Jean Cocteau, vorbind despre creaţie, afirma că „Arta a fost întotdeauna o practică a unei minorităţi care a ştiut să comunice unei naţiuni”.
Pericolul transgresării valorilor şi principiilor ne împinge iremediabil spre o societate fără conţinut şi umanitate. Corporatismul actual, ale cărui caracteristici sunt hegemonia în societate şi acumularea bogăţiei, nu are nevoie de cultură pentru a-şi promova interesele. Arta şi cultura, ca vectori de acumulare a cunoaşterii, şi-au pierdut semnificaţia, rolul de emancipare şi transmitere; au devenit prizonierele acestei societăţi ca o uzină kafkiană care produce pe bandă rulantă o lume artificială. Nobila spiritualitate şi gratuitatea actului creator sunt pe cale de dispariţie; în acelaşi timp, creşte dezinteresul omului faţă de cultură. Cultura, arta, mass-media se politizează în funcţie de interesele personale sau de grup .
Societatea actuala are nevoie de o cultura manageriala, ce serveste ascensiunii politice, ideologiei si intereselor economice si financiare; Arta a devenit un produs marketing; S-a trecut la etapa « slujirii consimţite » Omul de arta s-a metamorfozat in ideolog artistic al noului proiect de societate.Artistul care nu va adera la acest spirit de comunitate va fi marginalizat, după cum spaţiul lui privat va fi considerat un pericol, fiind incontrolabil. Generaţia tânără este din ce în ce mai puţin receptivă; ceea ce o interesează este tipul de cultura MBA. Dacă s-ar închide pe termen îndelungat lăcaşurile de cultură, nu vor exista nici presiuni, nici proteste. Pentru un protest gen „Rezist”, dirijat de „Servicii si sprijinit de multinationale” nu este o problemă, tinerii vor fi în stradă. Aceasta discrepanţă de valori reflectă adevăratul grad de educaţie al tinerei generaţii.
Cum ar suna în societatea de astăzi – când arta se alinieaza ecosistemului,estetica, spiritualitatea şi frumuseţea sunt considerate vetuste, înlocuite de impactul brutal al societăţii – celebra frază a lui Winston Churchil care refuza diminuarea bugetului pentru cultură în favoarea celui de război : „Atunci pentru ce ne mai batem ?” Încremenirea artei şi culturii este înfrângerea democraţiei. Absolutizarea politicii şi dezechilibrul raportului stat – cetăţeni, creează riscul apariţiei unor lumi paralele, incompatibile, pe care ideologia le transformă în forţe ostile.
Evoluţia omului între sacru şi profan reprezintă o dimensiune fundamentală a existenţei sale. În general, percepţia se manifestă în special faţă de aspectul profan, memoria simbolică a sacrului părându-ni-se inaccesibilă, existând teama de dogmă. Aceste două fundamente reprezintă factorul de echilibru şi armonie între fiinţa interioară şi exteriorul omului, între individ şi societate. Sacralitatea însă este incompatibilă cu noul sistem impus de neomarxism (la noi, este extrem de vizibil în orientarea politică a USR-ului).
O cruciadă a noii ideologii progresiste este în marş având ca reper distrugerea creştinismului şi a credinţei, aducându-se ca argument suprem dogma- tismul obscurantist. Progresismul este reprezentat preponderent prin afirmarea şi impunerea drepturile minoritătilor, multiculturalism, mondializare, federalism, distrugerea identităţilor în avantajul unei colectivism. Treptat, spiritul independent al creaţiei va fi înlocuit cu un militantism artistic, în care umanismul se va transforma în umanitarism.
