Chestiunea ruso-ucraineană agită spiritele. Nu sunt puțini analiști serioși care – deși au perspective suveraniste – nu par sensibili la amenințările din zonă, ba chiar înclină spre o prezentare ușor edulcorată, emasculată, a recrudescenței revizionismului rusesc, folosind pe alocuri (poate involuntar) chiar și argumente din panoplia propagandistică a Kremlinului sau alegând drept reazem de opinie proprie citate selectate cu grijă din autori vestici. Într-un cuvânt – adoptând parcă o atitudine de justificare resemnată, ca și cum agresiunea rusească, în general, de-a lungul istoriei, ar fi un dat imuabil, căruia nu numai că nu e bine să i te opui, dar pe care nu e cazul nici măcar să îl denunți. Ceva de genul: „Îi cunoaștem pe ruși, știm cum vin ca tăvălugul, ce ne mai mirăm atâta, știm cum ne pun în fața faptului împlinit, dar suntem „prea mici” ca să înțelegem sau să judecăm o mare putere, așa că n-avem decât să luăm act și să înghițim.” Oare așa să fie?
Desigur, una trebuie să fie retorica oficială – care se cere elaborată și ferm, dar și diplomatic, fără excrescențe belicoase și sfidări inutile – și alta e libertatea jurnalistică netributară nimănui, care îți permite și chiar îți impune să spui mai plastic adevărul. Poți să înțelegi sau să respingi retorica dezinformativă folosită de liderul de la Kremlin, dar nu poți să nu observi o seamă de incoerențe care îi ruinează credibilitatea.
Astfel, surprinde, din capul locului, distanța dintre narativele folosite succesiv vis-a-vis de motivația invaziei. Săptămâni de-a rândul, retorica Kremlinului s-a învârtit în jurul pericolului extinderii NATO în Europa de Est, mai precis în țările ocupate de Armata Roșie în siajul dezondământului celui de-al doilea război mondial și transformate, sub comunismul exportat de Moscova, în glugi de coceni protectoare ale metropolei de pe Neva. Cu alte cuvinte, Armata Roșie a avut dreptul să staționeze în aceste țări – împotriva vrerii populare autohtone – 45 de ani. (În România – 14 ani, în rest țara fiind ocupată de civili – instaurați prin fraudă în 1946 tot de ruși). Dar forțele NATO – bine primite fiind de populație – nu au voie să staționeze prin zonă, trebuie o “nouă arhitectură de securitate în Europa”.
În fond, se știe, Moscova dorește o centură pe post de tampon în jurul Rusiei sau, dacă vreți, pe post de apărătoare de dat la gioale, ca la fotbal. Obsesia asta a rușilor, de a ne transforma fie în agricultori (vezi planul Valev, din 1964), fie în tibiere, e mai veche. Ne amintim că Tratatul politic cu Rusia, pus în text doar cu România dintre toate țările foste în lagăr, parafat de Adrian Năstase la Moscova, în martie 1991, și semnat de Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov, tot la Moscova, în aprilie 1991, consfințea cantonarea țării în orbita Kremlinului și prevedea exact această obligație – ca țara să nu adere la nicio alianță militară (în subtext NATO). Adică România urma să devină un fel de pansament gastric al marelui stomac rusesc. Noroc că Parlamentul n-a ratificat o asemenea trădare de țară.
Fără nicio legătură cu narativul NATO, iată că, după terminarea Jocurilor Olimpice de la Beijing, Putin a schimbat placa și a început să ne povestească sfătos, din biroul său, despre istoria ruso-ucraineană și despre volatilitatea și netemeinicia statală a ucrainenilor. Păi, ce legătură are cu primul narativ? Niciuna. Dacă NATO nu s-ar fi extins spre Est, n-ar mai fi luat Rusia Crimeea acum 8 ani? Nicidecum. O lua oricum cu fulgi cu tot. Rezultă că narativul NATO este o perdea de fum, un iepure.
