Se cere demisia lui Boloş: „Acoperă o tentativă de furt”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demisia ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, acuzându-l că „acoperă o tentativă gravă de furt” din Pilonul 2 de pensii, pe care a încercat să o facă un secretar de stat din ministerul său.

„Amendamentul care propunea naţionalizarea banilor din Pilonul 2 de pensii a fost scris de un secretar de stat din Ministerul Finanţelor, iar Marcel Boloş este direct responsabil de ceea ce se întâmplă în ministerul pe care îl conduce, indiferent de scuzele pe care le invocă”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de USR.

Potrivit aceleiaşi surse, premierul Marcel Ciolacu „trebuie să semneze chiar astăzi” demiterea secretarului de stat PSD care a iniţiat amendamentul de „naţionalizare” a fondurilor din Pilonul 2 de pensii.

„Marcel cu Marcel nici măcar nu pot să îşi coordoneze minciunile. Marţi la prânz, Marcel Ciolacu spunea că niciodată în coaliţie nu au vorbit despre un amendament la Pilonul 2 de pensii, iar marţi seara, ministrul Marcel Boloş spunea că s-a discutat în urmă cu o lună. Realitatea e următoarea: PSD şi PNL nu ştiu decât să taxeze şi să fure. Şi, când nu mai rămâne de taxat, vin după banii de pensii ai românilor. Au vrut să ia din banii de pensie a peste 8 milioane de români, cotizanţi la Pilonul II de pensii, totul pentru a avea baronii lui Ciolacu bani mai mulţi cu care să-şi umple portbagajele”, afirmă Cătălin Drulă.

USR subliniază că se va opune tentativelor de „naţionalizare” a Pilonului 2, deoarece acesta reprezintă „singura şansă la o pensie decentă” pentru românii care contribuie acum la sistemul public de pensii confruntat cu „un deficit puternic” de finanţare.

„De ani de zile ştim că PSD se gândeşte la naţionalizarea Pilonului 2 pentru a acoperi deficitul la Pilonul 1 şi au mai avut două tentative de a modifica legea pentru a pune mâna pe aceşti bani ai cetăţenilor”, se mai spune în comunicatul USR.

Amendamentul la proiectul de lege privind măsurile fiscale pentru care Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea în Parlament, propus de secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Daniela Pescaru, care presupunea o „naţionalizare mascată a Pilonului II de pensii” nu este unul oficial, deci nu are cum să producă efecte, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Eu nu sunt parlamentar, eu nu fac amendamente. Am aflat de acel amendament în cursul zilei de astăzi, când mi s-a arătat amendamentul. Am aflat astăzi de acest amendament, l-am văzut cum l-aţi văzut şi dumneavoastră. (…) Nu răspund de activităţile doamnei Pescaru. N-a fost un amendament oficial şi cred că ar trebui vorbit cu dumneaei. Este o activitate pe care a desfăşurat-o şi probabil că are şi o explicaţie pentru el”, a declarat ministrul Marcel Boloş, la Parlament.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. ÎNTREB (și dacă trebe aș da cu parul): d-l drulă poate să ne enumere fondurile private din lume și din țară care au fugit cu banii,care s-au autofalimentat …?

  2. Adeavrul e ca nicicum nu e bine. Daca ramane privat Pilonul 2 risti ca peste ani sa nu ai nimic si oricum fondul e limitat la cat ai contribuit. Traiesti mult, ghinion. Daca se preia la Pilonul 1, la pensiile CAS esti furat pe fata. De si daca contribui cu suma mai mare 40 de ani, la pensie vei avea doar cu putin mai mult ca unu care a contribuit doar 20 de ani din salariul minim. Si asta pt ca dupa cum se vede, PSD doreste sa aplice principiul comunist „„De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi” refuzand sa aplice legea care spune ca majorarea pensiei se face cu rata inflatiei din 2022 + 50% din cresterea salariul brut. Cum inflatia a fost de 13,8% la care se adauga 5% cat a fost cresterea salariului brut (de 10% in 2022) se obtine un procent 18,8%
    Ati auzit vreun politicant romanesc care sa spuna ca statul va respecta legea? Eu citesc ca se va majora cu cat vrea muschii baronului rosu Ciolacu, adica cu vreo 14%.
    Adica cine a invatat, muncit, contribuit a fost prost ori n-a gandit.
    Iar cine a muncit mai putin ani sau a avut salar mic ptr ca atata a invatat, va fi premiat primind bani la pensie ptr care nu a muncit si contribuit. Bani care se iau de la cei care au contribuit mai mult. Inca o clasa de pensionari speciali !!!
    Macel Ciolacu eroism, Romania comunism !

  3. Obligativitatea cotizării la Pilonul 2 a fost o mega-escrocherie. Cu Drulă, Cioloş & Co artizanii.
    Cine vrea pensie privată, e treaba lui, să cotizeze. Dar nu obligatoriu. Fiindcă fondurile private vor da faliment fix când vor trebui să plătească pensiile cotizanților.

  4. Nu vă mai agitați, că nu au avut curajul s-o facă. I-au avertizat stăpânii din afară să se potolească pentru că fondurile de pensii private trebuie să colecteze bani după care să dispară, şi s-au executat, fiind laşi. Iar Drulă şi USR-ul nu puteau rata şansa să-şi demonstreze slugărnicia şi faptul că sunt trădători. Ar trebui să existe instituția exilului: dacă simți că loialitatea ta se îndreaptă către interesele altui stat, du-te acolo şi lasă-ne!

  5. Crezi ca Drula,Ciolos si partidul satelit USR fac ce vor ei? Au si ei ordinele de executat. Azi „maraie”, maine primesc oridine sa se alieze cu PNL 🙂
    Ce fac ei cu „forta dreptei” este doar gargara. Vin alegerile si vor reconsidera 🙂

  6. Legea prin care este infiintat pilonul doi de pensii este din 2005.Ce treaba are USR si Drula cu hotia asta?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.