Programele Rabla şi Rabla Plus – Constructorii auto se declară șocați

Sectorul auto reprezentat la nivel naţional de ACAROM – Asociaţia Constructorilor de Automobile din România se declară şocat de noile măsuri bugetar fiscale care vizează programele „Rabla” şi „Rabla Plus”, anunţate în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă publicat, miercuri, de Ministerul Finanţelor.

„După adoptarea unor măsuri fiscale nediscutate în prealabil cu mediul de afaceri, care impactează direct sectorul auto (taxarea cu 1% a cifrei de afaceri, impozitul pe microîntreprinderi etc), am constatat cu stupoare că Ministerul Finanţelor – Guvernul României propune spre adoptare noi măsuri a căror aplicare va impacta grav sectorul auto din România. Astfel, modificarea într-un mod total neprevăzut şi dezechilibrat a cuantumului tichetelor oferite în cadrul programului Rabla (la jumătate din valoarea actuală) şi a programului Rabla Plus (la 1/5 din valoarea actuală) va duce la o prăbuşire a pieţei de vehicule noi, coroborată cu o creştere exponenţială a importului de vehicule second hand. În 2023, ne aşteptăm ca piaţa de autoturisme noi să atingă valoarea de 145.000 unităţi, cu contribuţia majoră a programelor Rabla şi Rabla Plus”, spun reprezentanţii ACAROM, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în condiţiile măsurilor anunţate, aceste programe îşi pierd atractivitatea şi astfel prognoza pentru 2024 este una dezastruoasă, respectiv o piaţă de vehicule noi de maximum 80.000 unităţi, cu impact negativ direct asupra locurilor de muncă din sector şi a cifrei de afaceri a companiilor româneşti din domeniul auto.

„Subliniem totodată faptul că diminuarea valorilor tichetelor acordate prin cele 2 programe va afecta posibilitatea cetăţenilor României de a achiziţiona vehicule noi, mai puţin poluante. Astfel, se anulează efectul benefic al derulării programelor în anii precedenţi – creşterea ponderii vehiculelor hibride, electrificate şi electrice, având ca şi consecinţă directă creşterea importurilor de vehicule second hand, mai poluante şi mai nesigure”, notează asociaţia profesională.

În viziunea constructorilor de automobile din România, odată cu implementarea noilor măsuri ce vizează programele „Rabla” şi „Rabla Plus”, vor exista pierderi pe mai multe direcţii, respectiv neîncasarea TVA şi a taxelor/contribuţiilor aferente achiziţiei de vehicule noi (minimum 65.000 de unităţi); creşterea nivelului de poluare prin îmbătrânirea parcului auto (importuri mai mari de vehicule second hand plus amânarea deciziei de reînnoire a vehiculelor deja deţinute); creşterea comerţului cu vehicule second hand importate (peste 1,5 milioane unităţi în ultimii 4 ani, din care peste 80% sunt mai vechi de opt ani), marea majoritate nefiind fiscalizate.

De asemenea, va fi vorba despre impredictibilitate pentru mediul de afaceri cu activităţi de distribuţie şi vânzare de vehicule noi, scăderi de volume de vânzări, cifră de afaceri, profitabilitate, aport fiscal la bugetul naţional şi, nu în ultimul rând, afectarea directă a cetăţeanului român căruia, în acest fel, i se reduce speranţa achiziţionării unui vehicul nou cu suportul acestor programe (valoarea nesemnificativă a tichetelor va descuraja achiziţia unui vehicul nou).

„În final, solicităm Guvernului României să analizeze cu celeritate posibilul impact negativ al măsurilor propuse şi să acţioneze în consecinţă astfel încât trendul pozitiv în demersul de reducere a poluării prin reînnoirea parcului auto naţional să continue şi în viitor, pe baze solide şi predictibile, cu programe multi-anuale, precum în statele civilizate”, subliniază ACAROM.

Conform proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare, publicat miercuri de Ministerul Finanţelor, cuantumul primei de casare acordate prin Programul „Rabla Clasic” va fi, în anul 2024, de maximum 3.500 lei pentru achiziţionarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat, respectiv de 10.000 de lei (faţă de 50.000 de lei, în 2023) pentru cumpărarea unei maşini „verzi” prin Programul „Rabla Plus”.

Documentul oficial arată că în cazul casării a două autovehicule uzate, prin „Rabla Clasic”, prima acordată va fi de 5.000 lei. Prima de casare se acordă numai în cazul în care beneficiarul deţine în proprietate autovehiculul uzat pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

În 2023, în cazul programului „Rabla Clasic”, prima de casare a fost majorată la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul a beneficiat de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Cuantumul finanţării este de: 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat; 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate; pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei.

Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 75.000 euro, cu TVA inclus. Ecotichetul pentru achiziţionarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. „LĂSAȚI ROMÂNII SĂ UMBLE PE JOS!” REPROFILAȚI-VĂ PE CĂRUCIOARE,FURCI,SECURI,COASE-ȘI LA AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CU VOI!!! ȘI AȘA 62% DIN FOSTUL TEREN AGRICOL AL FOSTEI ROMÂNII(ACTUAL-PROTECTORATUL DEVESELU- S-A ÎNTUFIȘAT,INSTUFAT,ÎMPĂPURAT!

  2. Bani sunt doar pt cine trebuie, asta e deviza guvernarii PSDNL: speciali, bugetari de lux, servicii, armament. Poate votati cu cap data viitoare…

  3. Acesti bani sunt din buzunarele noastre ale tuturor.

  4. Pe cine sa votezi cu cap, d-le? Pe sosoaca si aur? Care sunt vartiantele?

  5. parca discutam de economie de piata, astia sunt capitalisti pe subventii de la stat din taxele noastre!! da ma astia, masina nu mai e un lux si ne cumparam ce ne permitem din salariile minime ca sa putem sa supravieturim! voi cnd puneti preturi in lei si nu in euro ca poate nu stiati ca in romania salariile sunt in lei asa le platiti si voi sclavilor din fabricile voastre de aici!

  6. E normal, oricum e bătaie pe tichetele astea, își pot permite să reducă cererea, făcând economii la buget. La Casa Verde 2024 se vor da doar 10.000 lei în loc de 20.000, o măsură normală, ce ține seama de cererea enormă (n-o să se mai epuizeze oferta în cinci minute ci în 10 sau 15, nici o pagubă). Iar la Rabla efectul ar putea fi scăderea importului de rable, să mai subvenționeze și Vestul casarea rablelor lor.
    Dacă PSD și PNL ar reduce la jumătate și pensiile speciale, salariile sinecuriștilor, numărul de parlamentari și numărul de bugetari, I-AȘ VOTA.

  7. …ma intreb de ce eu trebuie sa platesc masinile unora, vacantele, gratuitatile pe transporturi, panourile solare?…si, prin aceste plati, sa finantez afaceri private?…

  8. „adoptarea unor măsuri fiscale NEDISCUTATE ÎN PREALABIL cu mediul de afaceri” – de unde pretentia asta a patronatului de a aproba (pt. ca, de fapt, asta vor prin „discutiile prealabile”) ei anterior masurile fiscale?! Ce, statul „discuta în prealabil” cu salariatii/cetatenii masurile fiscale ce urmeaza sa li se aplice acestora?

  9. Acum se vede clar ca subventia pentru fotovoltaice de 2000 lei, era la pachet cu subventia la masinile scumpe pentru cei cu bani multi. Cine-si permite in Romania sa cumpere o masina de 30-50 mii de euro? Panourile fotovoltaice erau bune in special pentru cei care nu sunt conectati la reteau de incalzire centralizata su gaze naturale, foarte putini deveneau prosumatori. Renuntau la cazanul cu lemne si aveau apa calda la baie si bucatarie, cel putin in perioada martie-actombrie fara costuri mari. Pentru cei din zonele rurale era mana cereasca dar in ultima perioada se facuse un cartel ca si la distribuitorii de energie elctrica. Asteptai peste 2 ani sa-ti aprobe dosarul si sa-ti instaleze panourile. Spun asta din exeperienta proprie. De aici si scandalurile cu contestatiile care au dus la blocajul programului.

  10. Charlie cel FARA DumneZEU si FARA PATRIE/APATRID (strain GALITIAN) ALOGEN UCRAINEAN BOLSEVIZAT (KHAZAR mozaicat) …
    Conducatorii nostri de triburi si de confederatii geto-dacice au fost numiti „basilei” (cu s si fara z), in Antichitatea nostra, chiar de catre POPORUL nostru cel STRAVECHI/GETO-DACIC si CHIAR pe acest TARAM …
    BUREBISTA era numit BASILEU chiar de catre PROPRIUL sau POPOR si chiar pe PROPRIUL sau TARAM ! NIMENI NU POATE NEGA DECRETUL DIONYSOPOLITAN (din Balcicul de azi) ÎN CINSTEA LUI ACORNION (inscriptie sapata in piatra/lapidarium), cu TITULATURA folosita („βασιλέως Βυραβε[ισ]τα” ) .
    In cetatea Buridava (Ocnita –jud Valcea) a fost descoperit un vas cu inscriptia „Basileus Tiamarcos”, datat cu aproximatie in perioada 40 BC-10 AD.
    Capitala BASILEULUI Decebal/(87-106 AD) era numita „Sarmizegethusa Basileion” de catre Ptolemeu in Geografia sa/150 AD.
    Doar dupa perioada 88-106 AD, confederatia de triburi geto-dacice a lui Decebal a devenit un ‘stat clientelar’ Romei (pe care romanii le numeau generic cu numele de ‘regate clientelare’).
    Asa precum, doar in perioada 1881-1997, statul nostru/ROMÂNIA a devenit un ‘regat clientelar Imperiului Germanic”.

