Război politic pe spitalele din PNRR

Atacul furibund al foștilor miniștri USR-Plus după greșeala secretarului de stat din Ministerul Sănătății privind spitalele noi din fonduri PNRR este „disproporționat”, spune PSD, care amintește de achizițiile de vaccinuri COVID-19, pentru care „România plătește degeaba 1 miliard de euro”.

„E disproporționat pentru că secretarul de stat (Adriana Pistol – n.r.) a făcut imediat rectificările necesare privind lista spitalelor ce urmează să fie finanțate din PNRR. Dar e disproporționat și pentru că omul care contează cu adevărat în comunicarea acestor subiecte este ministrul Alexandru Rafila, care a fost mereu precis în declarații. Iar cel mai disproporționat aspect e că s-au găsit să atace tocmai ei, care și-au pus în PNRR servicii de consultanță mai mari ca valoare decât proiectele în sine. Cei care sunt responsabili de gaura de 1 miliard de euro prin achiziția aberantă de vaccinuri, de numărul mare de decese din valul 4 pe fondul lipsei medicamentelor, de incendiile în serie din secțiile COVID-19 sau de mortalitatea excesivă a bolnavilor cronici fără acces la servicii spitalicești”, acuză reprezentanții PSD.

Cei de la PSD spun că foștii miniștri USR au fost „catastrofali” ca miniștri ai Sănătății.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Adriana Pistol, a declarat luni că nu vor fi construite 25 de spitale noi prin PNRR, ci doar vor fi aduse îmbunătățiri celor existente. Spitale noi vor fi doar spitalele regionale, a spus ea.

Ea a infirmat, astfel, o informație transmisă vineri de Ministerul Sănătății, care a publicat în consultare publică Metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă, incluzând echipamentele și aparatura medicală din cadrul PNRR. Practic, prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții ce presupun construcția și dotarea de spitale / unități spitalicești noi la nivel național, din lista de 49 de obiective inscrise de către Ministerul Sănătății in anul 2021 și convenite cu Comisia Europeană. Investiția totală se va ridica la peste 1.7 milarde de euro.

La scurt timp după declarațiile Adrianei Pistol, din conferința de presă, Ministerul Sănătății a transmis un comunicat pentru a corecta declarațiile secretarului de stat, în urma consultării cu ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila,

Potrivit MS, lista de 49 de obiective de investiții înscrise de către Ministerul Sănătății în mandatul precedentului Guvern și aprobată de Comisia Europeană cuprinde 3 categorii:
1. Spitale nou înființate (construcții noi). Exemple: Institutul Regional de Oncologie Timișoara, Spitalul Regional de Urgență Brașov;
2. Spitale deja existente (construcții noi care preiau integral activitățile medicale ale unor spitale). Exemple: Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu;
3. Reabilitări, extinderi sau înființări de secții/pavilioane care fac parte din spitale deja existente. Exemple: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București – construirea unui centru de psihiatrie pediatrică.

Din această listă de 49 de obiective de investiții, în urma aplicării criteriilor de prioritizare aprobate prin Hotărâre de Guvern, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții.

Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții.

Conform Componentei C12 – Sănătate, Investiția I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Ținta 377 (Construirea și/sau dotarea de noi unități medicale/spitale publice), lista de 49 de obiective de investiții cuprinde și spitale noi.

Lista este compusă din: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională; Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – construcția și dotarea secției de boli infecțioase; Spitalul Județean de Urgență Pitești – Laboratorul de radioterapie; Spitalul Clinic Municipal „Dr. G. Curteanu” Oradea – construcția și dotarea secțiilor de boli infecțioase și pneumologie; Spitalul Județean de Urgență Bistrița – extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei noi clădiri; Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” București – construirea de noi clădiri; Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Filantropia” București – extinderea spitalului; Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București – construirea unui centru de psihiatrie pediatrică; Spitalul Clinic „Sfânta Maria” București – construirea Centrului de transplant multi-organ; Spitalul Clinic de Pneumologie Constanța – construirea pavilionului clinic de pneumologie; Spitalul Județean de Urgență Sibiu – spital nou; Spitalul Municipal de Urgență Timișoara – construirea și dotarea unei noi maternități; Spitalul de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Timișoara – dotarea noului spital cu echipamente medicale; Spitalul Județean de Urgență Vaslui – construirea de noi secții de boli infecțioase, psihiatrie, boli cronice; Spitalul Județean de Urgență Focșani, Vrancea – spital nou; Centrul Regional de Boli Cerebro­vasculare și Neurochirurgie, Cluj – spital nou; Spitalul de Obstetrică­Ginecologie Buftea – extindere și dotare; demolarea clădirilor existente; Pavilion politraumă nou, Brașov; Pavilion politraumă nou, Craiova; Pavilion nou de chirurgie posttraumatică, Pitești; Pavilion politraumă nou, Sibiu; Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – construcția și dotarea secției de psihiatrie cronică; Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, Brașov – un nou corp de clădiri; Centrul de transplant multiorgan, Cluj – spital nou; Institutul Regional de Oncologie Timișoara – spital nou; Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța – spital nou (Investiția este de tip Ambulator de specialitate și se încadrează la un alt capitol de investiții); Construcția de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Arad – unități noi; Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca – secție nouă; Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – construcția unei noi clădiri pentru secțiile de pneumologie și boli infecțioase; Spitalul Regional de Urgență Brașov – spital nou; Spitalul Universitar de Urgență București – modernizare, construcție, reabilitarea infrastructurii; Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Balotești – modernizarea infrastructurii; Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București – spital nou; Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”, Lugoj – spital nou; Pavilion medical, Constanța – unitate nouă; Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, Miroslava – spital nou; Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – spital nou; Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, București – spital nou; Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, București – un nou centru de excelență în oncopediatrie; Spitalul Pediatric Monobloc, Cluj – spital nou; Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș – unitate spitalicească nouă; Spitalul Județean de Urgență Arad – reabilitarea serviciilor spitalicești de medicină cardiovasculară; Spitalul Județean de Urgență Arad – secție de radioterapie nouă; Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Constanța – extinderea secției externe de pediatrie și neonatologie; Spitalul de Urgență Ilfov, Ilfov – bloc operator și saloane de neurochirurgie și bloc de chirurgie generală multifuncțional; Spitalul Județean de Urgență, Giurgiu – spital nou, prima etapă (secții de oncologie și cardiologie); Centrul Medical de Urgență, Voluntari – unitate nouă (Investiția este de tip Centru de permanență și se încadrează la un alt capitol de investiții); Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, Târgu Mureș – unitate nouă și Spitalul Municipal Bacău – înființarea și dotarea unei noi unități de arși (în momentul de față, spitalul este desființat).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

