Prima victimă din Comisia Juncker

Prestaţii mediocre, nepotrivire flagrantă cu portofoliul atribuit, precum şi jocuri politice între socialiştii şi popularii din Parlamentul European, în care candidaţii pentru portofoliile de comisari au picat ca între ciocan şi nicovală. Astfel caracterizează presa franceză audierile din PE la care au fost supuşi candidaţii.

“Unii candidaţi au fost mediocri, alţii au avut probleme cu portofoliul. Distribuirea posturilor nu este perfectă şi va trebui să găsim modalităţi de a corecta aceste erori”, a spus o sursă din PE, citată de AFP.

Prima victimă sigură a auduierilor este candidata Sloveniei, Alenka Bratusek, până de curând premier la Ljubljana. Imediat ce s-a văzut înlăturată de la conducerea partidului, în această vară, Bratusek a demisionat şi a fost aproape sigură că va deveni membră a noii Comisii Europene. Prestaţia sa a fost însă foarte slabă.

Potrivit unui anunţ postat pe Twitter de vicepreşedinta grupului ecologist din PE, Alenka Bratusek şi-a retras candidatura în dimineaţa zilei de miercuri. Bratusek a luat această decizie înainte de votul comisiilor parlamentare responsabile pentru Industrie şi Mediu, vot care ar fi trebuit să aibă loc în această seară.

Bratusek a fost propusă pentru portofoliul de vicepreşedinte al Comisiei Europene însărcinat cu Uniunea Energetică, un proiect nou şi extrem de sensibil. Prestaţia sa, atât în prima, cât şi în a doua audiere cerută de eurodeputaţi, a fost una surprinzător de slabă, potrivit vocilor de la Bruxelles, citate de presa internaţională. Grupul liberal, din care face parte slovena, este de acord cu înlocuirea sa, cu condiţia numirii unei alte politiciene liberale din Slovenia, după cum a declarat o sursă citată de AFP.

Însă, potrivit eurodeputatului ecologist luxemburghez Claude Turmes, Bratusek ar putea fi inlocuită de o candidată socialistă din Slovenia, scrie Business Week.

Bratusek a plătit cel mai scump audierile din PE. Spaniolul Miguel Arias Canete, propus pentru Energie şi Climat, şi ungurul Tibor Navracsics, propus pentru Educaţie, Cultură şi Cetăţenie, nu vor avea de suferit decât “amputări cosmetice” ale portofoliilor, pentru a putea trece de testul eurodeputaţilor, deşi aceştia erau consideraţi iniţial ca având şanse mai mici decât Bratusek. Astfel, Canete, cel mai probabil, va rămâne doar cu Energia, în timp ce lui Navracsics i se va lua Cetăţenia, care va fi atribuită unui alt comisar.

Eurodeputaţii nu pot elimina în mod formal un candidat propus de preşedintele conditiei. În schimb, PE are dreptul de a emite o opinie prin care să îl considere inapt pentru funcţia respectivă, opinie de care preşedintele Comisiei trebuie să ţină cont, dacă doreşte să obţină votul final pentru întreaga sa echipă. În cazul Comisiei Juncker, acest vot din plenul PE va avea loc pe 22 octombrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.