Sărbătoarea îngerilor! Sf. Mihail și Gavriil

La Sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil, Biserica adună și serbează toată obștea, tot „soborul” Sfinților ÎngeriCa sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început să fie serbată de prin veacul al cincilea, apoi  s-a răspândit repede în tot Răsăritul creștin.

Biserica învață că ei sunt „duhuri slujitoare”, adică ființe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu și totodată prieteni și ocrotitori ai noștri, puși de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagăn, la patria noastră cerească.

La început, toți îngerii au fost făcuți de Dumnezeu buni, strălucind de frumuseți, de înțelepciune. Dar, Stăpânul Cerului și al pământului i-a supus unei încercări prin care îngerii, cu voie liberă, să-și dovedească ascultarea. Încercarea aceasta s-a petrecut înainte de facerea lumii. Și, în această încercare, o parte din îngeri, în frunte cu Lucifer, cel mai frumos și cel mai înzestrat dintre ei, s-a răzvrătit împotriva Ziditorului sau, zicând: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor și voi fi asemenea cu Cel Preaînalt”. Și amețit de mândrie, n-a vrut să mai asculte de Dumnezeu.

Dar Arhanghelul Mihail s-a arătat adevărată căpetenie peste cetele celor fără de trupuri”. Ca, văzând cum a căzut vicleanul Lucifer, a lăudat cu glas pe Domnul tuturor și a zis: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel ce era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu? Mi-ca-El? Că numele de Mihail asta însemamnă: „Cine este ca Dumnezeu”.

Și așa s-a întocmit soborul, adică adunarea și unirea tuturor îngerilor credincioși lui Dumnezeu, iar Mihail Arhanghelul a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu căpetenie a îngerilor buni și mare folositor și de bine făcător al mântuirii noastre și, luând chip văzut, s-a arătat multora, atât în Legea veche, cât și în Legea nouă.

Impreuna cu Sfantul Arhanghel Mihail îl serbam astazi si pe  Arhanghelul Gavriil

După tradiție, Gavriil vestește lui Ioachim și Ana  din ei va  se nască DoamnaStăpână noastrăMariaNăscătoarea de Dumnezeu.

În Legea nouă, Gavriil descoperă, de asemenea,  preotului Zaharia, nașterea lui Ioan, Botezătorul Domnului.

Unii zic că tot Arhanghelul Gavriil a fost îngerul în veșmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe ușa mormântului și a șezut deasupra ei, la ceasul Învierii Domnului. Și el a fost acela care, cel dintâi, a dat Mironosițelor vestea Învierii.

Pentru aceasta și Biserica a hotărât să-l prăznuiască pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, ca ajutor și prin mijlocirea și rugămințile lor să aflăm izbăvire de rele.

Sursa.  crestinortodox.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

9 Comentarii

  1. **Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi în­tre îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamu­lui omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului dia­vol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu cre­dință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Bi­serici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și ne­văzuți…

  2. **O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârşit lucrătorule, care cu numele şi cu fapta mărturiseşti puterea Celui-Preaînalt, către puţinătatea omenească apleacă-te cu îngăduinţă, şi veghează-ne în ceasul rugăciunii noastre, şi călăuzeşte-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulţimea harurilor anume încredinţate ţie, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui şi ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face. Tu pe oameni cercetându-i din neam în neam, cu bunele şi cu relele noastre ne ştii; de aceea te rugăm să fii răbdător cu nedesăvârşirile noastre, sprijinindu-ne ca de rele să ne lepădăm, iar întru cele bune să sporim, căci de îndreptarea omului scris este că şi îngerii se bucură. Deci pricină de bucurie înlesneşte-ne să fim Puterilor cereşti celor fără de trup, peste care Dumnezeu fruntaş te-a rânduit, Voievod între Voievozii cei de sus. Fii bucuria noastră şi învredniceşte-ne să fim bucuria ta, ca întru Domnul bucuriei duhovniceşte să ne veselim. Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuţimea aripilor tale şi de vestirea ta mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să biruim neputinţele cele trupeşti şi îngerilor asemănători să ne facem, ca dimpreună cu oştirile cereşti şi cu cetele drepţilor, spre împărăţia luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul şi cu tot cugetul nostru să aducem mulţămită, laudă şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimea cea de-o-fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

  3. „a început să fie serbată de prin veacul al cincilea, apoi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creștin”

    Retardul este mai mare aici, in Rasarit, unde nu-s bani sa platiti parcarea la masina care nu circula ca benzina e scumpa ?