După cum alt iepure vânturat la conferința de presă a fost “decomunizarea” a ceea ce au comunizat Lenin și Stalin. Respectabilă dorință. Dar cum să procedezi? Prin schimbarea cu forța a frontierelor statuate internațional? Atunci prima întrebare este: de ce nu folosești aceeași gândire peste tot? Bunăoară, cu aplicație la cazul nostru, de ce nu ni se înapoiază tezaurul – care a fost rechiziționat de aceiași Lenin și Stalin? Nu e tot „decomunizare”? Sau, și mai clar: de ce nu este lăsată Basarabia – făcătură stalinistă sub numele de Republica Moldova – să se întoarcă la patria mamă? Cu alte cuvinte, „decomunizarea” este bună atâta timp cât servește de umbrelă propagandistică, iar când e vorba de alte situații similare, dar care nu convin Rusiei, zabud! Uită!
Ucraina face parte din Rusia? Serios? Rușii și ucraineni sunt aceeași nație? Serios? Dar Basarabia nu face parte din România? Basarabenii și restul (grosul) românilor nu sunt cumva tot aceeași nație? Pe ei de ce nu-i „decomunizăm”? Zabud!
Concluzia este că n-ar trebui să ne lăsăm fermecați de cântecul de sirenă diversionist al lui Putin, menit – prin recunoșterea ipocrită a apartenenței istorice a Bucovinei de Nord la România – să inducă printre români simpatie și înțelegere pentru agresarea Ucrainei. E doar o momeală populistă pentru publicul credul și emoțional. Nu mușcați.
Dând toată zgura propagandist-istorică la o parte, problema de fond care se pune în aceste zile nu este cine are sau nu are dreptate în chestiunea istorică, dacă rușii sunt sau nu îndrituiți istoric să nege statalitatea ucraineană. Nu e problema noastră, nu ne interesează. După cum problema de fond, acum, nu e nici dacă Ucraina este sau nu o făcătură leninistă, stalinistă etc., dacă ucraineni au sau nu legitimitate în a pretinde un stat al lor, dacă au comis atrocități în trecut, dacă oprimă minoritățile naționale (inclusiv pe cea română). Desigur, soarta minorității române ne interesează îndeaproape și nu e un secret că Ucraina, la nivel de Kiev, nu le acordă un minim respect conaționalilor noștri din Bucovina de Nord, la rândul ei smulsă din România tot printr-o samavolnicie stalinistă. Dar, repet, nu aceasta este problema de fond acum. (România, condusă de oameni mai cu dragoste de români, va putea pune problema în alți termeni, când lucrurile se vor liniști, dacă se vor mai liniști: „Vreți în NATO? Aveți veto-ul nostru pănă când cei 500.000 de români din Bucovina de Nord nu primesc toate drepturile. Punct.”)
Până atunci, adevărata problemă de interes general (nu doar românesc), în momentul de față, este dacă, în secolul XXI, comunitatea internațională mai poate accepta ca granițele să se schimbe prin forța armelor, sub amenințarea armelor, prin destabilizarea pe toate căile a unei țări recunoscute de ONU, sub pretextul ideii secesioniste, cu violarea flagrantă a legilor internaționale. A continua să glosăm pe legitimitatea rușilor de a intra sau nu cu armata în Ucraina (la început în “republicile populare” Donețk și Luhansk), de a fi sau nu îndrituiți să procedeze astfel întrucât Vestul le-ar fi promis în 1990 că NATO nu va înainta către Est este greșit – întrucât se acreditează ideea că poate fi discutabil, așadar posibil, ca rușii să aibă dreptate să intre peste o țară suverană și să rupă bucăți din ea. Acceptând acest punct de vedere, ne dăm cu toții foc la valiză (inclusiv România) pentru că ne întoarcem în 1940, când tot rușii – sub formă de URSS – ne-au smuls prin ultimatum teritoriile Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța (urmare a Protocolului secret din Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, la Moscova, ultimele două nefiind nici măcar nominalizate în respectivul protocol!!!)
