Mircea Radulian despre cutremurul din Nepal

România nu este afectată de cutremurul din Nepal de 7,3 grade pe scara Richter, produs marți dimineață, iar activitatea seismică din zona Vrancea este una normală în această perioadă, a declarat marți, pentru Agerpres, directorul științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), Mircea Radulian.

„Pe noi nu ne afectează foarte mult ce se întâmplă în zona respectivă, chiar dacă tot ceea ce se întâmplă pe glob prin aceste plăci tectonice sunt legate între. A apărut în zonă un al doilea șoc, cu o magnitudine de 7,4 grade, deoarece nu poate fi considerat o replică, pentru că replicile sunt mai mici. Acest lucru înseamnă că după primul cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter, zona s-a descărcat în oarecare măsură, dar a rămas suficient încât să apară cel de de-al doilea șoc. Este vorba de o descărcare mai complexă. Nu toate se manifestă în același fel. Era normal ca după un cutremur de peste 7 grade să ai o serie de replici de magnitudini mai mici și puțin probabil să apară un al doilea soc de magnitudine atât de mare, însă nu este un caz izolat”, a explicat Mircea Radulian.

Acesta a dat exemplul seismului din Sumatra din 2004 care a avut o magnitudine de peste 9 grade pe Richter, iar la interval de un an a apărut în aceeași zonă unul de peste 8 grade pe Richter.

„Vă dau un exemplu, cutremurul din Sumatra din 2004, care a avut o magnitudine de peste 9 grade, iar după un an a fost un cutremur de 8 grade cam tot în aceeași zonă. Un an poate că zicem că este un timp destul de mult, dar pe scara tectonică, două șocuri într-un an înseamnă că sunt legate între ele. Și în zona Sumatra energia s-a descărcat într-o măsură importantă, pentru că a urmat un șoc de peste 8 grade. Și în România, am avut două cutremure în aceeași zi, în anul 1990, într-adevăr mai mici, unul de 6,9 și unul de 6,4 grade pe Richter, dar a fost un șoc dublu, o descărcare apărută în două tranșe”, a explicat Radulian.

Potrivit sursei citate, cutremurul de marți dimineață din Nepal a avut loc la o adâncime foarte mică, de numai 19 kilometri, iar acest lucru va produce efecte foarte mari la suprafață.

„Din păcate, din cauză că a avut loc la o adâncime de numai 19 kilometri, se vor produce efecte foarte mari la suprafață. Cu cât adâncimea este mai mică cu atât efectele sunt amplificate în zona care se produce cutremurul. Cred că în apropierea epicentrului efectele vor fi foarte mari, poate nu ca și cele din 25 aprilie, dar va produce multe pagube”, a mai spus Mircea Radulian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.