Marile lanțuri de magazine, obligate să vândă 51% produse românești

Marile lanțuri de magazine din România vor fi obligate să expună la raft 51% produse românești, stipulează un act normativ aprobat miercuri de către Camera Deputaților, for decizional, cu majoritate covârşitoare de 293 „pentru” şi niciun vot împotrivă. Legea urmează să fie trimisă preşedintelui spre promulgare.

Inițiatorul legii, Marin Anton, a spus că toţi consumatorii vor beneficia de pe urma acestui act normativ. „Sper ca din momentul în care legea va apărea în Monitorul Oficial românii să ştie că vor putea cumpăra de la supermarketuri produse alimentare cu 20% minimum. Un al doilea aspect foarte important pentru toţi românii, toţi consumatorii din supermarketuri, este acela că produsele româneşti, produsele alimentare româneşti, vor fi în proporţie de 51% prezente pe rafturile supermarketurilor. Asta înseamnă că, atât producătorii români, cât şi consumatorii români vor avea produse proaspete şi sănătoase româneşti pentru consum”, a spun Anton. Marii retaileri au criticat proiectul de lege, susținând că multe dintre magazine, supermarketuri si hipermarketuri, s-ar putea închide. Proiectul de lege care îi obligă pe marii comercianți din România să vândă produse românești în proporție de minim 50% poate duce la închiderea supermarketurilor sau chiar a hipermarketurilor, avertizează George Bădescu, director exectuiv al Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România. (AMRCR).

„Aceasta lege duce la subminarea marilor lanţuri de magazine. Dacă va intra în vigoare va crea un mediu ostil, poate conduce la suspendarea licenţei de funcţionare a unei reţele, iar în final poate conduce la închiderea unor magazine. Retailerii pot lua decizia închiderii operaţiunilor”, a declarat George Bădescu, director exectuiv al Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România. (AMRCR) Reprezentanţii AMRCR au spus luna trecută că impunerea către comercianţi ca 51% din produsele aflate pe raft să provină din „lanţul scurt de aprovizionare“ îi avantajează pe producătorii necompetitivi, dar ataşaţi unor grupuri de interese, cărora li se garantează practic businessul indiferent de performanţă. „Această prevedere nu este însă în niciun caz favorabilă consumatorilor – cărora li se restrânge libertatea de a alege – şi nici de natură să îi ajute pe micii producători români, care vor fi în pericol să fie eliminaţi de alţi producători din zonele adiacente României“.

Nici Consiliul Concurenței nu agreează acest proiect de lege, susținând că ridică o semne de întrebare privind modul de aprovizionare al magazinelor mari. “Consiliul Concurenţei nu se opune proiectului de lege. Înţelegem că pentru sănătate primează consumul de produse proaspete. De asemenea, înţelegem că producătorii locali trebuie ajutaţi, dar nu ştiu dacă aceasta este cea mai bună variantă. Am ridicat întrebarea care vor fi autorităţile care vor verifica dacă aceşti comercianţi îşi vor îndeplini obligativitatea. În plus, nu ştim încă ce va fi denumit ‘produs românesc’: produs în România sau produs de o companie cu capital românesc”, a declarat Daniela Bădilă, director în cadrul autorității pentru concurență. Conform oficialului Consiliului, producătorii români ar trebui să se asocieze, pentru că, dacă vor rămâne disipaţi, nu vor putea reprezenta o forţă în negocierile cu retailerii”. Legea a fost amânată de mai multe ori.

Preşedintele Comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor, Nini Săpunaru, declara, la 17 mai, că proiectul de lege potrivit căreia comercianţii trebuie să aibă la raft 51% produse provenite din lanţul scurt de aprovizionare va fi transmisă plenului fără niciun fel de modificare. Preşedintele Comisiei de agricultură afirmat că, în decursul dezbaterii de la comisie, au fost respinse propunerile venite din partea patronatelor. De fapt, acestea cereau respingerea integrală a legii. „La votul final, amendamentul poate fi susţinut în plen. Să vedem cine şi-l asumă”, a mai spus Nini Săpunaru, precizând că în forma adoptată de comisie legea este aşteptată de mulţi oameni. Preşedintele Comisiei de agricultură a mai declarat că, în forma actuală, legea nu contravine principiilor pieţei unice, subliniind că prevede obligativitatea ca în hipermarketuri să existe 51% din produse provenite din “lanţul scurt” de aprovizionare, fără să facă strict trimitere la produsele româneşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.