Reacții profesioniste asupra nelegalității

Administrarea carantinei și izolării a intrat în faza critică, ieșind la suprafață incompetența, dar și afacerile care au dus la restrângerea numărului de persoane cu implicare directă. Lipsa de transparență nu a fost întâmplătoare așa cum a fost percepută de la început. Se poate constata că principala preocupare în gestionarea crizei medicale a fost legată de gestionarea fondurilor în interes privat. Lucrurile nu au fost simplificate nici prin CSAT, nici prin dispoziții guvernamentale, cât despre implicarea Parlamentului acesta s-a aliniat inadmisibil inerției momentului. Nici în acest moment, expertiza guvernamentală nu se dovedește aptă de încredere și competentă in gestionarea situației. Deși se anunță zilnic că exista transmisie intracomunitară iar tot mai multe localități intră în carantină, guvernul nu a luat măsuri de protecție a sănătății publice. Cu termometru nu se face Prevenție, iar prăbușirea sistemului de sănătate nu duce la rezolvarea epidemiei. Ceea ce se cere populației nu poate fi exclus din măsurile implicite ale unor soluții care să dea substanță eficientă. Materialele de protecție reprezintă în continuare produse de lux, fapt care expune majoritatea populației. Lipsa acestor materiale în cazuri de necesitate reprezintă o altă realitate.

Ministerul Sănătății nu a delegat competențe în teren, așa cum guvernul nu a delegat consiliile județene și DSP-urile să ia măsurile care se impun. Criza epidemică se vrea coordonată direct din biroul premierului Ludovic Orban și de la Cotroceni.
Implicarea epidemiei în rețeta electorală produce deja efecte macabre. Românii sunt supuși unui veritabil atac la persoană, care generează infracționalitate, negaționism, decredibilizare a normelor de siguranță publică. Guvernul Orban face o figurație pe linie, cu efecte dezastruoase. Faptul că s-a dorit limitarea gestionarii epidemiei a dus la o scăpare de sub control a situației, dar și la o lege a carantinei și izolării care nu ar fi trebuit să existe. Efectele acestor constrângeri normative se vor regăsi în ridicarea gradului de imunitate a sistemului confiscat de grupuri mafiote.

Sistemul medical pare să fi intrat în alertă și nemulțumire maximă. Medicii deja refuză detașările, deși acest fapt contravine legii. Nesupunerea are însă justificări obiective și arată cum guvernanții și președintele au reușit să aducă în colaps mobilitatea și solidaritatea într-un moment în care fără acest suport este imposibil ca situația să poată fi gestionată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Timp de 4 ani populația tării fost îndemnată de președinte, opoziție și mercenarii societății civile la nesupunere, la boicotare masurilor guvernului, la negarea sau bagatelizare reușitelor, la proliferarea de injurii și vulgarități, la circ pe coridoarele Parlamentului, la murdărirea cu vopsea a gardurilor unor propririetăți. Rezultatul: instaurarea unui climat de neîncredere în autorități, a unei atitudini de nerespectare a legilor, a molipsirii de curentul negaționist a tot mai multor oameni. Cine seamănă vânt culege gestionarea pandemiei.

  2. Poate de data asta intradevar tot raul va fi spre bine, daca cifra raportata, crescanda, a infectatilor cu covid exprima mai onest realitatea. Cu alte cuvinte, intr-un mod aiurit, ne vom apropia si noi de dobandirea imunitatii de masa gratie incompetentelor de tot felul si in ciuda masurilor drastice impuse populatiei. Poate la iarna si la anul, cand criza economica isi va arata coltii, vom scapa naibii macar partial de obsesia covidica…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.