Pandemia și iresponsabilitatea financiară

Cât timp vă puteți întreține dacă ar fi să nu mai primiți salariul? Dacă ați fi ca majoritatea americanilor, nu pentru mult timp. Doar 40% dintre americani își permit o cheltuială neprevăzută de 1.000 de dolari din economiile lor. De fapt, 80% dintre americani trăiesc de pe o săptămână pe alta. Nu-i de mirare că probabilitatea unei recesiuni economice cauzate de pandemie a stârnit teama multora”, spune un editorial publicat de The Hill.

În orașe mari precum Boston, New York, Los Angeles, San Francisco, restaurantele și firmele s-au închis. Pentru mulți angajați plătiți cu ora, asta înseamnă zero bani în săptămânile următoare. Aproape unul din cinci americani și-a pierdut locul de muncă sau s-a văzut cu programul redus. În același timp, salariații se tem pentru slujba lor, concedierile în valuri fiind după colț.

Situația este foarte grea pentru toată lumea afectată, dar ar trebui să fie și un avertisment că americanii trebuie să învețe să trăiască după mijloacele pe care le au și trebuie să economisească.

Necesitatea ca americanii să se poată întreține singuri cel puțin câteva luni este accentuată în perioadele de criză. Asta înseamnă planificarea anterioară, în perioadele bune. Consilierii financiari sugerează economisirea a 20% din venitul unei familii, în timp ce pe bunurile care nu sunt esențiale să nu se cheltuiască mai mult de 30% din venituri. Însă mulți angajați nu se gândesc de două ori atunci când își cheltuiasc tot venitul pentru bunuri de care nu au neapărată nevoie.

Ultimele decenii ne-au adus un lux relativ. Peste 80% dintre americani au telefoane mobile. La fel de mulți au televizoare HD, iar 50% au mai mult de un televizor. Peste 60% mănâncă la restaurant o dată pe săptămână, iar 20% merg la restaurant de mai multe ori pe săptămână.

Panica de acum ne poate atrage atenția asupra a ceea ce este impoortant. Acum facem provizii cu ceea ce este necesar pentru sănătatea noastră. Telefoanele, televizoarele și mesele la restaurant sunt mai degrabă un lux decât o necesitate. A ne întinde cât ne e plapuma nu e doar o vorbă. Este un mod de a ne proteja în vremuri ca astea. Avem multe de învățat de la înaintași. Câți dintre bunicii noștri au trecut prin austeritatea războaielor mondiale economisind, raparând, cârpind?

Posibilitatea creditării ne-a dat șansa unei mari relaxări. Ne-a adus case frumoase, mașini sclipitoare, produse scumpe. Însă a cumpăra în rate e o capcană și o cauza principală a datoriei noastre de 14 trilioane de dolari. Plata pentru mobilă, laptopuri, haine apelând la credite a deschis calea spre iresponsabilitatea fiscală. Gândiți-vă doar că, în medie, americanii plătesc rate de 800 de dolari lunar pentru mașină.

Nu doar cei cu venituri mici și medii își cheltuiesc tot venitul, săptămână de săptămână. Mulți dintre cei cu venituri mari trăiesc peste ce câștigă. Cel puțin un sfert dintre familiile care câștigă peste 150.000 de dolari pe an trăiesc dincolo de această sumă. Iresponsabilitatea noastră fiscală înseamnă că, atunci când vine o criză, americanii nu pot să-și întrețină familiile nici măcar pentru o scurta perioadă.

Astfel, politicienii de la putere și din opoziție cer guvernului federal să le dea tuturor cetățenilor cecuri. Secretarul Trezoreriei a anunțat că administrația va trimite fiecărui american 1.200 de dolari, și 500 de dolari pentru copii, urmând să mai vină o tură de ajutoare, dacă pandemia continuă.

Liderii trebuie să acționeze hotărât în timp de criză, dar greșelile noastre au făcut ca situația să nu fie sustenabila pe termen lung. Dincolo de datoria uriașă de consum, guvernul mai are o datorie națională de 23 de trilioane de dolari. Combinația dintre ajutoarele pentru economie, recesiune și birocrația care va gestiona refacerea economică va accelera falimentul financiar în timpul generației următoare. În cele din urmă, banii vor veni din taxe sau din inflație.

Avem o responsabilitate civică față de familie și țară. Cu cât vom fi mai cumpătați acasă, la masa din bucătărie, cu atât mi bine vom trece peste următoarea criză. Un început ar putea să fie un echilbru fiscal guvernamental și unul personal, care să se învețe în timpul liceului. Pentru cei mai mulți tineri, alfabetizarea financiară se face acasă acum. Avem ocazia să arătăm viitoarei generații că a economisi este un alt mod de a câștiga bani.

Am speranțe în această criză. Ne amintește, la fel ca și alte evenimente grele din istorie, ce este important. Supraviețuirea și prosperitatea familiilor noastre este cheia succesului nostru. Pe măsură ce criza continuă, avem ocazia de a face lucrurile mai bine gândindu-ne cum să facem un buget, să prioritizăm și să-i învățăm pe cei mai mici. Bunicii noștri au suferit mult în timpul Marii Crize. Cu atitudinea potrivită, putem să-i învățăm pe copiii noștri cum să împiedice o nouă criză”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

3 Comentarii

  1. Și noi am învățat de la părinți că din fiecare salar se începe cu economia, restul mâncare, haine distracții din ce rămâne. Așa am avut cu soția banii de Dacie după în al șaselea an de căsnicie când s-a născut al doilea copil. Un singur concediu la mare cazare particular. Dar a venit apartamentul cu 4 camere garaj și boxă. Și după contractare s-a scumpit de la 176 mii la 202 mii și cu rate și CAR pentru concediu ne-a prins Revoluția. Și economile pe care le aveau părinții le-a făcut praf brusc domnul Stolojan și mărut dar zilnic BNR. Până economiile nu înseamnă dobândă, dar nu nici cât inflația ci și ceva câșig nu vor fi atractive.

  2. Vine o perioadă interesantă: criză ȘI inflație simultan. Ca după război. NU în lei, ci chiar în euro și dolari. Va fi cea mai mare nenorocire a ultimilor 100 de ani.

  3. Pentru cine si ce sa economisesti? Banii depusi la banci se devalorizeaza. Inflatia reala este intotdeauna mai mare decat dobanda la depozit. Poti investi economiile in produse financiare riscante care promit castiguri tentante. Dar cati nu au avut deziluzii si pierderi importante? Sistemul este mereu ajustat in asa fel incat sa pierzi la orice depozit si economiile tale sa scada cate putin dar constant. Banii au devenit niste numere in calculatoarele bancilor si au pierdut din menirea lor initiala. Ba mai mult economiile tale pot fi legal confiscate de banci daca necesitatile o cer. Atunci mai bine traiesti intr-o perpetua indatorare si te bucuri de lucrurile placute in viata cat mai poti pentru ca sistemul va avea grija ca periodic sa-ti strice bucuria. De mai multi ani este mai ieftin sa traiesti pe datorie, imprumutand bani, decat sa economisesti. Asta o spun unii mai avizati decat mine.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.