Cine se aşteaptă ca această corespondenţă din Spania să înceapă cu descrierea tensiunii politice declanşate de „chestiunea catalană” se înşală. Nu o voi face în primul rând pentru că totul respiră aici o senzaţie de normalitate: copiii se duc la şcoală, părinţii lor se duc la muncă, iar cinefilii merg la cinema şi nu scapă ocazia de a vedea filme de autor venite din zone puţin cultivate de reţelele de distribuţie obişnuite. Nu voi intra în temele altor rubrici şi pentru pentru că a 62-a ediţie a Festivalului internaţional al filmului de la Valladolid pune valoarea programului şi a invitaţilor înaintea altor obiective şi crede în puterea cinematografului de calitate de a şterge diferenţele etnice, ideologice sau de gen şi de a declanşa empatii şi nelinişti comune. Un argument ar fi şi ciclul omagial dedicat Şcolii din Barcelona, acea mişcare cinematografică apărută în anii 60, ca început al modernităţii şi al desprinderii de conformismul franchist. Filme de Vincente Aranda, Jordi Grau, Pere Portabela sau Gonzalo Suarez sunt incluse în acest program care demonstrează tentativele unor cineaşti din Spania de a echivala „noile cinema”-uri europene, precum Nouvelle Vague, Noul cinema german sau Noul val ceh. A fost, aşa cum susţinea şi criticul Esteve Riambau la masa rotundă dedicată Şcolii din Barcelona „o mişcare deranjantă pentru regim, pentru stânga burgheză dar şi pentru naţionalismul catalan”.
Şi programul competiţional principal are la această ediţie are o agendă interesantă, favorizând cinematograful feminin. Dintre cele 19 titluri ale selecţiei oficiale, nouă sunt semnate de femei. Printre ele se numără cineaste cu prestigiu confirmat, precum spaniola Isabel Coixet, care a inaugurat festivalul cu Librăria, cu o distribuţie internaţională dominată de Emily Mortimer şi Patricia Clarkson, actriţe pe care le regăsim( alături de Kristin Scott Thomas şi Timothy Spall ) şi în comedia neagră Petrecerea (The Party)semnată se o altă regizoare celebră, britanica Sally Potter (Orlando). Printre autoarele consacrate selecţionate nu pentru prima oară la Valladolid se numără anul acesta şi japoneza Naomi Kawase (prezentă cu drama Hikari ) sau polonezele Agnieszka Holland , semnatara unui original thriller cu o eroină amintind de Miss Marple (Pokot /Chipul) şi Joanna Koss-Krauze (Păsările cântă în Kigali). Cineastele ajunse la Valladolid pentru prima dată sunt brazilianca Lais Bodanzky (La fel ca părinţii noştri), franţuzoaica Leonor Seraille (Jeune femme), georgiana Elene Naveriani (Ca o rază de soare căzută pe Pământ), sau chino-americana Chloe Zhao (The Rider).
Problematica feminină, mai ales marginalizarea de gen în societăţile patriarhale ocupă un loc important în naraţiunile cinematografice semnate de bărbaţi. Găsim drame puternice circumscrise acestei teme în pelicula turcă Daha de Onur Saylak, în coproducţia Suedia-Germania-Danemarca Incidentul Nile Hilton de Tarik Saleh şi mai ales în Mareea umană (The Human Flow) documentarul-fluviu dedicat migraţiilor uriaşe ale timpurilor noastre de cineastul fotograf de origine chineză Ai Weiwei. Deşi la acest festival dedicat în principal cinematografului de autor nu se practică un cult al vedetelor, acestea sunt binevenite, mai ales dacă reprezintă filmul european. Una dintre ele este Catherine Deneuve care este protagonista peliculei din gala de închidere, Sage femme de Martin Prost, o alta ar fi Marisa Paredes, vedeta lui Pedro Almodovar din Tocuri înalte, omagiată anul acesta printr-un Premiu „Spicul de aur”.
Până la ora palmaresului mai sunt multe de văzut şi de descoperit. Aşteptările noastre se leagă şi de prezenţele româneşti la Valladolid. Anul acesta suntem reprezentaţi numai de două scurtmetraje : Haine negre de Octav Chelaru, în competiţia principală, şi Scris/nescris de Adrian Silişteanu, în competiţia „Punto de encuentro”. Voi reveni.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.