Subculturalizarea, (care câştigă teren), cleptocraţia ca formă instituţionalizată a corupţiei morale, ONG-urile societăţii deschise, demitizarea spaţiului autohton, forţele oculte subterane, subordinarea justiţiei, la care putem adăuga dublul limbaj al UE, au ca finalitate dezrădăcinarea, eliminarea noţiunii de naţiune şi naşterea arhetipului « omului nou ». Lumea actuală – asaltată de tensiunile sociale, interpretarea diferită a democraţiei dictată de intersele puterii, pericolul pandemiei – are nevoie de un semn de speranţă. Marginalizarea culturii va constitui un regres greu de surmontat în timp. Evoluţia societăţii are ca reper cunoaşterea, creativitatea şi puterea spiritului. Adevăratul patrimoniu este omul şi aspiraţia lui spre universalitate, cultura contribuind la renaşterea întregii societăţi. Arta este o misiune, însă efortul de asimilare trebuie să aparţină tuturor. Kafka spunea ca „o destinaţie există, dar nu îţi dă şi drumul”. Drumul îl construim împreună.
Comparativ, modelul fråncez fixează clar axele politicii culturale a Franţei, plecând de la principiul sacrosant că patrimoniul cultural şi artistic este un bun al întregii naţiuni; el trebuie salvat, întreţinut şi transmis.
Încă din 1959, André Malraux, ministrul Culturii, fixa acest fundament prin celebrul « Elitism pentru toţi », accesul unei majorităţi a populaţiei la o ofertă artistică de mare calitate. Cultura, având un rol fundamental, este protejată de piaţa de consum obişnuită, ceea ce o singularizează. Ea are un statut special, sub forma conceptului de « excepţie culturală ».
În România, emanciparea maselor prin educaţie şi cultură este relegată pe un plan secund. Pentru că „Serviciile” sunt esenţiale în prezervarea puterii, un buget substanţial le este acordat de către Guvern şi Presedinţie, chiar în detrimentul Învăţământului şi Culturii.
În Franţa, se pune astăzi problema rescrierii manualelor de istorie – care a fost masacrată de guvernele socialiste laxiste. Au ajuns la concluzia ca generaţia tânără trebuie să cunoască şi să fie mândră de ţara ei, de istoria ei, de naţiunea ei.
Astăzi, în societatea românească, patriotismul e privit ca o „ciumă”. Sunt taxaţi de naţionalişti, de anti-europeni cei care apără specificitatea naţională! Absenţa matricei şi memoriei colective duce la pierderea identităţii !
Să nu uităm, şcoala spaniolă, franceză, germană, şi-au fundamentat limbajul artistic modern pe matricea spirituală moştenită.
Tinerii pregătiţi la marile universităţi americane pentru a prelua puterea (mulţi, odraslele vechilor comunişti şi securişti) îşi doresc o nouă istorie, cultură şi constituţie, dacă s-ar putea, scrise în limba engleză. În numele apartenenţei la conceptul european – departe de a reprezenta un sistem echitabil şi armonios, în care luptele supremaţiei tehnocrate divizează o parte a Europei – naţiunea română a început sa fie expoliată de valorile care au constituit-o. Nu mai suntem mândri de Eminescu (in numele combaterii doctrinei traditionale, cea a protocronismului românesc) nu mai avem soliditatea învăţământului, până şi formele decadenţei occidentale le asimilăm ca pe modele de progres ! Criza culturală şi educatională din România înalţă ziduri între noi, după mai mult de 30 de ani de la căderea comunismului în Europa şi a zidului Berlinului!
Să ne reamintim şi să reflectăm la un adevăr rostit de Mircea Eliade : „Dintr-un popor, nu rămâne nimic decât cultura”.
– Dintr-un președinte paranoic nu rămânem nimic, decât impostura.
– Dintr-un președinte antinațional nu ramane nimic, cu excepția pantofilor asortati la singurul neuron functional legat la computerul numit, progresism.
– Dintr-un președinte incult nu ramane nimic, cu excepția unui prompter burdusit cu inepții si cu inepti.
– Dintr-un presedinte care urăște logica si bunul simt nu ramane nimic, în afara de o dantura uzată de scrasnituri aberante si amenințătoare.
