayaşilor, şi morala creştinilor etc. sunt egal îndreptăţite. În cel mai rău caz, mai bine psihanaliză freudiană decât analiză în felul Sfântului Pavel.
Dar indecidabilul rămâne acolo, în cerul său înstelat. Matematica l-a consacrat prin teorema lui Gödel. Un rezultat al gândirii omeneşti ce este, azi, ocultat, deşi e la fel de important precât felul în care relativitatea a încununat paradigma fizicii clasice, iar cuantica a înnoit-o.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.