Insula Zu (61)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

Robin stă din nou pe un scaun în sala de sport şi bea socată. Nu poţi trăi numai cu socată! Lui Robin i se face foame şi constată că în Palat a uitat să facă o bucătărie. Şi nici sufragerie n-a făcut! Aşa că le face acum pe amândouă.

În sufrageria mare, cu o masă lungă, la fel ca în filmele cu aristocraţi, e destul de stânjenitor să stai şi să mănânci singur. Aceasta este o consecinţă a regulii autoimpuse, după care nu trebuie să interferezi cu nimeni cercurile. (O regulă conţine întotdeauna, prin restricţiile ei, o renunţare. Asta e!) Aşa că Robin încearcă să elimine insatisfacţia venită din lipsa convivilor cu felurile preferate. Fără să trebuiască să le gătească în bucătăria dotată ultramodern, farfuria i se umple cu cele dorite. UNDO! După moartea Elvirei, Radu a descoperit gătitul ca pe un joc liniştitor. Bineînţeles că produsele lui erau criticate de Andreea, dar lui i se păreau mai gustoase chiar decât ceea ce se serveşte la un restaurant bun. Aşa că Robin îşi face ciorba, aşa cum îi place, chiar dacă facilităţile din bucătăria ultramodernă de pe Insula Zu îi provoacă dificultăţi. (Deşi n-ar trebui: în fond, acolo nu sunt decât aparatele şi ustensilele văzute de Radu în magazine, în reviste ori în publicitatea de la televizor, adică nu sunt lucruri cu totul noi! Iar cele ieşite chiar doar din imaginaţia sa funcţionează aşa cum le-a gândit.) După ce termină cu ciorba, mai găteşte câteva feluri preferate, feluri fără nume, dar care îi plac lui. (În bucătărie, dacă n-o consideri doar un loc de trudă, poţi inova oricât!) Pune totul în castroanele şi platourile din porţelan fin – durează o vreme până ce găseşte garnitura potrivită ambientului, potrivită după aprecierea lui, desigur – şi gustă din tot cea ce a terminat. E mulţumit. Prea mulţumit! Mâncarea e bună şi a mâncat prea mult, iar organismul se revoltă: îl dor stomacul şi intestinele şi îi vine să vomite. UNDO! Gătitul din plăcere a fost (este) o idee bună, relaxantă, dar îndopatul în neştire s-a dovedit (se dovedeşte) a fi o greşeală. Aşa că se află (din nou) la începutul mesei şi se înfruptă iar, dar de data asta cu măsură.

Îşi face siesta tolănit pe şezlongul de pe terasa de pe chelie, cu câinele Rudy alături. Deoarece terasa aceasta nu se termină cu o balustradă, peisajul nu apare fărâmiţat şi insula toată vibrează oglindită în valurile mării curcubeu, marea vie. Şi vede prin perdeaua de efemeride ambarcaţiunile ce se apropie.

Robin stă din nou pe un scaun în sala de sport şi bea socată. Dacă îi place atât de mult să contemple, înseamnă că a îmbătrânit? Asta face tot timpul, dacă tot timpul este ACUM?

7. Nu gândi niciodată la ce ar putea să fie, viitorul conţine ipoteze, iar ipotezele sunt pline de capcane. Planificarea trebuie să fie doar pentru acum.

Numai că punctul 7 din ÎNDRUMAR poate fi aplicat cu folos doar de cine ştie să-şi planifice viitorul pentru ACUM. Cei mai mulţi oameni procedează chiar invers: îşi planifică prezentul pentru viitorul ipotetic.

Robin soarbe socata din paharul mereu plin şi se analizează: Radu cel întotdeauna atât de eficient a aplicat întocmai cele notate încă din adolescenţă? Concluzia este simplă: dacă într-adevăr cele opt puncte duc la fericire, Radu ar fi trebuit să trăiască o veşnică stare de beatitudine. Numai că n-a fost întotdeauna aşa. Şi cum ar putea fi aşa în momentele cele mai grele, de pildă, când a primit vestea accidentului Elvirei? Şi nu numai atunci.  Înseamnă fie că ÎNDRUMARUL nu este decât o prostie născocită de idealismul unui adolescent, fie că nu l-a aplicat întocmai.

Robin se scoală şi merge să facă ceva. Nu ştie încă exact ce să facă, însă s-a sculat fiindcă se spune că doar contemplarea fără acţiune propriu-zisă reprezintă „activitatea de bază a bătrânilor”, iar el nu vrea să se considere bătrân. Dacă e aşa cum pretinde teoria biocentrismului că viaţa şi moartea sunt doar iluzii pentru că întreaga realitate este doar un construct mental al stării noastre de conştienţă, care nici ea n-ar putea exista dacă nu ar fi percepută de noi, atunci şi starea de bătrâneţe nu este decât o iluzie. Dacă-i aşa, atunci poate să stea liniştit să-şi mai bea socata din paharul ce se umple mereu de la sine. Iar de se scoală din nou pentru ca să facă ceva – ce? -, atunci faptul că a stat pe scaun şi a contemplat sala de sport nu este decât o percepţie a trecutului înglobat în prezent, în prezentul care e faptul că s-a sculat pentru a face ceva. Ce?

Robin vrea să simplifice lucrurile: dacă îi face plăcere să stea pe scaunul de lângă peretele sălii de sport, de ce să facă altceva dacă şi aşa totul este ACUM? De ce să nu prelungească la infinit ceea ce îi face plăcere?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.