  4. Arhanghelul Mihail este un arhanghel al lui El în învățăturile abrahamice, iudaice, creștine și islamice.
    Semnificația numelui Mihail (mi – care, ke – ca, El – divinitate) este interpretată în mod tradițional ca o întrebare retorică: „Cine este ca El?” si vine din culturile religioase adoratoare a lui El/Elohim pe taramurile semitice, cele feniciene, din Ur si canaaite pre-Abrahamice/pre anii 2200 BC.
    Termenul arhanghel se referă la un înger mai mare cum ar fi Mihail și Gavril, cunoscuți și ca părinți conducători. Ordinul se poate referi și la îngeri care stau lângă tronul lui El, astfel fiind îngeri cu un rang mai mare. Membrii ai acestui ordin: Gabriel, Rafael, Mihail, Metatron, Uriel, Chamuel, Zadkiel, Jophiel, Barbiel, Jehudiel, Barachiel, Jeremiel (depinde de sursă), și mulți alții.

  5. Arhanghelul Mihail este un arhanghel al lui El în învățăturile abrahamice, iudaice, creștine și islamice.
    Semnificația numelui Mihail (mi – care, ke – ca, El – divinitate) este interpretată în mod tradițional ca o întrebare retorică: „Cine este ca El?” si vine din culturile religioase adoratoare a lui El/Elohim pe taramurile semitice, cele feniciene, din Ur si canaaite pre-Abrahamice/pre anii 2200 BC.
    Termenul arhanghel se referă la un înger mai mare cum ar fi Mihail și Gavril, cunoscuți și ca părinți conducători care stau lângă tronul lui El cel divin.

  6. Vreo 800 de ani crestinii nu i-au sarbatorit pe acesti doi ingeri .
    Inseamna ca acele multe generatii de crestini nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu ?
    Daca abia dupa 8 secole a fost introdusa aceasta sarbatoare ,inseamna ca nu este apostolica nu-i de la Dumnezeu este de la oameni inspirati de Satana sa INVENTEZE sarbatori mult ,mult dupa vremea apostolilor .

  7. Sfantul Arhanghel Mihail apare in iconografie ca un „inger cu sabie”, fiind pazitor la intrarea in Eden.
    Mihail este ingerul care distrus cetatile Sodoma si Gomora si l-a salvat pe Lot impreuna cu familia sa de la moarte. A calauzit poporul evreu cand a iesit din robia egipteana.
    Tot Mihail i s-a descoperit Sfantului Constantin cel Mare si i-a aratat pe cer semnul sfintei cruci spunandu-i: „Prin acest semn vei invinge!”.

    Arhanghelul Gavriil este cel care a vestit nasterea prorocilor si a dreptilor lui Dumnezeu, dar si intruparea si nasterea lui Iisus din Sfanta Fecioara Maria. Arhangelul Gavriil s-a aratat si preotului Zaharia vestindu-i nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, le-a vestit pastorilor la Betleem Nasterea Domnului si a pravalit piatra de la usa mormantului si a sezut deasupra ei, cand Domnul a inviat si a vestit pentru prima data Mironositelor ca Hristos a inviat.

    Mihail este simbolul legii, apara dreptatea si adevarul, iar Gavriil este chipul ordinii, pacii si armoniei.

  8. Sfantul Arhanghel Mihail apare in iconografie ca un „inger cu sabie”, fiind pazitor la intrarea in Eden.
    Mihail este ingerul care distrus cetatile Sodoma si Gomora si l-a salvat pe Lot impreuna cu familia sa de la moarte, aparand in iconografie ca un „inger cu glob de foc” (posibil un meteorit care a distrus cele doua orase).
    A calauzit poporul evreu cand a iesit din robia egipteana.
    Tot Mihail i s-a descoperit Sfantului Constantin cel Mare si i-a aratat pe cer semnul sfintei cruci spunandu-i: „Prin acest semn vei invinge!”.

    Arhanghelul Gavriil este cel care a vestit nasterea prorocilor si a dreptilor lui Dumnezeu, dar si intruparea si nasterea lui Iisus din Sfanta Fecioara Maria. Arhangelul Gavriil s-a aratat si preotului Zaharia vestindu-i nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, le-a vestit pastorilor la Betleem Nasterea Domnului si a pravalit piatra de la usa mormantului si a sezut deasupra ei, cand Domnul a inviat si a vestit pentru prima data Mironositelor ca Hristos a inviat.

    Mihail este simbolul legii, apara dreptatea si adevarul, iar Gavriil este chipul ordinii, pacii si armoniei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.