Investiție de un miliard de euro lângă Portul Constanța În prezent, Ussuri Capital se află în etapa inițială a planificării și dezvoltării proiectului, cu o estimare de investiții de aproximativ 160 de milioane de euro pentru prima fază a construcției. Score: 0,27
Republica Moldova scapă de dependența de gazul rusesc În total vor fi aproximativ 28.000 MWh, echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze", a afirmat Victor Binzar, directorul Energocom. Score: 0,28
Plecarea lui Piept Roșu și scurta vizită a mesagerului său După calculele mele aproximative, în curtea noastră s-au perindat până acum cam 8-9 generații de Piept Roșu. … Anul trecut, statisticile indicau existența a aproximativ trei milioane de păsări Piept Roșu în arealul euro-asiatic locuit de Erithacus Rubecula. Score: 0,28
Se vinde celebrul Doraly Amplasat în nord-estul Bucureştiului, Expo Market Doraly acoperă o suprafaţă de aproximativ 110.000 de metri pătraţi şi cuprinde un total de 37 de pavilioane, în care îşi desfăşoară activitatea peste 400 de comercianţi, având o istorie lungă de creştere continuă şi durabilă”, anunţă WDP. Score: 0,29
Tunul de 30 mil € din pandemie, anchetat de DNA Gestionarea deficitară a stocului a adus un prejudiciu uriaș statului român, valoarea totală a achiziției și a costurilor de transport și depozitare ridicându-se la aproximativ 30 de milioane de euro. Score: 0,27
Taxa pe boală. „Păcăleşte românii, luându-le banii” Potrivit reprezentantei USR, în România, există aproximativ 5.000 de copii bolnavi de cancer, iar părinţii acestora plătesc "taxa boală" de fiecare dată când îşi iau liber de la serviciu pentru a-i însoţi la chimioterapie. Score: 0,27
Poşta Română, grevă în 30 de judeţe Greva sindicaliştilor din Poşta Română este în derulare, luni dimineaţa, în 30 de judeţe, au semnat aproximativ 8.000 de persoane şi se va desfăşura până la rezolvarea principalei revendicări, cea legată de salarizare, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului… Score: 0,28
De Top. Trei soiuri, cele mai căutate vinuri în mediul online analizate de Wines of Romania, în 2023 Busuioaca de Bohotin a înregistrat cea mai mare creştere a suprafeţei de cultivare, de aproximativ 16%, ajungând la peste 900 de hectare. Score: 0,27
Ambulanță SMURD implicată într-un accident în Capitală Din auto civil, un copil în vârstă de aproximativ 7 ani prezenta atac de panică şi contuzii uşoare, fiind transportat împreună cu mama acestuia la Spitalul 'Grigore Alexandrescu', de o ambulanţă SMURD", anunţă ISU. Score: 0,27
Cazul prințesei Kate, un semnal de alarmă Între 1990 şi 2019, rata de diagnosticare cu cancer aproape s-a dublat (+80%) la această grupă de vârstă la nivel mondial, potrivit unui vast studiu publicat în 2023 de BMJ Oncology, care s-a concentrat pe cele mai răspândite aproximativ treizeci de tipuri de cancer. Score: 0,28
Arheologia, o disciplină a învățării umilinței în fața timpului Pe malul pârăului Ududuia o așezare getică și la adâncimea de aproximativ 4m – a fost găsită o fântână cu trei rânduri din ghizd păstrate. Score: 0,28
Negocieri pentru un armistițiu în Gaza, pe fondul foametei Potrivit Israelului, aproximativ 250 de persoane au fost, de asemenea, răpite, iar 130 dintre acestea sunt în continuare ostatice în Fâşia Gaza, dintre care 34 au murit. Score: 0,27
Grecii vor avea salarii minime de 830 de euro De asemenea, Executivul a promis că va majora salariile din sectorul public şi pensiile, în cadrul procesului de revenire economică după o criză a datoriilor care a durat aproximativ un deceniu. Score: 0,27
