Proiectul care poate îngropa o mare parte din mineritul din Gorj

Construcția unei centrale electrice de 200 MW pe gaze la Craiova precum și depozitul de gaze de la Ghercerși, în cadrul unui proiect în valoare de 180 de milioane de euro gândit de Ministerul Energiei, ar putea îngropa o mare parte din mineritul de lignit din Oltenia. ”Gândiți-vă  ce înseamnă să bagi centrală pe gaze la Craiova. Asta înseamnă moartea bazinului Motru. Bazinul Motru livrează cărbune doar pentru termocentrala de la Craiova (una dintre cele trei centrale pe lignit deținută de Complexul Energetic Oltenia, n.r.). Astfel, bazinul Motru este un bazin închis. Acesta este marele pericol în care se află cei din zona Motru”, a declarat Constantin Crețan, lider sindicat CEO, citat de TV SUD.

Luna trecută, ministrul Energiei, Anton Anton, a spus că la Craiova se va construi cel mai interesat sistem de stocare a energiei electrice în depozitele de gaze. „Am venit la Craiova pentru că aici urmează să construim cel mai interesant sistem de stocare a energiei electrice în depozitele de gaze. Am fost criticat, s-a spus că vorbesc prostii, dar nu vorbesc. Am fost şi am vizitat depozitul de la Gherceşti. Lângă depozit va trebui să construim o staţie de comprimare, nişte compresoare şi, cu ajutorul energiei eoliene, putem să introducem gaze în depozit. Acest depozit, astăzi, funcţionează cu presiune de la reţea şi, dacă acolo, lângă depozit, facem o staţie de comprimare, acest depozit devine aproape cel mai mare depozit din ţară”, a explicat Anton Anton la Sucursala Electrocentrale Craiova II a Complexului Energetic Oltenia (CEO), potrivit Agerpres. Ministrul Energiei a mai spuscă gazele acumulate la Gherceşti vor fi transportate la CET II Craiova, care se află la 3 kilometri distanţă. „Centrala se retehnologizează, renunţându-se la partea de cărbune şi se modernizează pe gaze. Aici se va produce energie electrică printr-un sistem de înaltă eficienţă. Reuşim, astfel, să rezolvăm o problemă mare. Este un sistem nou, modern”, a mai spus ministrul Energiei.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Toate vin cu puterea aerului si vantului,se construiesc cu aceeasi putere dar in forta,apoi,se distrug dupa aceeasi metoda:puterea aerului si vantului,ramanand aerul saraciei din puterea vantului distrugator(a se citi mintile si bipezii care accepta asemenea distrugeri pentru eoliene sau centrale pe gaze)! Apropo,parca caraiau in forta ca trebuiesc anulate sau inlocuite centralele de apartament pe gaze si se va trece la comun,deoarece e incalzirea globala(carbuni,basini,gaze orale,acidul din bidoanele de sucuri,…destule)! La comun tot pe gaze? Marsh ba penibililor,puneti gurita la orice manevra sa distrugeti tot cum a zis Petre Roman? Ca inainte de 1989 cand functiona centralele doar pentru unii?

  2. Anton Anton tradator de tara dupa mintea ta lipsa trebuie sa ii imbogatim pe rusi cumparandu-le si stocandu-le gazul in loc sa incurajam exploatarea de carbuni romanesti, slujbele bine platite pentru minerii romani, construirea de institutii romanesti de cercetare si inovatie in domeniul filtrelor pentru emisiile de gaz rezultate in urma arderii carbunilor si independenta energetica a tarii. Va veni ziua cand toti tradatorii si vanzatorii de tara in frunte cu tine si seful tau de partid vor plati in fata justitiei pentru aceste tradari. Avem carbuni pentru toata tara pe 100 de ani dar noi cumparam gazul rusilor ca asa vor slugile pesedisto-aldiste!

  3. Este o mare cerere de carbune la populatie,in special in zonele limitrofe,dar CEO nu ia nici o masura comerciala in acest sens,nu tu depozite sau centre de vanzare al carbunelui care este mult mai ieftin decat lemnul.Stau la mila putinelor termocentrale care mai functioneaza si astea cand si cand

  4. Era de asteptat o asemenea masura dupa greva spontana a minerilor de asta iarna si cand sistemul energetic national era sa intre in colaps.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.