În context, declarația președintelui Iohannis („Suntem alături de Ucraina!”) este neinspirată în formulare, fiind prea lapidară și oarecum înșelătoare pentru marele public. Noi nu suntem, în primul rând, “alături de Ucraina” (cu care, repet, nu avem prea multe motive de prietenie), ci rămânem fideli unui principiu sacrosanct – respectarea normelor de drept internațional și, pe această bază, respingerea schimbărilor de graniță și de autoritate statală prin secesionism, separatisn sau sub șantajul armelor. Evident că, în subsidiar, în cazul în speță, sprijinim Ucraina pentru că acest stat este acum victima încălcării acestui principiu. Dar Ucraina este doar corolar, iar nu sursă de drept în acestă speță.
Pe de altă parte, nu putem să facem abstracție de faptul că Putin este un dictator. A discuta despre el în aceiași termeni ca despre un lider de democrație reprezentativă (cât ar fi ea de dată peste cap în momentul de față pe mai toate meridianele) este o inadecvare mult prea mare. Spectacolul pe care l-a dat, ostentativ, întregii lumi, scoțându-și la tablă colaboratorii și bătându-și joc de ei cu voluptate (vezi șeful Dumei căruia îi mai trebuia doar hârtie igienică) a fost șocant, dar și înfricoșător. Cum vorbea el, la mișto, cu președintele instituției care reprezintă suveranitatea poporului! Bineînțeles – totul o operetă, o ridicolă formă fără fond. Similar trebuie să se fi purtat și Stalin cu Hrusciov și restul găștii. Mi-a amintit și de Ceaușescu, în ședința CPEx, când i-a luat pe toți, la rând, dacă sunt de acord să se tragă în popor…
Putin trage Rusia după el într-o aventură de care nu are nevoie, care n-o duce spre o viață mai bună. Din contră, văzând reacțiile internaționale și sancțiunile care o așteaptă, viitorul e mai curând sumbru. În realitate, țara are PIB-ul Italiei, care nu e de lepădat, dar nici de mare putere nu e. Banii s-au tot dus în industria de armament, aliniată probabil ultimelor standarde, dar poporul trăiește rău. Apare că „îndreptățirile istorice” sau de „securitate europeană”, invocate de Putin în declanșarea crizei, îi servesc chiar lui, supraviețuirii lui – pentru a abate atenția publicului rus de la precaritatea nivelului de trai și a-și perpetua, la infinit, tronul de țar neîncoronat. (Mutatis mutandis, și Bill Clinton a inventat, în 1999, implicarea kosovară, ca să abată atenția publicului american de la un trabuc experimental și un biet sex oral, consumat în biblioteca de la Casa Albă cu o internă buclucașă. Pus în locul lui, Putin i-ar fi dat răspunsul: „Bill, ești mic copil! Păi, asta era problema, frate? Ce te-ai mai dus în bibliotecă? Adică, nici să fumăm și noi un trabuc nu mai avem voie?”)
Și ne întoarcem la suveraniști. Mișcarea s-a născut ca o reacție la exagerările centralismului birocratic bruxellez, al tupeismului berlinez, parizian și al Departamentului de stat, pe fondul servilismului păgubos al decidenților politici actuali, în detrimentul diferitelor secvențe de interes național românesc. Mais fais gafe! A nu se face confuzie între necesitatea respingerii tendințelor respective, inclusiv celor neo-marxiste, cu accente colonizatoare, sperăm temporare, și eventuala tentație a unor uituci de reîncartiruire ruso-suicidară.
România nu poate fi mutată de pe hartă. De aceea este membru NATO, cu toate obligațiile, dar și garanțiile care decurg din acest statut, iar sprijinul popular a fost și este covârșitor. De aici, trebuie plecat. Mai departe, intervin, desigur, nuanțele. E mai bine cu trupe străine sau fără trupe străine pe teritoriu?
