România de azi: 747 km autostradă, 10.599 km drumuri de pământ

Reţeaua de autostrăzi din România s-a extins cu 64 de kilometri în 2015, ajungând la 747 de kilometri, în timp ce 10.587 kilometri de drumuri judeţene şi comunale şi 15 kilometri de drumuri naţionale sunt de pământ, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică (INS).

Ritmul de asfaltare a drumurilor din pământ este scăzut. Astfel, comparativ cu 2014, numarul de kilometri de drumuri naţionale din pământ a rămas acelaşi, în timp ce 173 de kilometri de drumuri judeţene şi 142 de kilometri de drumuri comunale au fost asfaltate anul trecut.

Ultimul drum național de pământ din România, un drum considerat fantomă pentru că, deși apare pe GPS, el în realitate este doar o uliță desfundată, drumul Loviștei sau Drumul Național 7D, a intrat în atenția Companiei Naționale de Autostrăzi din România (CNADNR), la sfârșitul anului trecut reluându-se studiile de fezabilitate. „Oricine vine aici, vede în stânga, munte, în dreapta, munte, cascade, izvoare, este un spectacol al naturii. Dar jos e dezastru, un drum de pământ, plin de gropi, un drum în care îți rupi mașina și juri că nu mai calci niciodată. Un drum fantomă, al nimănui. Vestea că s-a reluat acum SF-ul este minune, este cea mai bună știre din ultimii 15 ani”, a declarat Ion Nicolae, primarul din Câineni pentru presă.

Cătălin Daneș, primarul din Titești, susține că DN7D a condamnat Țara Loviștei la sărăcie și uitare. „Este cea mai frumoasă regiune a Vâlcii, regiunea cruciaților, a romanilor, a celor mai cunoscute legende, este locul unde istoria mustește la tot pasul. Dar nimeni nu se încumetă să vină aici, din cauza acestui drum forestier numit DN 7D. De aceea pleacă tinerii în alte părți. Vrem pensiuni? Păi cine să investească în turism când pe drumul Loviștei îți rupi mașina. Să sperăm că ce se
întâmplă acum pe acest drum, cu măsurătorile, este de bun augur”, spune Daneș.

La 31 decembrie 2015, drumurile publice totalizau 86.080 km, din care 17.606 km (20,5%) drumuri naţionale, 35.316 km (41,0%) drumuri judeţene şi 33.158 km (38,5%), drumuri comunale, se spune în comunicarea INS. Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, în structura reţelei de drumuri publice s-au înregistrat: 32.641 km (37,9%) drumuri modernizate (în proporţie de 91,3% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 21.136 km (24,6%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 32.303 km (37,5%) drumuri pietruite şi de pământ. În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 41,5% din lungimea drumurilor modernizate şi 51,2% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită. Din totalul drumurilor naţionale, 35,2% (6.193 km) erau drumuri europene, 4,2% (747 km) autostrăzi, 1,6% (281 km) drumuri cu 3 benzi de circulaţie, 10,3% (1807 km) drumuri cu 4 benzi de circulaţie şi 0,1% (22 km) drumuri cu 6 benzi de circulaţie. Drumurile judeţene, erau, în proporţie de 39,9%, drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere, iar drumurile comunale, erau în proporţie de 44,4% drumuri pietruite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.