– Dintr-un presedinte impotent nu ramane nimic, în afara de flacoane întregi de Viagra neomarxista.
– Dintr-un presedinte care urăște tot ce e frumos si firesc nu ramane decat un mare rahat globalist.
-Dintr-un președinte care e exponentul inculturii ramane doar un sul de hartie igienică uzata, pe post de sculptură avangardistă.
-Dintr-un președinte care calcă în picioare Constituția, rămân o grămadă de oase tarsiene expuse la muzeul LABEI si LABEI piciorului plat.
– Dintr-un presedinte care nu e ramane ceea ce e, adică nimicul.
Cei care exista’, dar totusi nu exista nu pot fi numărați si cei care sunt strambi si antinationali, strâmbă si antinationali vor sfarsi.
Ps. Sa nu uitam totuși ca in Franta, un eșantion important din populație n-a știut raspunde la intrebarea : cine a fost Napoleon?
Ps1. O dovada clara a inculturii o reprezintă cei care ne conduc si ne dictează traseul prin viata. N-ai unde ajunge cu ei, la cârma, decât în prăpastie. Dar, daca romanul vrea prăpastie, inseamna ca e numai de bine. O fi acolo vreun depozit de oameni de cultura pe care vor sa-i studieze si o sursa de inspiratie care sa le ofere șansa unor creații universale incontestabile. O fi? Dar, cu ceritudine pot afirmă că acolo se vor întâlni cu toate scursorile societatii. As fi curios sa aflu care vor fi criteriile pe care le vor folosi ca să separe valoarea de novaloare, daca s-au aruncat in prăpastie fără cultura valorii.
Omul Nou si Omul Vechi , Mai Dorule Mai , Constantin Brancusi a fost Om Vechi , si de aceea a Plecat pana la Paris pe Jos , iar pana la New York , cu Vaporul !
da. asta e omul nou modelat de globalistii neomarxisti iudeomasoni din occidentul „civilizat” !
un om nou fara identitate, fara cultura fara familie fara traditie, fara omenie, fara suflet….
da. fara suflet ! pentru ca asta e miza ! pierderea sufletului prin pacat, prin vicii, prin faradelegi impuse si intretinute de politica lor „corecta” si de statul lor de „drept”!
da. pierderea sufletului, care e mai de pret decat toate bogatiile pamantului, asta e miza lor, pentru ca omul sarman, bulversat de „crizele” lor fabricate : razboaie revolutii portocalii eutomaidane „primaveri” arabe, multiculturalism babilonic, impunerea anormalitatii desfrau, sodomia homosexualilor, virusi fabricati….omul, constrans fiind prin instrumentele lor de manipulare si control card si cip, disparitia banilor fizici, multa propaganda de spalare a creierelor in massmedia lor tv radio ziare net…paine si circ…mai mult circ de fapt…omul, este constrans sa urmeze calea spre iad, calea trasata de ei, acceptand mijloacele lor de control si monitorizare, pentru a renunta de bunavoie la libertate sub pretextul sigurantei, acceptand asfel pacatul, viciul faradeleagea care il face pe sarmanul om sa-si piarda libertatea, adica sa-si piarda sufletul !
pentru ca : ceea ce il stapaneste pe om, acela e cel ce il inrobeste ! Astfel, om liber e acela care e stapan pe sine, impacat cu sine si cu Creatorul sau : Bunul Dumnezeu si nu e dependent de vicii, de pacatul care-i inrobeste sufletul, de politica antihristica care favorizeaza pacatul viciul si faradelegea impuse de politica oficiala („corecta”) de stat ((stat de „drept”), de indivizi si organizatii oculte care planifica de sute de ani o lume globala, fara identitate condusa dictatorial de un singur individ !
Cortina a căzut. Luminile s-au stins. Ce frumoase sunt lanternele de la telefoane, nu-i așa?
