SF Politic – Mircea Badea, Rareș Bogdan, Klaus Iohannis și fetele vesele de la APACA

Dar eu? Eu, aruncat așa, prin universul ăsta nebun cu revoluții, războaie, manipulări, partide politice sărite de pe fix, cu potlogari internaționali, cu droguri, cu cafea în saci de cafea, cu nebuni, cu astronauți și scafandri, cu lovituri de stat, cu artiști melancolici și scriitori misogini și aroganți, cu comuniști transformați în capitaliști, cu fantome și cu servicii secrete total deraiate într-o democrație militară furibundă! Dar eu ce sunt, oare, mă întreb? Sunt o chiftea digitală, de bună seamă, de neluat în seamă, ea, chifteaua digitală!

Eu sunt când punct, când o mulţime de puncte. Sunt văluritul absolut, când un moreaugarin vălurit, când Marmeidillah, peştoaica peştoaicelor, când popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate aflate în extaz în inima sudicelor sau orientalelor, când Bobolina, când circul acvatic din Marsila Mole, când bamboler multiplicat misterios pe potriva incantaţiilor şamanice pe care le-am desluşit în vremuri imemoriabile în inima universului plin de universuri, ce să mai zici și de mine!

Îmi face plăcere să mă gândesc la punct. La Bobolina. Da, ea! Născută din femeia bobolină care a lucrat cândva la APACA! Păi da! Ce știți voi, nu știți, APACA!

Dat lumii spre profundă înţelegere, punctul pare a se sustrage continuu actelor spiritului insurgent, pornit să revendice întinderile siderale. Și politica mondială. Nebună totalmente, da!

Probabil că spiritul, aflat într-un corp generat după o geometrie secretă, s-ar putea explicita printr-un punct de tranzit. Poate ca spiritul e de fapt o mulţime de puncte de tranzit. Așa cum fetele de la APACA lucrau din greu la mașinile alea de cusut care trasau geometric societatea socialistă multilateral dezvoltată!

Un nor de puncte care, aparent, se mişcă haotic într-un ocean plin de sensuri subtile, de revoluții, de nebunii actoricești, de filme zăpăcite.

Multiplicându-mă şi metamorfozându-mă într-un nor de puncte sub presiunea furtunilor oceanice, îmi măresc suprafaţa acvatică informaţională.

Construiesc în mod pervers corporalitatea moreaugarinilor secretului porniţi în căutarea ultimului sens vălurindu-mi valurile electrizate şi electrizante.

Dar ceea ce mi se pare extrem de interesant şi încântător e felul în care această mulţime de puncte, acest nor, îşi dă seama că e o mulţime de puncte, vălurite și văluritoare.

Sau pur şi simplu află că este un punct multiplicat sau chiar multiplicant, vălurit și văluritor. Spiritul s-ar putea afla în afara mulţimii de puncte care îl compune?!

Poate că el, universul plin de universuri, e format din două părţi distincte, virtualul şi realul. Şi poate ca aceste două părţi comunică între ele într-un mod subtil care ne scapă de cele mai multe ori, pe cuvânt dacă mint

Bobolina mi-a povestit cândva ceva despre acest subiect atât de delicat şi de controversat care pusese pe jar academiile desuete şi conservatoare din Alexandria, Bran, Sulina, Athena, Moscova, Torino, Islamabad, Thule, Sofia, Casablanca, Detroit, Lyon, Marsilia Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro şi Watanga.

Bobolina a ştiut întotdeauna că încercările mamei sale de a anunţa evenimentele viitoare erau înlesnite de structura intimă a universului plin de universuri. Oh, da, mama care a lucrat cândva la APACA și știa acolo, în greul ei, care e traiectoria acestei lumi vălurite și dezlânate, navigând de nebună către un viitor incert și nebun!

Ultima dată când ele au stat de vorbă la telefon şi-au împărtăşit unele temeri în legătură cu viaţa lor de femei singure. Dar, oricât s-a străduit, Bobolina n-a reuşit să afle de la mama ei cum avea să fie petrecerea la care o invitase un fost coleg de liceu, Pitoşkin. Cine altul, spuneți și voi dacă n-am dreptate, nu e ceva putred la mijloc!?

Mama ei a ocolit subiectul cu abilitate şi Bobolina a bănuit că-şi pierduse interesul pentru astfel de lucruri. La sfârşitul convorbirii a rugat-o să petreacă seara de sâmbătă împreună cu ea. A aşteptat-o în faţa casei. Îşi pusese ochelarii cu ramă de argint. Aranjase masa în sufragerie. Aprinsese lumânări. Îi pregătise o baie fierbinte. S-au uitat la televizor. Au băut cafea, au flecărit de una, de alta. Au mâncat şerbet din flori de asdrubal şi s-au distrat răsfoind albumul lor de familie. Mama ei părea liniştită şi fericită.

Dimineaţa, Bobolina a fost trezită de chicotelile și șoapte amuzate. Mama ei era îmbrăcată cu noua rochie mov pe care Bobolina şi-o cumpărase din Tambo Tamboree. Se învârtea prin faţa oglinzii plină de veselie, vai ce veselă era! Rochia cedase la cusături dar mama ei nu se sinchisea. A încercat să o liniştească pe Bobolina spunându-i că totul nu era decât o manifestare spontană a dragostei ei pentru ea şi nu o pornire răutăcioasă.

