Când umblam să-i prindem pe sabotori şi să le punem sare pe coadă, pac, alte trei vagoane cu produse petroliere sar de pe şine şi se izbesc de marginea unui tunel.
Curg produsele petroliere peste imaginaţia debordantă a ministrului Radu Berceanu, unul dintre cei mai performanţi Hopa Mitică din politica României, şi o poartă spre canalul în care ajung toate producţiile intelectuale de aruncat la gunoi. Acest aero-ceferisto-turistico-politician s-a trezit direct în agitaţia accidentului şi a livrat presei ipoteza duşmanului de clasă aflat în spatele accidentului. Este vorba despre un sabotor! A demontat şuruburile ruginite. N-a furat nimic. A vrut să producă pagubă! Explicaţia lui Radu Berceanu, comică şi neconvingătoare, devine un fel de diversiune mai enervantă decât accidentul feroviar. Radu Berceanu, cu tupeul său zâmbitor, credea că scapă cât ai bate din palme şi că mută atenţia în altă parte, pe judecători sau pe Ecaterina Andronescu. Plasează accidentul în braţele altora şi el se duce la 10% şi la campania electorală!
N-au contat părerile sindicaliştilor şi ale altor oameni din armata căii ferate. Omul se grăbea să treacă mai departe pentru ca nu cumva accidentul de la Cârcea (jud. Dolj) să facă valuri prea mari şi să declanşeze o discuţie mai serioasă despre decăderea căii ferate, despre afacerile necurate desfăşurate în domeniu. Viaţa e mai imprevizibilă decât imaginaţia unui politician mediocru. A mai trântit trei vagoane la Boju, lângă Cluj, pentru a ne atrage atenţia asupra situaţiei dramatice din domeniul căilor ferate. Jaful început înainte de Gh. Necolaiciuc şi continuat la cote şi mai înalte după dispariţia acestuia începe să-şi arate „roadele“. Modernizarea căilor ferate este şi sursă de bani negri (mai abitir, în unele cazuri, decât asfaltările sau autostrăzile, decât bordurile sau anvelopările de blocuri). Terasamentele de cale ferată n-au fundaţia necesară. În loc de milioane de metri cubi de piatră trenurile circulă doar pe o treime. Peste 800 de poduri de cale ferată au termenul de utilizare depăşit şi au devenit periculoase. La o viteză normală de circulaţie am avea zilnic un accident feroviar. Cantitatea de linie modernizată este la nivelul unei ţări africane! Tragedia stă în faptul că şi pe tronsoanele modernizate, în care statul a investit sume enorme, nu se poate circula decât cu maximă precauţie. În ciuda a 5-8 milioane de euro investiţi în kilometrul de cale ferată recondiţionată, pe Valea Prahovei sau spre Constanţa nu se poate circula decât cu o viteză între 20 şi 40 de kilometri la oră. Banii cheltuiţi pe lucrările de la calea ferată au avut aceeaşi soartă ca şi cei folosiţi la modernizarea autostrăzii Bucureşti-Piteşti. Şi acolo, ca şi pe străzile dichisite în Bucureşti, este necesară o reparaţie anuală.
Ziua de ieri ne-a mai adus o revelaţie. Pe lângă faptul că n-avem autostrăzi, pe lângă faptul că n-avem bani de salarii pentru bugetari decât până la 1 ianuarie, acum, la sfârşitul a două decenii, descoperim că România n-are nici o linie la standarde europene. După 20 de ani de cheltuieli făcute de ochii lumii şi încheiate în cine ştie ce buzunare, România etalează o infrastructură bună doar de căruţă şi tractoare!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.