Inchiziția a durat cam șase sute de ani. Și cultura n-a murit.
Noapte buna.
@marius-cata ura pt un singur om! Pentru cei dinaintea lui care au distrus si furat aproape totul, nu ai adunat atata ura cat pt un om! Nu e buna ura in primul rand pt tine, pt ca pe cel care il urasti nu prea il afecteaza ura ta…
Chiar nu inteleg ce are Eminescu cu protocronismul,alinierea e o aiureala,alteva e la mijloc,legat de articolele politice!
Protocronismul este,in ceea ce priveste pe romani,o eticheta pusa de un grup de minoritari constituiti intr-o gaska condusa de Nestor Ratesh( Nathan Stessel),Virgil Ierunca si Monica Lovinescu in atacul lor ,desfasurat pe o lunga perioada de timp impotriva literaturii romane!
Eseul scris merita pus pe contributors.ro, are mult adevar.
Iertata fie-mi comparatia, poate nu tocmai academica, dar e superb si vitalizant ca din cind in cind, din imensa mare de rahat care ne inconjoara sa mai apara si cite o perla, ca acest articol !
Cand cel mai important artist plastic contemporan este Bansky, un desenator de grafitty, iar seful comisiei de cultura din parlamentul Romaniei este un fost performer stradal- statuie vivanta si impletitor de baloane in targuri si oboare(un individ pe nume Bulai), chiar nu mai are rost sa discutam de cultura in aceste vremuri noi.
Acum este cultura manelelor lui Salam……[Leo]
Domnule Râmniceanu vă felicit pentru articol. Mulți gândim ca Dv. Trebuie luată o poziție fermă față de promovarea virulentă a inculturii.
Ce ne mai trebuie CULTURA cand avem atat de multa (in-)cultura ???
Domnule Ramniceanu, va felicit pentru analiza serioasă.
Este trist ca in zilele noastre nu se vede nici o strategie în domeniul culturii ci doar o imaculare politică gregară a ideii de cultură.
Politrucii nostri folosesc cultura în interesul lor meschin, nu au
valori, își bat joc de banul public, nu există control serios al cheltuielilor. Chiar dacă se fac controale de către specialiști, factorul politic nu pune în aplicare sancțiunile.
Cultura a devenit o moșie a unor manageri incompetenti si vorace, fără valori și idealuri.
Este regretabil că nu există o luare ferma de atitudine!
Referitor la postarea de @ LA 15:50,nu-mi apartine !
Cineva mi-a pus aceste „lozinci”in textul falsificat pe nickul meu.
Este probabil cineva ce face acelasi lucru la fel cum a facut in cazul @rene etc. si nu inteleg de ce …sau inteleg-vreun @rezist userist !
Vroiam sa spun ca apreciez articolul, intrucat,daca nu ma insel, dl Ramniceanu este primul om de cultura care afirma pentru prima data raspicat ceea ce oamenii nostrii de cultura nu numai ca nu au indraznit sa expuna, critice atace ci chiar au ascuns sub pres sau au aderat la contracultura- subcultura promivata de ‘cruciada noii ideologii progresiste care este în marş „avand ca rezultat dezastrul ostilizarii oricaror forte :cuvantul d e ordine al respectivei „cruciade”este alienarea omului ,instraianrea ,ruperea de Dumnezeu si credinta, de eul sau spiritual, discordia,polarizarea dintre profan si sacru,revenirea la gnosticismul primitiv ,freudian etc.Sociologia implicata distructiv in toate domeniile, psihanaliza,contrafacerea si manipualrea psihedelicul ajuta o „arta si noncultura”sa devina otrava pt.tineret.Felicitari pt.sinceritate si patriotism.”Mircea Tanase-ANacronic- Ieşirea o reprezintă renaşterea civilizaţiei creştine. Deşi sună grandios, este ceea ce este necesar. Renaşterea e echivalentă cu un nou start; cu respingerea răului şi a sistemului inuman şi stupid şi întoarcerea la vechile idei ale umanităţii care au permis creşterea în libertate şi bunătate. Îndată ce am identificat miezul acestor valori putem începe reconstrucţia civilizaţiei.”