În timp ce-şi turnă un ceai, mama i s-a plâns că are mai tot timpul migrene şi că universul plin de universuri o pune la tot felul de încercări stranii, poate o inițiere de taină.

Apoi i-a povestit ceva fără sens despre ficţiunea generalizată şi generalizantă şi despre spiritul oceanic despre care i-a spus că s-ar putea afla în afara mulţimii de puncte care îi compune fundalul. Bobolina i-a zâmbit amar şi i-a şoptit că nu o interesează asemenea poveşti fără cap şi coadă. Şi-a dat seama însă ca asta a durut-o pe mama ei. Mama ei a răsturnat ceaşca de ceai pe fața de masă de-abia scoasă din dulapul care mirosea a gutui, a dulceață de migole și a pepene galben. A împrăştiat zahărul pe covor. A izbucnit în plâns şi a ieşit repede din cameră şi s-a închis în baie.

După un sfert de oră s-au împăcat. Mama a condus-o până în stradă şi i-a urat petrecere plăcută cu un glas tremurat. Când Bobolina şi-a făcut apariţia la petrecere, a stârnit o oarecare rumoare printre invitaţii fostului ei coleg de liceu. Unii au zâmbit batjocoritor, lumea ca lume, ce poți face? Pălăria şi taiorul pe care i le împrumutase mama ei păreau să facă o notă discordantă cu paietele strălucitoare şi cu mătăsurile fluide. Dar parfumul, furat din sticluţele dosite de mama ei în dulapul plin de gutui, l-au pus în mare încurcătură pe fostul ei coleg. Pitoşkin s-a fâsticit peste măsură şi s-a purtat cu ea ca un adolescent. I-a sărutat mâna cu stângăcie. Când i-a turnat un pahar de şampanie a împrăştiiat o mulţime de spumă în jur.

În clipa aceea Bobolina a zărit-o pe îngâmfata ei rivală din liceu, Sira Serano, din îndepărtatul Guadal, îndepărtatul și parfumatul Guadal. Sira Serano era plină de exuberanță şi încerca să atragă atenţia tuturor asupra sa. Avea însă un surâs artificial iar fața îi era plină de riduri. Mai mult, rochia mov, aidoma celei pe care mama i-o făcuse ferfeniţă, n-o prindea chiar deloc scoţându-i în evidenţă rotunjimile șoldurilor deformate de presiunea îngrozitoare a furtunilor oceanice, uite-așa i le scotea în evidență.

Bobolina s-a gândit la mama ei cuprinsă de duioşie. Încercările ei de a anunţa evenimentele viitoare păreau acum mult mai rafinate. O ferise de un moment penibil comunicându-i în felul ei propriu lucruri pe care le zărise în sclipirile amăgitoare ale misteriosului ocean virtual, aparent fără prea mare dificultate. Dar Bobolina bănui că toate aceste noi încercări o consumau peste măsură pe mama ei, era un fenomen straniu care se producea pe tăcute în întregul București.

Bobolina și-a alungat gândurile cu un gest delicat, şi-a savurat şampania zâmbind enigmatic şi apoi s-a retras plină de discreţie. A pornit hai-hui pe străzi gata, gata să dea peste o aventură nebună cu nişte vânători de balene de sticlă. Într-un târziu, rezemându-se de un grilaj să-şi scoată pantofii, taiorul i s-a murdărit de rugină.

În astfel de întâmplări am putea oare descoperi virtualitatea universului plin de universuri şi am putea afla ultimul lui sens?

Probabil că unui punct real îi corespunde un punct virtual aşa cum unui eveniment virtual îi corespunde unul virtual. Unei mulţimi de puncte reale îi corespunde, în mod firesc, o mulţime de puncte virtuale. Unei meduze reale îi corespunde o meduză virtuală şi virtualizantă. Hm. Și uite, stăm toți trei, eu, Bobolina și mama ei care a lucrat cândva la APACA și căscăm gura la televizor și la televizor apar tot felul de personaje, Mircea Badea, Rareș Bogdan, Klaus Iohannis și Bobolina râde de ei de nebună cu gura până la urechi și mama ei, care a lucrat exemplar, pe brânci, cândva la APACA, împreună cu alte fete, vesele fete, ah, ce fete, mama zice, zice mama că or să vină extratereștrii peste noi, chiar or să vină, uite-așa, și atunci e vai de noi. Și pot eu, ziceți voi, să mă contrapun, să mă contrazic, zău așa, cu mama Bobolinei care a lucrat cândva la APACA împreună cu alte fete, vesele fete, într-o lume care și-a dat duhul în mod glorios așa cum o s-o sfârșească și lumea asta și cum să mă contrapun eu, dar ce sunt eu, că, dacă vreau să mă contrapun, înseamnă că eu, în acest univers vălurit, nu sunt un punct cum credeam ci, așa, acolo, un contrapunct.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.