Cert, nu avem Opoziţie parlamentară! Nu avem, în linii mari, nici viaţă politică. Politicienii sunt nişte politruci, sforari de joasă speţă, mitomani, afacerişti, practicând o retorică de tinichea. Politrucul român se prezintă drept un specialist desăvârşit în orice, cu evidentă apetenţă spre metafora de carton. Norocul este că Uniunea Europeană îi mai trimite uneori acasă, unde în mod aberant sunt luaţi în continuare drept mari competenţi. Serviciile secrete europene funcţionează mai fără teamă decât ale noastre când e vorba de aceşti demagogi ai fraudelor.
Votul uninominal a ajuns un sistem de promovare publică a potenţialului infracţional. Statul român nu este stat, ci un fel de falangă din zona statelor abia recunoscute pe plan internaţional. Românii nu mai sunt cetăţeni, ci un fel emigranţi toleraţi, cu un comportament ca atare. Instituţiile statului sunt o afacere a celor de la vârf, pe care nu poate absolut nimeni să-i oprească din acţiunile lor iresponsabile contra intereselor generale. Unii funcţionarii publici au ajuns parte a cetăţenilor nedreptăţiţi, în mod evident fiind dirijaţi direct spre abuzuri. Patrimoniul public al României a ajuns sub condeiul unora a căror semnătură personală poate fi mult mai devastatoare decât orice uragan de pe Terra.
Într-o ţară în care Securitatea a deţinut un control total, exterminant şi cu larg sprijin popular, e greu de prevăzut o direcţie democratică. Ne aflăm în plin carnaval al reinventării politicilor de subjugare a oricăror tentative de ieşire din acest cerc vicios. Politica românească a rămas un loc de afirmare a celor care au deţinut neîntrerupt puterea prin familie, prieteni, slujbaşi sau chiar în mod direct, prin ei înşişi. A fi avut o demnitate în statul comunist, oricare ar fi fost ea, însemna un stâlp al imensului lagăr. Atât de puternic a fost regimul totalitar încât şi astăzi autoritatea unor figuri de-a dreptul terifiante a rămas neclintită. Este şi cazul unui senior liberal care refăcea schema casei unui director de la postul de radio „Europa liberă” pentru Securitatea de la Bucureşti, şi care astăzi se află între mirenii de vază ai Bisericii Ortodoxe Române, vorbind despre corectitudinea religioasă, medicală, istorică .
Societatea românească pare să aibă încă o mare toleranţă, dacă nu cumva un hedonism, pentru abuzurile puterii. O complicitate de cuplu pentru viol. Deţinătorii puterii pot face tot ceea ce vor, au o anume îndreptăţire. Ar fi anormal un alt fel de comportament, dacă ţinem cont de situaţia concretă a ultimelor zeci de ani. Vocea publică normală nu se mai aude decât ca un posibil vaiet, undeva la marginea tuturor stratificărilor. În societate, pe stradă, foarte mulţi vorbitori confundă actul vorbirii cu lătratul. Iertarea este propovăduită drept un fel de spălare a minţii, spiritul critic fiind obligat, sedus, la un fel de cooperare cu toate constrângerile momentului. Pare tot mai verosimilă ideea că divertismentul incalificabil al momentului este o metamorfozare a unei dimensiuni a vechii propagande.
Problemele-cheie ale României se rezolvă în secret, exact ca în perioada dictaturii. Decizia politică are un indiscutabil caracter discreţionar, interesul public fiind invocat exclusiv propagandistic. Cauza principală a teribilei captivităţi a vieţii publice vine din legislaţii gândite totalitar, interesat, de corupţia generalizată. Calitatea omului politic actual este una dintr-un manual plin de caricaturi şi infractori, inşi care nu reprezintă pe nimeni şi nimic.
Statutul omului politic român reprezintă o legalizare a drumului spre abuz, sub cele mai constituţionale protecţii. Imunităţi peste imunităţi, şi nicio obligaţie. Migrarea de la un partid la altul a transformat viaţa politică într-o eludare a fraudelor, adevărată mişcare cu cu aură morală, progresistă. Figuri care trezesc oroarea societăţii fac fulminantă carieră fără oprelişti, constituite în adevărate caste.
Parlamentul României nu este blocat de aroganţa PDL, ci de corupţia majorităţii parlamentarilor. Lipsa aplicării unor programe de dezvoltare, costurile imense dovedesc un lanţ nesfârşit al corupţiei, al intermediarilor în orice. Relaţia românilor cu instituţiile conţine un şir de peripeţii de neevitat, anihilante. Moţiunile de cenzură au ajuns doar penibile modalităţi de campanie electorală.
Partide constituite de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu and comp. nu pot sluji decât cauze partinice, fără legătură cu realitatea socială. Ion Iliescu a strâns toată securitatea şi activiştii partidului comunist, Traian Băsescu, toţi angrosiştii infracţionali, veleitarii, carieriştii. Cu un asemenea compozit politic şi uman nu se poate crea decât o dictatură permanentă. Aceşti lideri nu înţeleg că acţiunea lor politică a produs un dezastru depistabil oriunde pe teritoriul României. Ar trebui iniţiate dezbateri publice. Tăcerea organizaţiilor civice încurajează alte batalioane de miliţieni, securişti, activişti să se constituie în alte formaţiuni similare.
Un alt principal vinovat pentru starea actuală a lucrurilor este mişcare sindicală. Deplorabilă. Lideri obosiţi, partinici, corupţi, produşi ai serviciilor şi puterii politice, fac figuraţie mimând stabilitatea socială, micoeconomică. Radicalismul sindicatelor ar putea scoate România din capcana acestor impostori. Numai că este nevoie de lideri care să fie animaţi de nevoia unei adevărate calităţi a vieţii, cu o inflexibilitate totală în faţa Puterii. Sunt instituţii, persoane care au o adevărată aversiune, neîncredere în puterea sindicală şi care se plâng de absenţa drepturilor. Aceste drepturi pot fi câştigate numai printr-o sincronizare neîntreruptă la o critică neîntreruptă a derapajelor administrative . Numai aşa oamenii politici vor fi puşi în banca lor, fiind obligaţi să nu se abată de la a fi doar slujitori ai interesului public, nimic altceva.
Puerilă, aşteptând oportunităţi electorale, cu replici mai mult pentru jurnalele de ştiri, Opoziţia parlamentară din România este lipsită de autenticitate, credibilitate, valoare, în faţa unei puteri discreţionare care frizează distrugerea naţiunii. Subiectul puterii politice la români conţine, printre altele, explicaţia de ce câţiva kilometri de autostradă aici sunt mai costisitori decât câteva zeci sau chiar sute la vecinii noştri. România este o ţară cu importante resurse, numai şi pentru faptul că supravieţuieşte acestor grupuri politice acţionând huliganic.
Venirea la putere a unor partide în locul altora, printr-o alternanţă în general mai păguboasă decât anterioara, este o soluţie care nu poate duce la schimbări în planul realităţii. Facturile nedecontate ale celor care au guvernat nu pot deveni un viitor politic imaculat prin simple promisiuni în campania electorală. Reforma partidelor, cerută insistent de întreaga societate, supravegheată de un sindicalism reformat, activ, profesionalizat, ar putea produce europenizarea României.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.