„Valeriu Anania stăpâneşte versul şi limba magistral şi măestriile lui cresc înalt, sporite de un talent desfăşurat în sus. Nimeni nu l-a aşteptat să vie şi el a venit, de unde, de ne-unde, aşa cum s-a ivit zvâcnind, din fulgere şi piatră… Anania se arată într-alte vremi, când pulberea stârnită de telegarii lui nu mai opreşte ochii să vadă. Că poetul rămâne incomod, e natural. E pismuit, l-am auzit clevetit şi o să fie poate pe ici pe colo contestat. Atât mai rău şi atât mai bine”, scria Tudor Arghezi, unul dintre apropiaţii prelatului şi scriitorului, într-o prefaţă.
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Valeriu Anania, a părăsit lumea aceasta, la vârsta de 90 de ani, după o viaţă închinată bisericii şi scrisului, presărată cu împliniri şi nefericiri, cu căderi şi cu înălţări, cu fervoare ecleziastică şi cu pasiuni pământeşti pe care le mărturiseşte el însuşi în memoriile scrise cu grija pentru adevăr a spovedaniei şi cu talentul scriitorului.
Născut la 18 martie 1921, în comuna Glăvile-Piteşteana din judeţul Vâlcea, a urmat Seminarul Teologic Central din Bucureşti, între 1933 şi 1941, dar şi cursurile liceelor „Dimitrie Cantemir” şi „Mihai Viteazul” din Capitală. La un an după bacalaureat s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti şi a fost, în acelaşi an, hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. Tânărul cleric îşi urmează setea de cunoaştere. Este student, pentru câţiva ani, la „Facultatea de Medicină” şi la „Conservatorul de Muzică” din Cluj, iar după aceea la „Facultatea de Teologie” din Bucureşti şi la „Academia Andreiană” din Sibiu.
Scriitorul se dezvăluie încă din 1935, când debutează în revista teologică „Ortodoxia la români” cu versurile „Pământ şi cer”, iar un mai târziu, la revista „Vremea”, apoi la „Dacia Rediviva”, al cărei redactor principal a şi fost. De-a lungul anilor a colaborat la revistele teologice „Biserica Ortodoxă Română”, „Studii Teologice”, „Mitropolia Olteniei”, „Glasul Bisericii”, „Telegraful Român”, „Credinţa” din Detroit, „Renaşterea”, „Vestitorul Ortodoxiei”, „Deisis” din Regensburg, „Candela Moldovei”, dar şi la „Gazeta Literară”, „Luceafărul”, „Magazin Istoric”, „Ateneu”.
Din punctul de vedere al scrisului duhovnicesc, din multele sale lucrări sunt amintite mai ales „Filele de acatist” (1976), „Acţiunea catolicismului în România interbelică” (1992), „Cartea deschisă a Împărăţiei”.
În primul an al celui de al treilea mileniu este a apărut „Biblia” sau „Sfânta Scriptură”, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, „versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli”. Lucrarea prezintă un interes special, pentru specialişti şi pentru credincioşi, prin transpunerea în limba română actuală şi prin cele peste 8.000 de note subsidiare. Este prima versiune adnotată din ordodoxia românească.
Clericul Valeriu Anania a fost intendent la Palatul Patriarhal, inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc, asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, decan al Centrului de Îndrumare Misionară şi Socială a Clerului, director al Bibliotecii Patriarhale, secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului „Publicaţii” din SUA, director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, înainte de a devenit Mitropolit. În primăvara anului 1990, Prea Cuviosul Arhimandrit Bartolomeu Anania a făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu. Devenit Mitropolit, va încerca să dinamizeze viaţa bisericii, s-o implice în viaţa socială. În 2008 înfiinţează la Cluj Fundaţia „Bartolomeu Anania”, cu scopul de a acorda burse de studiu copiilor şi tinerilor proveniţi din familii cu situaţie materială precară, donând 40.000 de euro obţinuţi din vânzarea unei garsoniere. La începutul aceluiaşi an, Andrei Marga, rectorul Universităţii din Cluj, anunţa că va dona banii proveniţi din drepturile de autor ce-i vor reveni în 2008 din presa scrisă, televiziune şi cărţi acestei fundaţii.