Dintr-un popor, nu rămâne nimic decât cultura”, spunea Mircea Eliade, azi, insa, nimeni nu mai spune decat dvs, de facut ce sa mai vorbim, cultura moare incet, incet si odata cu ea si noi…
Felicitări pentru opiniile dv.Totuşi,toate analizele realiste care surprind RĂUL/RELELE din societatea românească,şi nu numai,de azi nu pornesc de la cauza apariţiei şi perpetuării lor : dictatura comunist/bolşevică de peste jumătate de secol (1918-1989). Asta ar însemna pe de o parte o confruntare ideologică cu (neo)marxism-leninismul şi demascarea acestei doctrine drept criminală şi ilegitimă care să ducă la interzicerea ei în mod asemănător nazismului. Nu numai că aşa ceva nu numai că nu s-a întâmplat, dar s-a „lucrat” din greu şi cu toate mijloacele de convingere comuniste, care sunt de temut, ca să fie condamnat oricine combate marxism-leninismul pe motiv că respectivul este fascist/nazist(deci nu merită să analizăm argumentele şi nici măcar zecile de milioane de morţi datoraţi regimurilor comuniste), iar pe de altă parte a avut loc o diseminare a marxismului în universităţile americane „idee bună dar greşit aplicată” . Primele semnale de alarmă categorice că acolo se petrecea ceva nociv au fost măcelurile din aceste centre de cultură, datorate unor tineri, studenţi sau nu.
O altă situaţie care a dus la dezastrul de astăzi peste tot în lumea aşa-zis liberă este sacrificarea aproape în tăcere a anticomuniştilor cu mesajele lor cu tot.O analiză şi o trecere în revistă a idealurilor pentru care au luptat şi şi-au sacrificat viaţa ar (fi) oferit temeiuri pentru a contracara ofensiva neo-marxism comunismului. În loc de asta, am asistat – cel puţin la noi – la EŞECUL PROGRAMAT AL ANTICOMUNISMULUI..
AŞA trebuie citit cele ce se întâmplă azi. PĂCAT!
Omul de cultură, pentru a fi „veritabil”, trebuie să devină un iniţiat. Trebuie să slujească unui Centru spiritual. Sau măcar unei „cauze” drepte.
În lipsa Centrului, în lipsa Reperului, în lipsa Metafizicii, în lipsa unei Tradiţii autentice – perpetuate fără întrerupere, nealterate -, apar devierea, subversiunea, smintirea, ne-arta. Inevitabil.
Nu este suficient să-i stîrpim pe emulii lui Moses Hess – cel supranumit „Rabinul comunismului”. Trebuie să propunem o alternativă la Erezia lor; la Minciună, la Ignobil.
Unde este acel om care deţine „adevărurile ultime” despre Creaţie? Unde este Omul-Dumnezeu? Unde este Maestrul Solar, capabil să ne îndrume pe Calea virtuţii? Unde este acel om în stare să facă tranziţia de la vorbă, la Cuvîntul primordial, la Adevărul mîntuitor?
Artistul trebuie să fie dublat de un Maestru spiritul. Raportul dintre cei doi trebuie să fie unul de „vasalitate”.
Altminteri, mă bucur că artistul Ştefan Râmniceanu a avut curajul să publice textul de faţă. Este ca o pată de lumină aurie apărută în monotonia cenuşie a realităţii cotidiene. După cizelare şi corectură, eventual după traducerea în limba franceză, eseul domniei sale ar putea fi distribuit şi pe cîteva site-uri web, notorii, dedicate, cu profil de artă şi cultură.-