La sfârşitul lui septembrie, s-a întors de pe mare navigatorul Garneo Diaz cu gând să-i scurteze de cap pe toți politicienii din oraș. Aducea cu el nestemate, hărţi noi şi poveşti cutremurătoare despre dragoni şi şerpi electrici și propovăduia sfârșitul politicii abjecte ca să ne apere de dictatură. O vreme ne-am lăsat fermecaţi de limbuţai lui.
Pricolici, groparul, m-a tras de mânecă şi mi-a spus că Garneo Diaz nu avea puls. Un mort animat, fără îndoială. Era în puterea gândurilor cuiva de pe mare. M-am urcat în far însoţit de Pricolici şi ne-am uitat în zare cu ocheanul lui adus de la Genoa. Hăt, departe, se ghicea o corabie care avea prora cu un cap de diavol. MORTALIDA. Aşa se numea corabia şi plutea în cercuri largi lăsând în urmă un nor de pucioasă.
Pricolici l-a adus pe Kraps, tunarul. Vreme de câteva ceasuri ne-am chinuit să luăm în cătare corabia şi s-o spulberăm. Ţin minte bine, Blavonia a venit în fugă până la far şi ne-a ameninţat în fel şi chip. După prima salvă, pielea i s-a crăpat şi i-a ţâşnit sângele pe gură. I-au luat foc sfârcurile. Kraps tunarul a prins-o pe nefericită în cătare şi-a spulberat-o cu o ghiulea de granit. Pe urmă, dacă nu mă înşel, a trecut cometa Blao şi a venit şi un călător stelar să afle ce şi cum. Zarnabal l-a omenit cu miel şi vin de Medelira. Apoi l-a ucis ca să-i fure pachetul de energie din raniţă.
Noi l-am judecat în pripă pe criminal şi l-am spânzurat de un stejar aflat nu departe de ţărm. Apoi ne-am dus să punem nişte flori de brizel dincolo de Talpa Cerului unde îngropasem rămăşiţele corabiei MORTALIDA. Ne-am rugat câteva clipe. Apoi, Kraps, tunarul, a cântat un cântecel de cătănie iar noi am văzut alaiul morţilor făcându-ne semne vesele de pe steaua Green.
Asta-i povestea, politicienii au fost scurtați de cap în cele din urmă. Dar la ce bun atâtea întâmplări, nuvelete, atâtea şi atâtea romane care mai de care mai sofisticate, care mai de care mai violente prin structură şi naraţiune?! Să fie ele doar redundanţă? Doar reziduu?! Sterilul unei activităţi politice închinate văluririi ca autoritate?! Efortul fiinţei păleşte în faţa acestei monstruoase autorităţi care aspiră la dicxtatură. Necunoscută. Rece. Aroganţa. Gata, gata să fie luată la refec de filozoful dezamăgit, pornit să demoleze conceptul.
Gata, gata să fie stâlcită, erodată aşa cum, din plictis cotidian, fiinţele stâlcesc bietele cuvinte căutând să le stoarcă de sevă, să găsească noi înţelesuri, noi anecdote, noi fabule. Căci apariţia, răspândirea şi înflorirea fabulei vorbeşte de decadenţă, de neîncredere şi de refuzul normei. Moartea romanului e dorită cu sârg, e anunţată cu surle şi tobe. Dar romanul rămâne cheia de boltă.
Sunt prinşi în ea cu toţii, în această cheie. Participă cu nesaţ la vălurirea textului. Ar putea fi foarte bine însă doar pustietate, doar nişte propoziţii aflătoare într-un jalnic inventar, printre explozii surde şi râuri de lavă cosmică. Ce rămâne din praful piramidelor, din câmpurile de bătălie? Cuvinte răzleţe căutând un autor dispus să le reaşeze în operă. La ce bun zbaterea, campania electorală, suicidul şi dogma?! Din când în când, aparent zgâlţâind vălurirea în autoritatea ei, câte o revoluţie.
Pentru că e mai uşor să pui le cale o revoluţie decât să readuci la viaţă un biet fluture.
Resetarea clasei politice. Ridicare unor patrioti iubitori de neam si de Tara. Respectarea drepturilor fundamentale si a LIBERTATII pe care o datoram macar celor ce au murit cu ea pe buze la lovilutie. nu imi amintesc sa fi strigat cineva „siguranta” sau „sanatate” :))) ar fi fost culmea! cine isi lasa LIBERTATEA pe securitate nu le merita pe niciuna si le va pierde pe amandoua. DACA VREM SIGURANTA SI SANATATE, TREBUIE SA NE PASTRAM LIBERTATEA, SUVERANITATEA, NATIONALITATEA SI CREDINTA. Multumesc pentru articol.