Avatarurile unei existenţe
Prelatul a fost întreaga viaţă dublat de scriitor. Cu o inteligenţă vie, erudit, observator atent al lumii din jur, dar şi adept al sincerei introspecţii, a lăsat în urma sa o operă răsplătită de multe ori cu premii literare. Poeme, drame („Mioriţa”, „Meşterul Manole”, „Du-te vreme, vino, vreme!”, „Păhărelul cu nectar” – fantezie pentru copii, „Steaua Zimbrului”, „Poeme cu măşti”), puse în scenă de teatre din Bucureşti şi din alte oraşe, volume de poezie ca „Geneze”, „Istorii agrippine”, „Anamneze”, „Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi”, „Poezie religioasă românească modernă”. La acestea se adaugă volumele de proză şi de eseuri: „Greul Pământului”, „Rotonda plopilor aprinşi”, albumul „Cerurile Oltului”, „Amintirile peregrinului Apter”, romanul exotic „Străinii din Kipukua” şi multe altele, devenind, în 1978, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Cartea cu cel mai mare impact şi care dă măsura adevărată a lui Valeriu Anania este „Memoriile”. Povestea a 60 de ani de viaţă, dar şi povestea oamenilor acelor vremuri, a propriilor avataruri şi conjuncturilor istorice şi politice. Scris în două etape, prima în Statele Unite, la începutul anilor ’70, acoperind perioada 1936-1966, cea de-a doua în perioada 2004-2008, aplecându-se asupra intervalului 1966-1993, volumul este remarcabil atât ca refacere a unro epoci, cât şi din punct de vedere literar.
„Era în vara lui 1941. Absolvisem Seminarul Central; destul de sărac, nu aveam nici o meserie, aşteptam toamna, să intru la Facultatea de Teologie cu o bursă oarecare. Inspirat de un articol al lui Arghezi publicat în revista «Vremea», mă angajasem chelner la restaurantul jupânului Manole Şerbănescu – un local de clasa a doua, pe strada Vasile Lascăr – şi cîştigam bani buni, lucrînd cu şervetul, de la şapte seara pînă spre unu noaptea”. Aşa încep „Memoriile”, carte nonficţională, dar cu date de roman, mai ales în prima ei parte, dezvăluind o personalitate plină de conflicte interioare, dominată de un „demon al neastâmpărului”, reiterând rătăcirile politice, începând cu apartenenţa la „Frăţia de Cruce” legionară, pe care o va plăti cu anii de închisoare de la Aiud, descrişi în capitolul „Parada închisorilor”, influenţat stilistic de „Parada dascălilor” a fostului său profesor Anton Holban. Şocantă este şi mărturisirea privind decizia de a se călugări: „M-am întrebat adesea, privind în urmă, dacă nu cumva mi-a fost frică de război, dacă nu cumva mi-a fost teamă de viaţă, dacă nu cumva încercam, romantic, o aventură după modelul lui Arghezi. Oricum, e cert, nu am făcut-o din vocaţie”.
Răzbat din paginile volumului imensa curiozitate intelectuală a tânărului, nevoia de cunoaştere care au făcut din el eruditul de mai târziu.
„Dramele unor timpuri, dramele unor oameni, dramele unor generaţii, dar deopotrivă izbânzile, bucuriile şi frumuseţea unor clipe de viaţă şi destin pe care Valeriu Anania ştie să le surprindă, uneori frust, alteori dojenind şi dojenindu-se pe sine, aşa cum îi e firea, amestec de necruţare, verb acid, cinste sufletească, tandră iubire şi un umor cu totul special. Visurile, idealurile, vanităţile, aspiraţiile spre înălţimi, poate chiar şi predispoziţia umană înspre primejdioasele utopii ale desăvârşirilor pământeşti, pe toate, Părintele Anania şi le-a sublimat în singurele expresii la care omul are acces pe pământ: arta (scrisul) şi credinţa (Biserica)”, scria un exeget.
Sinceritatea deplină, mărtursirea dincolo de vanitate şi orgolii au fost motorul „Memoriilor”: „Sentimentul acesta m-a întărit în gândul de a ţine mâna pe condei şi a-i dărui vieţii – ca şi morţii – mele un înţeles de care să nu mă ruşinez nici în faţa oamenilor şi nici la scaunul de judecată al lui Dumnezeu”, scria Valeriu Anania.
Dumnezeu să-l odihnească!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.