Iohannis, în Senegal: La final ce pot să spun? Am găsit deschidere, chiar parteneri bucuroşi

România susţine statele africane în dezvoltarea capacităţii de a-şi asigura propria securitate, a afirmat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său din Senegal, Macky Sall.

Întrebat, în conferinţa de presă cu omologul din Senegal dacă poate explica publicului român care sunt beneficiile pentru România prin relansarea relaţiilor cu statele africane şi care sunt obiectivele concrete pe care şi le propune prin Strategia Naţională cu Africa, deoarece multă lume din ţara noastră a perceput turneul său ca pe o vacanţă exotică şi foarte costisitoare, Klaus Iohannis a spus:

„Relaţiile dintre Europa şi Africa sunt vechi de secole. Aceste relaţii s-au schimbat în timp, au devenit relaţii de un tip nou, şi în ultimele decenii întreaga lume şi-a dat seama de oportunităţile care se găsesc în colaborarea cu Africa şi de şansele pe care le avem printr-o astfel de colaborare. Aceste colaborări au fost intensificate, diversificate din partea UE, din partea altor actori şi încet-încet în Europa ne-am dat seama că aici în Africa avem oportunităţi foarte bune pentru a dezvolta relaţia noastră. Aceste oportunităţi nu se referă doar la partea economică, chit că aceasta este foarte importantă, se referă în acelaşi fel la proceduri diplomatice. Putem împreună să intervenim pentru a păstra pacea sau pentru a readuce pacea. Avem şanse foarte bune, şi s-a văzut chiar şi în ultimele săptămâni, să colaborăm în planul Naţiunilor Unite. Chiar în această după-amiază va fi inaugurat un nou sediu al Naţiunilor Unite aici în Dakar”.

„Pentru România această relaţie are un specific foarte aparte”, a continuat el.

„Deja acum câteva decenii, în România ne-am dat seama de valoarea deosebită a relaţiei cu state africane şi am oferit burse, am avut relaţii economice importante. Din păcate, în deceniile care au urmat Revoluţiei de la noi, această relaţie a fost aproape neglijată. Ne-am dat seama că aici s-a comis o eroare strategică în politica externă românească şi am venit cu măsuri de corectare. Am venit cu o nouă Strategie pentru Africa care ţinteşte în mod special partenerii tradiţionali ai României în Africa, cum este înc azul acest concret Senagalul. Această Strategie vrea să exploateze oportunităţile, să consolideze parteneriatele, să deschidă noi sectoare de colaborare economică, în educaţie, în diplomaţie, ş.a.m.d.”, a completat Iohannis.

El a mai precizat că totuşi o Strategie de acest tip şi „de o greutate extraordinară nu poate să fie implementată prin corespondenţă”.

„Pentru a da greutate acestei Strategii şi pentru a arăta că România este foarte serioasă şi foarte angajată în a revigora aceste parteneriate, am decis să fac un turneu african, care astăzi ne-a dus în Senegal şi aici se şi încheie acest turneu. La final ce pot să spun? Am găsit deschidere, chiar parteneri bucuroşi că reluăm această relaţie veche, importantă şi valoroasă. Am găsit oportunităţi deja foarte concrete de colaborare. În toate statele pe care le-am vizitat s-au semnat acorduri de înţelegere. Şi summa summarum, aş putea să spun fără a exagera, prin acest turneu am repus România pe radarul african. Am reluat ceea ce aproape se pierduse, o relaţie extrem de valoroasă între România şi partenerii africani. Această Strategie nu va avea urmări pozitive, practice doar pentru România şi pentru statele pe care le-am vizitat. Va avea urmări foarte concrete şi pentru relaţia dintre Uniunea Europeană şi statele africane, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Africană. Este evident că partenerul nostru cel mai apropiat regional este Africa. Sunt oportunităţi fenomenale şi ar fi o greşeală imensă să neglijăm această şansă de bună colaborare”, a conchis preşedintele Klaus Iohannis.

 

 

Tot joi, Iohannis va participa împreună cu omologul său senegalez la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal.

În cursul serii, Klaus Iohannis va participa la vernisajul expoziţiei „Măşti tradiţionale africane – Măşti tradiţionale româneşti”, organizată în cooperare cu Muzeul Ţăranului Român şi se va întâlni cu foşti studenţi din Senegal care au învăţat în România.

Joi este ultima zi a turneului efectuat Klaus Iohannis în state din Africa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. E bun anunțul președinției că convorbirile cu președintele Senegalului vor fi tete-a-tete să nu creadă lumea că vor fi precum convorbirile cu cei din PNL și șeful PSD domnul Ciolacu tête-à-queue.

  2. Poza e trucata…dar ce importanta are ? E distractiva, si gata !

  3. Citez manipularea mincinoasă „România susţine statele africane în dezvoltarea capacităţii de a-şi asigura propria securitate, a afirmat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său din Senegal, Macky Sall.”. Ba plavane care mergi in vacante prelungite, e promisiunea ta mincinoasă, tu personal ți-ai luat minciuna declarată pe cont propriu și nu pentru Romania! Romania e în spațiul ei de mii de ani, Romania nu pleacă în vacanță cu tine plavane! România e un spatiu fix cu granite, de care vă bateți voi politicienii
    joc, o denigrați permanent, dar adorați functiile și tot ce tine de avantajele funcțiilor publice ca bugetar de lux și confort nesimțit.

  4. dacă ar avea mândrie,demnitate și onoare președintele României, primul presedinte part time, primul navetist ,primul turist , primul golfer ,primul schior al tarii AR TREBUI SA DEMISIONEZE ca la primărie, DE BUNAVOIE SI NE SILIT DE NIMENI @!”Motive sunt fără număr @

  5. de ce, de drumeții, de table, barbut, oina, de ce don președinte?
    Sa știți ca ați dezamăgit electoratul de dreapta, mai rău ca Emil Constantinescu.

  6. ” Am găsit deschidere „. Mai degraba am vedea pentru tine si tuta ravasitoare o inchidere de 15-20 de ani la Jilava. Sau o plimbare la Targoviste, ca zidul ala s-a reparat si varuit.

  7. la ‘capacitate de securitate africana’ chatgpt zice ca Uniunea africana este directX Uniunea europeana; fara directX care-i din America nu poti sa te joci cu pustile pe ecran din Europa in Cathedral care-i din Africa si nu are in biblioteca colectia de comenzi. In acest caz ii faci lui Johannes (nu Blaskowitz, nu B.J. Blazkowitz) un runtime de executie in asa zisul concediu:
    cd PSAC /add PESA_EDF_CARD /rar PESCO /go Africa /sudo Uniunea Africană /unrar content /sudo Cathedral /light a candle /insert hakuna matata

  8. Merita aceasta mortaciune legat cu aceeasi „bratara” de Citu !!Au aruncat tara in faliment !

  9. Asta chiar isi inchipuie ca romanii sunt prosti-prosti si inghit balivernele lui! Orice ar povesti atit el cat si pupincuristii lui de la Cotroceni, a fost o excursie cu avionul de lux cu ravasitoarea lui!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.