A murit o legendă a Hollywoodului Aproximativ douăzeci de ani mai târziu a făcut istorie câștigând Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar. Score: 0,27
Droguri cu kilogramul într-un complex studențesc Aproximativ 1,1 kilograme de canabis, 129 de comprimate de ecstasy şi circa 500 grame substanţă cristalină şi ciuperci halucinogene au fost găsite de anchetatori în camera unui bărbat dintr-un complex de cazare destinat studenţilor din municipiul Cluj-Napoca. Score: 0,87
Au murit din cauza unor suplimente alimentare Compania niponă a precizat, de asemenea, că a furnizat drojdie de orez roşu către aproximativ 50 de firme din Japonia, iar multe dintre ele au decis să retragă de pe piaţă diverse produse derivate, cum ar fi sake, sosuri pentru salată şi pastă de soia fermentată ("miso"). Score: 0,27
(VIDEO) Dronă prăbuşită în Insula Mare a Brăilei. Ce spune MApN Publicația locală Debraila.ro a relatat anterior că joi seara, în jurul orei 22:00, Poliția a fost anunțată cu privire la prăbușirea unei drone de origine militară pe câmp, în Insula Mare a Brăilei, în zona fermei Filipoiu, la aproximativ 12 km distanță de trecerea bac. Score: 0,29
CFR Marfă vinde hotelul Express Cu o structură arhitecturală de aproximativ 2.500 de metri pătraţi de tip demisol+parter+2 etaje+mansardă, hotelul poate fi o destinaţie potrivită pentru vacanţe individuale, tabere sau întâlniri de afaceri. Score: 0,27
(VIDEO) Un autocar cu 46 de oameni la bord a căzut de pe un pod Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP. Score: 0,28
Joia Mare la catolici: Papa a spălat picioarele a 12 deținute "Cu toţii avem mici şi mari eşecuri", a declarat papa într-o omilie improvizată în timpul slujbei oficiate în curtea acestui centru de detenţie, unde sunt încarcerate aproximativ 370 de femei. Score: 0,27
Dorință regală: Drepturi egale pentru oameni şi balene Maori, un popor indigen polinezian, reprezintă 17% din populaţia totală a Noii Zeelande, adică aproximativ 900.000 de persoane. Score: 0,27
Schimbări după intrarea României în spaţiul Schengen Vorbim de aproximativ 23 de milioane de pasageri, cei mai mulţi fiind înregistraţi tot la Otopeni, undeva la aproximativ 14 milioane, urmat de Aeroportul Cluj-Napoca, cu aproximativ 3 milioane, şi Aeroportul Iaşi, cu aproximativ 2 milioane. Score: 0,31
Plafonarea RCA a trecut prin Guvern În perioada ianuarie – martie 2024 a fost înregistrat un număr de peste 21.000 de solicitări de alocare a asiguraţilor cu risc ridicat, ceea ce înseamnă că fiecare asigurător RCA a preluat un număr de aproximativ 2.600 de astfel de asiguraţi. Score: 0,27
O bucată din tavanul unui magazin s-a prăbușit peste clienți Femeia de 70 de ani a fost transportată la Spitalul Pantelimon, cu traumatisme minore, după ce a fost lovită de o bucată desprinsă de tavan, de aproximativ doi metri pătraţi, într-un supermarket din Bucureşti, situat în strada Liviu Rebreanu. Score: 0,28
Atentat la Moscova: Bilanţul a urcat la 143 de morţi Aproximativ 95 de persoane sunt încă date dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbaţi înarmaţi au descărcat armele automate în participanţii la concert şi au incendiat locaţia, a informat miercuri o ediţie de ştiri online rusă, citată de Reuters. Score: 0,27
Zelenski recheamă Occidentul să accelereze livrarea de F-16 şi Patriot Mai multe lovituri ruseşti au făcut miercuri cel puţin trei morţi şi aproximativ treizeci de răniţi, în special la Harkov, al doilea oraş ca mărime al Ucrainei. Score: 0,27