Sunt două școli de gândire. Și aici intervine poziția geografică. (Geografia s-a transformat totdeauna în istorie…) Una este să ai poziția geografică a Românei, în coasta Federației, adică subiect de primă linie, alta a Croației, mai la distanță, și alta a Italiei sau a Franței – și mai la distanță. Rușii, ca să ajungă la Paris, trebuie să treacă pe la Berlin, ceea ce ar înseamna al treilea război mondial. Așadar, francezilor le dă mâna să facă pe independenții în NATO și să încerce să se debaraseze de americani. Poziția lor geografică este suficientă garanție că nu se vor trezi niciodată cu Armata Roșie defilând pe sub Arcul de Triumf.
Dar adevărul este că Europa fără americani ar sucomba destul de repede, probabil în câteva luni rușii ar fi la Madrid – desigur „pentru salvgardarea păcii”. (Doar Austria și Elveția ar scăpa, prietenele lui Putin. Poate că i-ar ierta și pe italieni.). În orice caz, probabil că trupe NATO mai numeroase și de mai multe naționalități dislocate în România este o idee de descurajare mai puternică decât lipsa lor, mulți analiști fiind de acord că Rusia nu înțelege decât de forță și că ar risca foarte mult să doboare vreun soldat american sau francez…
Dacă denunțăm abuzurile care ne vin dinspre Vest de vreo 10-12 ani (vezi inclusiv referendumul de debarcare a lui Băsescu, trucat sub auspiciile lui Merkel), asta nu înseamnă că trebuie să uităm coșmarul de vreo 200 – 250 de ani pe care l-am trăit dinspre Est, din cauza vecinătății cu imperiul rus, ultimul „sezon” fiind ocupația comunistă care ne-a schimbat forma de guvernământ, fără ca poporul să fie întrebat, și a deraiat ADN-ul existențial al nației pe multe, foarte multe generații. (Comunismul nu a fost, de fapt, decât o inhalare forțată de droguri de mare risc care a asigurat supraviețuirea imperiul rus timp de 74 de ani, din 1917 până în 1991, sub formă de URSS, dar a lăsat și sechele de neșters peste tot, inclusiv în Rusia, până în fosta RDG, care, nici după trei decenii de ajutor masiv și normative RFG-iste de funcționare, nu s-a înzdrăvenit pe deplin.)
În consecință, dacă e vorba de un suveranism menit să tempereze tendințele hegemonice ale Vestului, atunci cu atât mai mult, suveranismul trebuie exersat, în primul rând, spre Est, de care suntem – cum spune românul – „mâncați”. Suveranismul nu poate fi selectiv, ci este sau nu este în toate direcțiile. Comparaison n’est pas raison. Sau altfel spus: Nu înlocuiți azimutul occidental cu marușca rusească odată cu apa murdară din copaie!
Niște măscărici puși sa apere PACEA Lumii .
Fără “ suveranism “ nu exista Patrie , fără Patrie nu exista Lege iar fără Lege nu exista PACE .
Adică să ne luăm rămas bun de la ținuturi românești luate cu japca. Frumos le mai întorci nene scriitorule „ fost consul general la New York și Los Angeles”.
Ja , schparangelisten nicht suveranitat !
In fine, un articol rotund,e de bine ca nu semneaza „profunivdr”,ca vreunul dintre papagalii pro -rusi arhicunoscuti
Dementul de la Moscova da foc planetei aratand ca nu e in stare sa -si administreze cele 17 milioane km patrati,daca nu jefuieste ceva din lumea civilizata
Problema e ca acum trebuie ca Tarile Civilizate sa-si arate forta nu zdrobind tari din Epoca de Piatra ca Afganistan,Irak sau Libia
Daca tot aruncati cu banii pe arme acum sa-si arate valoarea
Iar coloana a V-a pro-rusa, arhicunoscuta ,in frunte cu Iliescu,depusa acolo unde-i este locul altfel iar ne trezim cu presedinte prieten cu Gorbaciov
UN ARTICOL DE TOT CACATUL LUNG SI PROST SCRIS DE UN Editat.
