Itinerare muzicale la Operă

Cel mai frumos şi romantic balet: „Giselle”

Joi, 15 martie, ora 19.30, la Opera Naţională Bucureşti, va avea loc cea de-a treia conferinţă-eveniment, organizată de Fundaţia „Calea Victoriei”, în parteneriat cu instituţia gazdă. Tema conferinţei este deosebit de incitantă: „Romantismul transpus în mişcare, în opera «Giselle» de Adolphe Adam”. Conferenţiază carismaticul dirijor şi povestitor Tiberiu Soare, unul dintre cei mai cunoscuţi dirijori din tânăra generaţie. „«Giselle» este primul balet care are toate trăsăturile genului: alternanţa zi-noapte, domeniul fantastic, relativitatea valorilor umane, primele încercări de a anula gravitaţia pe scenă”, ne spune Tiberiu Soare.

Acest eveniment este al treilea din seria conferinţelor ce se vor desfăşura lunar în Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti, până în iunie 2012.

Programul cultural „Pentru ce mergem la Operă?”, iniţiat de Fundaţia „Calea Victoriei” împreună cu Tiberiu Soare şi găzduit de ONB, îşi propune să iniţieze tinerii şi publicul larg în frumuseţea şi complexitatea muzicii de operă, prin abordarea tematicii ei în cadrul unor conferinţe-eveniment. Noutatea proiectului constă în abordarea tematicii muzicii de operă într-o manieră interactivă şi relaxată, ce permite apropierea publicului de un stil de muzică pe cât de spectaculos pe atât de greu accesibil pentru cei neiniţiaţi.

Subiectele abordate în cadrul conferinţelor fac parte din repertoriul actual al ONB. După familiarizarea cu câteva noţiuni teoretice şi istorice în cadrul conferinţelor susţinute de Tiberiu Soare, participanţii pot vedea sau revedea cu alţi ochi operele aduse în discuţie, consolidându-şi cunoştinţele prin experienţa personală.

Următoarele conferinţe anunţate: „Iubire, atrocitate şi grandoare în «Turandot» de G. Puccini”, în 19 aprilie, „L’Elisir d’Amore: iubire, magie şi alte iluzii”, în 17 mai, şi „Commedia dell’Arte întâlneşte muzica în «Bărbierul din Sevilla»”, în 7 iunie.

Maeştrii artei lirice


Cea de-a patra ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Maeştrii artei lirice”, eveniment extraordinar organizat de Opera Naţională Bucureşti, se va derula în perioada 18-25 martie 2012.

Dacă primele trei ediţii au fost dedicate sopranelor Magda Ianculescu, Arta Florescu, respectiv baritonului Petre Ştefănescu-Goangă, în acest an competiţia va purta numele celebrului tenor Valentin Teodorian (1928-1995). De-a lungul mai multor decenii ce au însemnat stagiuni, mii de ore de spectacol, de repetiţii, sute de prezenţe pe scenă în roluri dintre cele mai diverse, tenorul Valentin Teodorian şi-a cucerit publicul şi s-a bucurat de preţuire din partea colegilor, fie cântăreţi, dirijori sau regizori.

Competiţia are ca obiectiv descoperirea şi lansarea celor mai valoroase voci lirice ale tinerei generaţii. La concurs s-au putut înscrie voci din toate categoriile: cântăreţi, solişti sau corişti din instituţiile muzicale, studenţi ai institutelor superioare de muzică, tinere talente cu pregătire profesională atât din România, cât şi din străinătate.

Au fost admişi concurenţii cu vârste cuprinse între 20 şi 32 ani, pentru voci feminine, între 20 şi 34 ani, pentru voci masculine.

Din juriu vor face parte: muzicologul Grigore Constantinescu – preşedintele juriului, Plamen Kartaloff – director general şi regizor al Operei din Sofia (Bulgaria), Anda Tăbăcaru Hogea – regizor de operă, Ion Piso – tenor, Costin Popa – muzicolog şi dirijorul Tiberiu Soare.

Primele două etape ale competiţiei, ambele fiind eliminatorii, se vor desfăşura în Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti, cu acompaniament de pian: etapa I – 19-20 martie şi etapa a II-a – 22-23 martie. Duminică, 25 martie, va avea loc în sala mare a ONB, cu acompaniament de orchestră, cea de-a treia etapă a concursului, urmată de decernarea premiilor şi de concertul laureaţilor.

Publicul are acces la toate etapele concursului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.