Noul Cod penal „este făcut mai mult pentru procurori decît pentru societatea civilă”

Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, declară că regretă că a făcut noul Cod Penal mai mult pentru procurori decât pentru societatea civilă, ziarul „New York Times” scrie că în România arestarea preventivă este folosită pentru obţinerea unor denunţuri, iar Ion Cristoiu o consideră un fel de Guantanamo, folosit de DNA în acelaşi scop.

Consultîndu-ne cu specialiştii din penal, cotidianul.ro este în măsură să vă prezinte comparativ prevederile vechiului şi noului „Cod de procedură penală” referitoare la „Arestarea preventivă”, cea care dă procurorilor posibilitatea să aresteze pe oricine, indiferent de fapta comisă, deschizîndu-se astfel calea spre abuz!

Vechile prevederi din Codul de procedură penală referitoare la „Arestarea preventivă” erau mult mai clare şi stipulau acel principiu de drept, potrivit căruia această măsură era considerată una excepţională, starea de anchetă normală fiind aceea de cercetare în libertate a unui suspect, astfel încît respectivul să-şi poată face apărarea cît mai bine, aducînd în faţa anchetatorilor toate probele pe care le consideră necesare.

Aceste prevederi din vechiul Cod de procedură penală veneau în prelungirea art. 23 din Constituţie, referitoare la „Libertatea individuală”, prevăzută chiar din primul aliniat: „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”. Cu alte cuvinte, în Constituţie, libertatea oricărui individ este o valoare care trebuie să fie protejată şi numai cazurile excepţionale prevăzute de legile speciale o pot îngrădi.

Prezumţia de nevinovăţie

Constituţia României consacră un drept fundamental al omului, acela al prezumţiei de nevinovăţie, prevăzut la art. 23, al. 11: „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”. Or, faza de urmărire penală şi chiar judecata propriu-zisă sînt, în mod firesc, etape anterioare condamnării definitive. Cu alte cuvinte, măsura arestării preventive, aşa cum este definită chiar de titlul său, trebuie doar să prevină comiterea altor infracţiuni, nu să se constituie ea însăşi într-o formă de pedeapsă, cum, în mod eronat, se înţelege deseori!

Opinia publică s-a obişnuit în ultima vreme să vadă că o persoană arestată preventiv este încătuşată la ieşirea de la DNA sau atunci cînd este dusă la instanţă, deşi are de parcurs doar cîţiva metri pînă la dubă şi este încadrată de mai mulţi poliţişti. Iată, spre exemplificare, o fotografie cu Alina Bica, fosta şefă a DIICOT:

Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, autoarea „Codului de procedură penală”, intră la Înalta Curte de Casaţie încătuşată în baza textului întocmit chiar de către ea

Întrebarea care se pune dacă erau absolut necesare aceste măsuri de siguranţă şi dacă exista un pericol real ca un magistrat (căci Alina Bica are încă acest statut) să evadeze de sub escortă sau să-i ia la bătaie pe poliţişti şi dacă nu cumva cătuşele erau destinate doar camerelor de filmat pentru a satisface nevoia de sînge a unei populaţii deja îndoctrinate. Interesant este faptul că, deocamdată, legea prevede că în sala de judecată orice persoană intră fără cătuşe, tocmai pentru ca omul să se simtă liber şi să-şi facă apărarea fără presiunea stării de arest!

Arestarea preventivă era în vechiul Cod de procedură penală o stare excepţională, în cel nou e generală

Este momentul să vedem ce prevedea vechiul „Cod de procedură penală” în privinţa „Arestării preventive”:

Se observă că art. 148 din vechiul „Cod de procedură penală” delimita strict cazurile în care se putea pune problema arestării preventive, precizată la al. a-e: dacă inculpatul a fugit pentru a se sustrage urmăririi penale, dacă a părăsit localitatea sau ţara deşi avea această interdicţie, dacă pregăteşte săvîrşirea altei infracţiuni sau dacă încearcă să influenţeze celelalte părţi din proces.

Dacă o persoană anchetată nu este în nici una dintre aceste situaţii, poate fi, totuşi, arestată dacă se îndeplinesc complementar două condiţii:

– pedeapsa faptei pentru care este anchetat să fie de minim 4 ani

– lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică!

În privinţa situaţiilor de la al. a-e n-au existat probleme de interpreate, însă, atunci cînd se punea problema arestării preventive a cuiva care era în afara lor, s-a observat o confuzie uriaşă făcută chiar de către persoane din sistem (avocaţi, procurori sau judecători), care confundau pericolul faptei pentru care cineva era anchetat cu pericolul concret reprezentat de persoana anchetată! Nu ne referim aici la ziarişti precum Sorina Matei sau Andreea Pora, pentru care vorba procurorului este desprinsă din Biblie şi nu se poate comenta, ci chiar la persoane avizate, care credeau că simpla anchetare a cuiva îl face deja vinovat. Înţelesul acestui aliniat este, totuşi, unul cît se poate de clar: indiferent de fapta pentru care un om este acuzat, arestarea lui preventivă se impune doar dacă el, ca persoană distinctă, este un pericol public, adică are un comportament violent, cum avea acel Passaris, sau are tulburări de comportament care ar putea pune în pericol integritatea persoanelor din jur!