pentru toti luptatorii din ziare si de la tv ,motivul pt care ai armata de vreo citiva …domni soldati cum e armata lui frantz de la cotroceni …este ca se lupta cu cine e platit pentru ca aia i-e meseria …restul ne rugam la dumneZeu sa le dea putere sa lupte …avem dreptul sa ne rugam cum zice jidanul blincken de la departamentul de stat
cum spune si autorul , bunastarea si pacea sunt ultima problema a dictatorului de la Kremlin
nu a fost in stare sa o dea propriului popor in cei 22 de ani de cand s-a suit pe tron, cum poate crede cineva ca Rusia va exporta altceva decat razboi, foamete si moarte ?
si garduri de sarma ghimpata
Mey , nea Serbanescule , eu cred ca Putin are armele chimice de la Sadam Husein ! Trebuie musai sa vina unchiul Sam sa le caute !
Obraznic este acest copil Sam ! Nici de-al dracului nu s-ar juca in curtea lui ! S-a invatat sa strice gazonul din curtea altora !
Sincer m-as bucura sa-i rupa urechile nea Ivan !
Pai sa fim bine intelesi nenea scriitorul. Daca suntem atat de principiali de ce acceptam unirea germaniei de est cu cea de vests? Nu cadem vezi Doamne in „dublu standard”? A pardon interesele Romaniei „concorda” cu interesele celor de la putere. Iar nu cade bine ca din ce ne spune „scriitorul” interesele „puterii” din 91 erau marsave. Si da erau marsave exact ca si interesele germane ale tovarasului klaus actuale. Si da suveranismul ar trebui exersat atat in relatia cu estul cat si in relatia cu vestul. Singura valoare fiind „interesul national romanesc” nicidecum interesul „altora”. Atfle fie ca-i convine sau nu „scriitorului” ukraina este un stat fals creat de bolsevici cu regiuni si zone care au fost fortat luate de catre bolsevici atat Poloniei cat si Romaniei dar si Ungariei. Si da la ele s-au adaugat suprafete ce apartineau Rusiei. Structura populatiei ukrainei actuale arata foarte bine aceasta segregare de stat fals. Legislatia din 2014 inca in vigoare in ukraina si aberatiile sustinute de ultimul presedinte fata de tinuturile Hertei, Bucovinei de Nord dar si platoului continental legat de insula serpilor, in ceea ce priveste Romania ar fi facut asa zisa „ue” si sua sa explodeze de „manie proletara” daca nu ar fi aplicat de ani de zile un dublu standard.
Bunastarea si pacea in Balcani si in zona ucraineana sunt ultimele probleme ale lui putin cat si ale lui merkel, macron, biden and comp. De ce ar trebui sa inclinam balanta catre unii sau altii dupa ani de tratament cu „graurul” catre romani? E drept am avut la putere in Romania numai mitici deci avem si noi partea noastra de vina.
Eu nu ma bucur de razboi dar e clar ca atat extinderea catre ucraina a ue si a nato incalca tratatele semnate de Reagan, Gorbaciov, bush senior si clinton. E clar ca rusia nu-si permite sa piarda accesul la mediterana cu toata greutatea bosforului si deci nu poate pierde bazele navale din Marea Neagra. E clar ca rusia nus-si permite sa aibe la granita baze nato si eventual ogive nucleare cum nici sua nu si-a permis si nu-si permite sa aibe baze ruse si ogive nucleare ruse la frontiera americana. Deci nu poti cere „imposibilul” si sa numesti asta negociere.
Pe aceleasi considerente nu poti aplica dublul standard daca vrei sa sustii ca ai principii si „scriitorul” ar fi trebuit sa stie asta prin prisma posturilor pe care le-a ocupat.
Deci consider acest articol un exemplu perfect de manipulare catre una din parti.
Acum puteti sa ma tratati de putinist, comunist si tot ce vreti voi. Ma lasa rece. Ce ma intereseaza este numai Romania si reintregirea ei.