La masa unui boier fanariot

Articol scris de dr. Camelia Ene Șef birou Istorie bucureșteană, Muzeul Municipiului București

În articolele trecute am pomenit despre vestimentația interesantă și plină de strălucire, de accesorii, cochetărie și unele distracții ale boierilor fanarioți. Acum m-am oprit asupra unui aspect care poate să stârnească imaginația fiecărui cititor. Pe baza scrierilor unor celebri călători străini, am poposit la masa unui boier din Principate. Epoca fanariotă încă nu se sfârșise. Casa luminată de masalgii își deschide porțile, trăsura intră, arnăutul așteaptă să își îndeplinească îndatoririle.

Cele ce urmează sunt fapte reale, petrecute în alte vremi, la oameni care au fost…

Potrivit lui François Recordon, secretarul de limbă franceză al domnitorului Ioan Caragea, cea mai mare plăcere a boierilor fanarioți era să se îmbrace în veșminte bogate și să se înveșmânteze în lux. Despre meniurile lor, sunt de asemenea multe însemnări.

Boierii munteni nu luau decât două mese pe zi și erau destul de frugali, chiar dacă li se serveau mai multe feluri. Micul dejun consta doar într-o linguriță de dulceață, un pahar de apă și cafea neagră. În ”Lettres sur la Valachie” François Recordon, la pagina 29 consemnează: ”Dejunul ale cărui ore nu erau stabilite decât după apetitul lor este întotdeauna compus din cincisprezece sau douăzeci de feluri de mâncare, drese de niște greci care gătesc foarte bine bucătăria turcească. Boierii nu gustă niciodată din toate aceste feluri; de obicei, se mulțumesc cu ce este mai simplu, dar care, în realitate, este foarte rafinat, cum ar fi printre altele iaurtul, caimacul și pilaful, care sunt dulciurile turcești (…) în zilele obișnuite de post au pești excelenți, dar în timpul marilor posturi care preced Paștele și Crăciunul, trebuie să se mulțumească cu legume fierte în apă, cu puțină sare sau zahăr drept condiment, melci, raci din mlaștini, din care consumă cantități imense și câteva fructe uscate sau zaharisite”. Aceste relatări sunt cuprinse, relatate părând a fichier trăite de cunoscutul autor, profesorul Adrian-Silvan Ionescu în cartea ”Moda românescă 1790-1850 între Stambul și Paris”.

În veacul fanariot vesela și tacâmurile de calitate erau un adevărat lux. Lady Elizabeth Craven a fost mută de uimire când a văzut veselă fabricată în ateliere londoneze, din argint, la domnitorul Nicolae Mavrogheni. În ”Amintiri. Ce-am auzit de la alții” Radu Rosetti își notează: ”(…) prin al treilea și al patrulea sfert al veacului al optusprezecelea, boierii de obicei, se serveau încă la masă, de talgere de cositor, cari până atunci mai figurează pe unele izvoade de zestre. Existau în casele boierești bogate și servicii de porțelan, dar erau privite ca lucruri de mare lux și se întrebuințau numai la ocaziuni mari. Argintărie era puțină și de calitate proastă, titlul al unsprezecelea. Venea din Apus, dar cred că erau niște modele speciale pentru țările noastre (…) alte obiecte din argint veneau din Țarigrad, iar argintul lor numit argint turcesc, era și el de titlu inferior”. În secolul al XIX-lea se schimbă această situație, iar eleganța serviciului și a decorului impresionau pe vizitatorii străini. Aceștia din urmă consemnează impresiile despre felul în care erau primiți, ce feluri de mâncare se serveau, cum erau așezați invitații la mesele boierilor, cum erau îmbrăcați servitorii. Stanislass Bellanger pomenește în scrierile sale de un luxos dineu la care fusese invitat: ”La doamna D., cunoscută pentru simplitatea vieții cotidiene, atunci când primea, totul era de o regală somptuozitate. Imaginați-vă o sufragerie luminată de trei sute de lumânări roz de Leopoldstadt, în mijloc o masă de cincizeci și două de tacâmuri și pe această masă o sumedenie de cristaluri și de argintărie ale căror piramide sclipeau ca tot atâtea pietre prețioase, ca diamantele. Franța și Boemia străluceau în splendoarea operei lor (…). Meilsch-speisen, patiserie ușoară care are multe legături cu clătitele noastre; sarmele, cocoloașe de carne prăjită și învelită în foi de viță proaspătă; prune rulate în grăsime și coapte; ouă proaspete gătite în vin; oaie cu dulceață; în sfârșit, salată de pește, totul era într-adevăr savuros (…). Vinurile de Cipru și de Metelin, de Naxos și de Tokaj, șampania și bordoul curgeau în valuri din toate părțile. Valeți înmănușați și în livrele serveau la masă. Unul dintre ei, cu un evantai de pene, îi apăra pe convivi de muște”.

Din primii ani ai Regulamentului Organic se schimbaseră orele de masă. Cei care serveau aveau veșminte noi, ca la marile case din Apus.”Slugile erau toate îmbrăcate în haine nemțești, adesea în livrele și în fracuri, masa era servită exact după obiceiurile din Apus. Cafeaua cu lapte sau ceaiul se lua între șapte și nouă ceasuri dimineața, zacusca (dejunul) între zece și unsprezece, prânzul între trei și patru și jumătate. Cu cât erau stăpânii casei mai tineri, cu atâta erau ceasurile mesei mai târzie”, povestește Stanislass Bellanger. Invitații erau așezați la masă în funcție de rang. Un călător străin risca să fie așezat ultimul, cum este cazul lui Bellanger, în consecință să fie servit ultimul în casa boierului Balș. Așadar el primește supa când ceilalți terminaseră deja acest fel, iar când paharnicul aduce o cupă cu vin de Tokaj care dă ocol mesei, nefericitului francez nu-i mai rămâne decât o picătură pe fundul pocalului.

Chiar dacă feciorii de casă arătau spilcuiți în livrelele lor elegante, cu galoane de fir, cu mănuși și ciorapi albi, vocabularul nu și-l putuseră schimba cu aceeași ușurință ca hainele de modă pe care li le dăduseră stăpânii. Așa că invitația la masă se făcea tot ca în vechime, feciorul devenit valet anunțând cu emfază: ”Ciorba este gata!”, consemnează același Stanislass Bellanger în ”Le Kéroutza, Voyage en Moldo-Valachie”, la pagina 373.

În gravura care înfățișează serata la Prințul Bibescu putem remarca arnăutul cu fustanelă care servește oaspeții.

Pentru că am făcut referire la familia boierului Balș, la care a fost invitat Stanislass Bellanger, putem admira portretul moșieresei Ana Balș din colecțiile M.N.A.R.

Surse bibliografice:

1. Bellanger, Stanislass, ”Le Kéroutza, Voyage en Moldo-Valachie”, Paris, 1846,vol.I.
2. Ionescu, Adrian-Silvan, ”Moda românescă 1790-1850 între Stambul și Paris”, Editura Maiko, București, 2001.
3. Recordon, François, ”Lettres sur la Valachie”, Paris, 1821.
4. Rosetti, Radu, ”Amintiri. Ce-am auzit de la alții”, Editura Fundației Culturale Române, București 1996.

Foto:

1. Serată la Prințul Bibescu, după M. Doussault, imprimat, colecția Tipărituri și imprimate, Muzeul Municipiului București.
2. Nicolo Livaditi, Portretul Anei Balș, M.N.A.R

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.