Dar, pentru că deseori propunerile de arestare preventivă solicitate de procurori au fost respinse tocmai pentru că această ultimă prevedere nu era îndeplinită, la prima ocazie ivită, aceştia s-au năpustit pe articolul referitor la arestarea preventivă şi l-au modificat după cum vom vedea mai jos. Iată textul din Noul Cod de procedură penală:

Observăm că articolul 148 din vechiul Cod de procedură penală a devenit în noul Cod articolul 223, la care a mai fost adăugat aliniatul 2, care schimbă complet filosofia „Arestării preventive”, punînd accentul pe fapta anchetată, astfel încît aproape toate infracţiunile din Codul penal să intre sub incidenţa acestei măsuri: şantaj, viol, evaziune, corupţie, ultraj şi – atenţie! – „alte infracţiuni pentru care se prevede o pedeapsă de minim 5 ani”! Practic, procurorul nu mai trebuie să dovedească „pericolul concret al persoanei”, ci doar să invoce articolul din Codul penal pentru care a început ancheta! Poate că ar fi fost mai clar dacă articolul s-ar fi redus la un text mult mai simplu, care să fie şi mai pe placul procurorilor: „Orice persoană anchetată trebuie să fie arestată automat”! Măcar ştiam un lucru clar.

Într-o optică ciudată, se prevede că la arestarea preventivă se pot lua în calcul „anturajul” persoanei anchetate şi chiar „mediul din care acesta provine”! Chiar nimeni nu a sesizat că aceste ultime „condiţii” ce duc la arestarea preventivă îndeamnă la discriminări umane, la împărţirea pe clase sociale a persoanelor anchetate? Cum e posibil ca într-o lege de asemenea importanţă să fie invocat „mediul din care provine” cineva, ca şi cum dacă o persoană vine dintr-o familie săracă este mai „arestabil” decît odrasla unui miliardar? Sau cineva care este de o anumită etnie (ţigan, maghiar, evreu) poate fi mai degrabă arestat doar pentru că acest articol incriminează „mediul din care provine”? Şi toate acestea, în timp ce „noul Cod penal” sancţionează ura şi discriminarea împotriva unei categorii de sociale, potrivit art. 369:

Toate aceste aberaţii legislative, în faţa cărora se închină din diferite interese chiar şi unii ziarişti, intră în contradicţie cu atitudinea statului român, atunci cînd trebuie să reacţioneze faţă de astfel de discriminări făcute de autorităţile din alte ţări împotriva românilor doar pentru că aceştia „provin din anumite medii”!

Astfel de bănuieli aveam atunci cînd, înainte de intrarea în vigoare a noilor Coduri, atrăgeam atenţia că România a devenit ţara unde Justiţia este condusă de procurori, cu toate că aceeaşi Constituţie prevede la art. 126, al. 1 că „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, iar art. 124 spune că doar „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, în timp ce, potrivit art. 132, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea… sub autoritatea ministrului justiţiei”! De ce intră şi procurorii în categoria magistraţilor e foarte greu de explicat acum.

Căci, la noi, ministrul Justiţiei este un fost procuror, ca şi prim-ministrul ţării, iar noile Coduri, penal şi de procedură penală, au fost redactate de procurorul Alina Bica, aflată acum în… arest preventiv! Culmea culmilor este că Alina Bica se plînge acum în faţa instanţelor tocmai de prevederile abuzive din Codul de procedură penală pe care chiar dumneaei le-a redactat atunci cînd nu se gîndea că ar putea fi cîndva de partea cealaltă a baricadei!

De altfel, declaraţia Alinei Bica din spatele gratiilor, relatată de avocata sa, este cît se poate de semnificativă: „regret că am făcut Noul Cod Penal mai mult pentru procurori decât pentru societatea civilă. Până la urmă, Codul Penal și Codul de Procedură Penală sunt aplicabile oamenilor”!

Cineva va trebui să repună într-o discuţie temeinică valabilitatea principiilor de drept, astfel încît să se revină la respectarea lor în actele normative. Asta dacă vrem să avem un stat de drept, iar dacă nu – totul poate să rămînă la fel şi să vedem cum cătuşele trebuie să umilească un om, că arestul, cu toate condiţiile lui, trebuie să fie o tortură pentru suspect şi că libertatea unui om nu mai este esenţa societăţii democratice, ci doar un drept ce poate fi suspendat oricînd. Chiar dacă toate aceste lucruri duc la condamnări pe bandă rulantă ale României la instanţele europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.