Paul Krugman: Un întuneric se lasă peste o parte a societății americane

Republicanii americani par în derivă. Când partidul ar fi trebuit deja să cearnă candidatul cu șanse reale de a o învinge pe Hillary Clinton în 2016 (decantarea preferințelor democrate a fost mult mai ușoară și, aparent, mai eficientă), sondajele plasează pe primele două poziții niște outsideri – miliardarul Donald Trump și neurochirurgul Ben Carson. Niciunul nu știe ce înseamnă partidul și politica mare. Dacă Trump a obișnuit publicul cu remarcile sale, nici Carson nu se lasă mai prejos. Celebrul medic a dovedit cu seninătate că habar nu are ce este Knessetul, a comparat programul ”Obamacare” cu sclavia, a spus că piramidele egiptene au fost mari depozite de grâne, s-a lansat în comentarii exagerate privind homosexualitatea și protestele negrilor din SUA. Abia pe locul trei în tabăra republicană se află un politician de profesie, Marco Rubio.

Cauzele aceste confuzii în politica americana sunt analizate de Paul Krugman într-un editorial oarecum surprinzător, publicat de New York Times – ”Despair, American style”.

În urmă cu doua săptămâni, președintele Obama îi lua peste picior pe republicani și spunea că sunt supărați pe America. Avea dreptate: având în vedere un șomaj atât de mic cum nu s-a mai văzut din anii 1990 și procentul record de americani cu asigurare de sănătate, predicțiile sumbre ale rivalilor politici republicani par tot mai rupte de realitate.

Dar cu toate acestea un întuneric se lasă peste o parte a societății noastre. Și nu pricepem de ce.

S-a comentat mult pe marginea unui studiu al economiștilor Angus Deaton (care tocmai a câștigat Nobelul) și Anne Case, studiu care arată că mortalitatea în rândul americanilor între 45 si 65 de ani este în creștere începând din 1999. Această deteriorare se înregistrează în timp ce mortalitatea scade în alte țări sau în cadrul altor segmente de vârstă din țara noastră.

Și mai șocante sunt cauzele deceselor. Practic, americanii albi se sinucid direct sau indirect. Rata sinuciderilor este în creștere, la fel și cea a deceselor cauzate de droguri și boli hepatice cronice datorate consumului excesiv de alcool. Am văzut asemenea lucruri în alte locuri și în alte timpuri – de exemplu scăderea speranței de viață în Rusia după căderea comunismului. Însă este șocant să observi lucrul ăsta, chiar și într-o formă atenuată, în America.

Cele observate de Deaton si Case se înscriu într-o tendință clară. S-au publicat studii care arată că speranța de viață a albilor mai puțin educați se reduce în întreaga țară. Sinuciderile și consumul de droguri sunt probleme cunoscute.

Însă care este cauza acestei epidemii a comportamentului autodistructiv?

Dacă este să ne uitam la suspecții de serviciu, atunci ar fi vina liberalilor. Programele sociale generoase, spun criticii, au creat o cultură a dependenței și a disperării, în timp ce umaniștii necredincioși au subminat valorile tradiționale. Însă (surpriză!), această opinie intră în contradicție cu realitatea. Dintr-un punct de vedere, mortalitatea în creștere din America este un fenomen unic, pentru că America are atât un stat al bunăstării foarte slab, cât și valori religioase tradiționale mai puternice decât în orice altă țară dezvoltată. Suedia oferă săracilor mai mult decât America și majoritatea copiilor suedezi se nasc acum în afara căsătoriei. Dar mortalitatea pe segmentul amintit de vârstă în Suedia este de două ori mai mică decât în America.

Se pot observa tendințe similare și în regiunile Statelor Unite. Speranța de viață este mare și crește în Nord-Est și în California, une beneficiile sociale sunt cele mai mari și valorile tradiționale sunt cele mai fragile. Între timp, speranța de viață scăzută și care continuă să se reducă se înregistrează în Sud-Estul tradiționalist.

Ce spune însă explicația materialistă? Este oare mortalitatea crescută o consecință a inegalităților tot mai mari cu care se confruntă clasa de mijloc?

Nu este atât de simplu. Până la urmă, vorbim despre consecințele unui tip de comportament, iar aici contează foarte mult cultura. Spre exemplu, hispano-americanii sunt mult mai săraci decât albii, dar au o mortalitate mult mai redusă. Poate că nu contează în acest context, însă comparațiile internaționale arată că latino-americanii au o percepție mult mai bună asupra propriei bunăstări, și asta având venituri mai reduse.

Ce se întâmplă? Într-un interviu recent, Deaton a sugerat că americanii albi ”și-au pierdut firul vieții”. Eșecurile lor materiale i-au lovit foarte puternic pentru că se așteptau să le fie foarte bine. Sau altfel, avem de-a face cu oamenii care au fost educați să creadă în visul american, iar acum fac față cu greu imposibilității de a transforma visul în realitate.

Pare o ipoteză bună, însă de fapt nu știm de ce se răspândește disperarea în America. Dar se răspândește, cu consecințe îngrijorătoare pentru întreaga societate.

Știu că nu sunt singurul observator care vede o legătură între această disperare reflectata în rata mortalității și volatilitatea de la dreapta spectrului politic. Unii care se simt lăsați deoparte de povestea americană devin autodistructivi, altii se răzbună pe elitele care i-au trădat. Însă nu, deportând imigranții și purtând o șapcă de baseball pe care cu un slogan nu le rezolvă problemele, și nici reducerea taxelor. Așa ne putem da seama de ce unii alegători îi sprijină pe politicienii care par să le simtă durerea.

Probabil că va așteptați să propun o soluție. Dar, atât timp cât serviciile medicale universale, majorarea salariilor minime, ajutoarele pentru educație și altele îi pot ajuta pe americani, nu sunt sigur că ele sunt suficiente pentru a-i vindeca de disperarea existențială.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.