La CFR Călători: cu o mână se azvârle, cu alta se dă

Compania CFR Călători, deținută de Ministerul Transporturilor, termină 2021 cu 1.000 de salariați mai puțini decât cei din 2020 însă salariile brute ale celor rămași, în jur de 12.000, vor fi mai mari cu 8,52% decât la 31.12.2020, conform unei Hotărâri de Guvern ce va fi aprobată în ședința de azi. CFR Călători este una dintre companii care raportează pierderi uriașe an de an. Astfel, 2020 a fost încheiat cu un rezultat brut negativ în valoare de 376.488,02 mii lei (pierdere) și plăți restante în valoare de 254.768,29 mii lei. Pentru acest an se estimează un rezultat brut negativ în valoare de 360.102 mii lei (pierdere) și plăți restante în valoare de 250.000 mii lei.

Indicele de creştere al cheltuielilor totale ȋn anul 2021 de 6,37%, este mai mic decît indicele de creştere al veniturilor totale de 8,36%, astfel că societatea se încadrează în prevederile Ordonanței Guvernului nr.26/2013 – privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară.

Nivelul cheltuielilor de natură salarială a fost fundamentat având în vedere prevederile art. 48 alin.(1) lit. a și alin.(3) din Legea nr. 15/2021- Legea bugetului de stat pe anul 2021 și prezintă o scădere cu 3,98%, respectiv cu 40.847 mii lei față de cheltuielile de
natură salarială programate și aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020 prin H.G. nr.861/2020. Totodată cheltuielile de natură salarială programate în anul 2021 cuprind și influența de 240 mii lei care reprezintă reîntregirea cu sumele aferente majorării salariului de bază minim brut pe țară, conform art.48 alin.(1) lit.a) din Legea nr. 15/2021- Legea bugetului
de stat pe anul 2021 și prevederilor HG nr.4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Nivelul câștigului mediu brut pe salariat programat pentru anul 2021 este mai mare cu 8,52% față de cel realizat la data de 31.12.2020 iar productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu estimată pentru anul 2021 este mai mare cu 52,55% față de cea realizată la data de 31.12.2020.

Pentru anul 2021, câștigul mediu pe salariat în valoare de 6.772,64 lei/salariat rezultat din raportarea cheltuielilor de natură salarială (diminuat cu influența sumei de 240 mii lei) la un număr mediu de salariați de 12.000 salariați este mai mare cu 8,52% decât câstigul mediu pe salariat realizat în anul 2020 de 6.240,66 lei/salariat, care a rezultat din raportarea cheltuielilor de natură salarială realizate în anul 2020 la un număr mediu de salarati de 12.084. Această creștere a căștigului mediu pe salariat în anul 2021, este posibilă în condițiile în care societatea a redus cheltuielile de natură salarială în anul 2021 față de nivelul programat în ultimul buget aprobat pe anul 2020 (985.500 mii lei programat în anul 2021 față de 1.026.347 mii lei programat în anul 2020), datorită faptului că în anul 2020 activitatea societății a fost redusă în contextul demersurilor legislative întreprinse de
autoritățile române pe perioada stării de urgență/alertă, fiind aplicate măsuri de reducere programului de lucru al salariaților de la 5 la 4 zile pe săptămâna pe o perioada de 3 luni și intrarea în somaj tehnic a salariaților afectați de întreruperea temporară a
activității. În acest sens au fost emise Deciziile Consiliului de Administrație nr. 8/19.03.2020, nr.14/02.04.2020, nr.18/15.04.2020, nr. 19/15.05.2020, nr. 23/20.05.2020 si nr. 22/20.05.2020.

În anul 2020, urmare aplicării măsurilor de reducere a programului de lucru, intrarea în șomaj tehnic a salariaților afectati de întreruperea temporară a activității coroborate și cu reducerea numărului de personal (numărul de personal bugetat de 13.000 salariați s-a redus la 12.084 salariați în execuție), s-a înregistrat o economie a cheltuielilor de natură salarială față de nivelul bugetat în anul 2020, în valoare de 111.774,56 mii lei (1.026.347 mii lei bugetat anul 2020 versus 914.572,44 mii lei realizat anul 2020), care a condus în consecință și la diminuarea câștigului mediu salarial realizat în anul 2020 la 6.240,66 lei/salariat față de câstigul mediu salarial estimat în bugetul anului 2020 de 6.502,22 lei/salariat.

În condițiile în care în anul 2020 nu s-ar fi luat măsurile de reducere a cheltuielilor de natură salarială (fondul de salarii + tichete + cheltuieli sociale) aceste cheltuieli în execuție ar fi inclus și valoarea economisită care a fost obținută atât prin măsurile expuse
mai sus cât și din reducerea numărului de personal pe cale naturală, astfel ca numărul de personal programat și aprobat în anul 2020 prin HG nr.861/2021 de 13.000 salariați s-a redus la 12.084 salariați în execuție.

Numărul de personal programat la finele anului 2021 va fi mai mic decât cel programat și aprobat în anul 2020 cu 7,68% (1.000 salariați), iar numărul mediu de personal estimat pentru anul 2021 va fi mai mic cu 7,68% (1.000 salariați) decât numărul mediu de
personal programat și aprobat în anul 2020;

Cheltuielile de natură salarială sunt programate în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 în scădere cu 3,98% față de cele programate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020, aprobat prin H.G. nr.861/2020 și în creștere cu 7,76%
față de cele realizate la data de 31.12.2020. În cheltuielile de natură salarială este cuprins și efortul financiar de 240 mii lei rezultat din aplicarea saariului de baza minim brut pe țară pe anul 2021, conform HG nr.4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

În bugetul anului 2021 s-a programat un număr mediu de salariați de 12.000, în scădere față de execuția anului 2020 când s-a înregistat un număr mediu de salariați de 12.084. Cheltuielile totale la 1.000 lei lvenituri totale vor ȋnregistra o scădere cu 1,84% față de cele realizate în anul 2020.

Creanţele restante pentru anul 2021 au fost estimate în creștere cu 14,08% față de cele realizate în anul 2020. Valoarea de 100.000 mii lei reprezintă creanțe restante, estimate pentru anul 2021 și includ sume de încasat prevăzute în sentințele rămase definitive din procesele câștigate cu Ministerul Trasporturilor și Infrastructurii și sume de încasat de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară reprezentând facilitați de călătorie, acordate anumitor categorii sociale, în baza unor legi speciale.

Plăţile restante, pentru anul 2021, au fost estimate în scădere cu 1,87% față de cele realizate în anul 2020, respectiv de la 254.768,29 mii lei(2020) la 250.000 mii lei (2021). La data de 31.12.2020 din totalul sumei de 254.768,29 mii lei, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. – Călători” – S.A. înregistrează suma de 178.633 mii lei față de Compania Națională CFR – S.A. care reprezintă cca 70% din totalul plăților restante iar diferența de 30% se înregistrează la alți furnizori.
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. – Călători” – S.A. a programat reducerea plătilor restante în anul 2021 față de nivelul realizat la 31.12.2020, având în vedere prevederile art.48, alin.(10) din Legea nr.15/2021-Legea bugetului de
stat pe anul 2021.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4598 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.