    DEH … NOI toti cei ROMÂNI/cei care NE-AM NASCUT pe ACEST TARAM, … INTELEGEM in MOD DIFERIT istoria NOASTRA, spiritualitatea NOASTRA si credintele NOASTRE … decat ‘niste’ migratori minoritari STRAINI/NEromâni si ANTIromâni !

  11. eliminat de tot ajutoarele guvernamentale. taiat si taxele. de ce sa-mi fure guvernu banii munciti si sa decida ei ce fac cu banii? cei ce muncesc, produc, trebuie sa beneficieze de roadele muncii lor. am ajuns mai rau ca in uniunea sovietica: guvernu iti fura 80% din bani

  12. Sunt socat ca, constructorii auto sunt socati… nu e evident ca tzara nu mai are bani? ca vrajeala cu marea crestere a PIB-ului de 6,5% in 2023 s-a spart, maxim 1% daca mai ramane? incasarile la buget s-au dus in freza, tva-ul si ala o sa se duca pentru ca nu o sa mai fie consum cand populatia e saracita. Si stati linistiti, se intampla si la tzarile mai mari… si nemtii au ramas fara subventiile la EV-uri si de schema care le scadea impozitele daca cumparau o masina noua dupa 5 ani.

  13. Programul Rabla este stric pentru cei cu bani care-și pot permite o mașină nouă adică de la 15 mii de euro în sus, pentru dealeri de mașini, pentru mafia dezmembrări. Toți banii din programul Rabla ajung strict la aceste trei categorii. Încercați să obțineți singur banii sa voucher de mașină. Exclus! Trei ani din 2009-2012 am încercat în Sibiu să-mi casez Dacia. Ori cui dădeai telefon s-au terminat voucherele. Am fost într-o două depozite. Nici nu au ridicat privirea din jocul pe calculator. “-Este un număr pe poartă.”Mâine am sunat la numărul de pe poartă am acceptat în loc de 3600 lei 1200 lei, mi-au dat adresa notarului de casă, am cedat drepturile, la o copie de buletin a unui individ brunet din Caracal. Mi-au dat banii și când am ajuns acasă remorca era în poartă! Pe anul 2023: Rabla Clasic, bugetul din acest an este de 560 de milioane de lei, Rabla plus autovehicul electric sau hibrid buget 780 milioane lei. Total 1340 milioane lei. 740 milioane lei adică 142 milioane euro să revină bogaților pe mașinile noi. Rămân două 600 milioane lei. Din cei 600 rămași cu treime la cei care casează și două treimi la dealeri și Dezmembrări milioane rezultă câte 200 milioane lei. Decu dealerii și mafia fierului vechi au încasat pe anul 2023 câte 40 milioane Euro! Și asta se întâmplă de 20 de ani. Dă 800 milioane euro din 2009 încoace. Acum înțelegeți de ce protestează ACAROM – Asociaţia Constructorilor de Automobile din România? Din titlu se cede cine sunt. Care sunt constructorii de automobile din România? Mai este Dacia, Citroen, Lăstun, Aro, Roman, Mașini grele Mârșa, Automecanica Mediaș, Autobuze, Troleibuze? Praf și pulbere, proiectele și utilaje vândute la străini de trădători, clădirile ruină, personalul ultra calificat 10 % angajat în similar Italia, Germania, Spania, Franța, restul 90% căpșuni sparanghel, vii, livezi…

  14. NU vreau motocicleta electrica, o chestie futuristica pe care se sta incomod si mai si risc sa dau foc la casa cand incarc bateria!
    De ce nu mai e buna batrana mea Yamaha Virago XV 535? Cat naiba poate sa polueze cand are tot felul de filtre si catalizatoare si oricum o pot folosi doar cateva luni pe an?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.