6 Comentarii

  1. Deci în concluzie tuta a scăpat porumbelul!!…Degeaba vine acum Rafila cu explicații, că practic rămâne așa cum au stabilit!!..decimarea populației!!!..țineți minte anul 2035 ..15 milioane de români..

  2. Care spitale construite prin PNRR daca pana la ora actuala, tot ce s-a construit pe sector spitale au fost doar din donatii de la cetateni?

  3. Bre,mananca bine,dormi bine,nu fa abuz de alcool ,tiutiun ,nu te enerva din flecustete,stai cat mai mult in natura,respira aer curat,lucreaza cu cap si nu te forta..si ciuci spital si ,,eroi,,pana la adanci batranaturi.Boala incepe intai din ce bagi pe gura si prea mult stres si nervi.Bre,tratamentele medicale nu te vindeca,doar o tine in control.Ghi-ni-on.Mai ceva timp in urma am facut greseala uriasa sa dau pe la ,,eroi,,pentru un control de rutina..Una bucata ,,eroina,,rumanache roscata si grasa de plangea cantarul era siderata la culme ca numi gasea nimic.Nu se poate domnule sa fiti asa sanatos..Toti au cate ceva de care nu stiu.Mai trebuie sa facem investigatia aia,aia,aia..Dam noi de capat ce boala aveti ca sa puteti incepe tratamentul cat mai urgent.Noah,la creierasul ei nici nu putea pricepe,intelege ca mai sunt oameni sanatosi de nu au nevoie de ,,tratamentul,,lor..Bre,pusca am iesit de pe usa si poarta spitalului.Nici cu ordin de la primarie nu mai calc pragul ,,eroilor,,din care unii sunt de-a dreptul ticniti binisor..Ghi-ni-on.Ps.Ar trebui sa le faca obligatoriu controale la tartacuta ,,eroilor,,ca am vazut multe umflate tipand si insultand pacienti de parca erau in mijlocul satrei,nu intro cladire publica unde sunt oameni suferinzi care au nevoie de liniste.Sigur sunt pe dereglari psihice si au nevoie de tratament de specialitate.Mari hahalere bre.Mari.

  4. Prioritizarea s-a făcut prin intervenția baronilor locali sprijiniți de SUS. MOLDOVA CAM LIPSEȘTE
    DEPUTATII SI SENATOORII DE GALAȚI AU AVUT VREO INTERVENȚIE? NU cred.
    Exemplu dureros; municipiul Tecuci situat la 90 km de Galati si 45km de Focsani NU ARE SPITAL! Functioneaza in niște clădiri foarte vechi – or fi fost ale mosierului CINCU)- de peste 100 de ani, e vai si amar!
    Prioritizarile s-au făcut pe trafic de influență și pile, așa cred eu.
    Un aparat birocratic anchilozat care se mișcă ci viteza melcului.
    PS. Zona Tecuciului mult mai aproape de Focșani decât de GALAȚI ar trebui inclusă în județul.Vrancea

  5. Hahaha, astia nu-s in stare sa construiasca un spital in ultimii 20 de ani… care a fost exceptia? ala de pe la Colibasi? Pana construieste ministerul sanatatii un spital din PNRR, isi face SRI-ul unul nou, pus vreo 2-3 sedii regionale… poate si MAI-ul prinde niste bani sa-si faca unul nou.

  6. Interesul este ca medicii moldoveni sa mearga sa-i trateze pe altii. De peste o suta de ani sunt mereu imprastiati prin tara fiind printre cei mai performanti atat ca medici cat si ca universitari. Un exemplu clasic este medicul botosanean Mihai Lucan care le-a infiintat si pus pe picioare scoala de transplant renal amatorilor de la Cluj, figuranti care dupa ce au invatat carte de la el l-au dat pe mana DNA-ului ca sa scape de el. Si tandemul toxic Petrov-Boc au inchis premeditat cele mai multe spitale in Moldova. In schimb au pastrat altele in catune unde nici macar medici nu au.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.