Ai căutat: premierul
Premierul Italiei, Georgia Meloni, a transmis condoleanţe pentru „moartea tragică” a românului şi şi-a exprimat „profunda tristeţe”. „ … Echipele de salvare, în condiţii extrem de periculoase, au reuşit să îl scoată de sub dărâmături după 12 ore de eforturi, dar pentru el a fost prea târziu”, a transmis, marţi, premierul.
Score: 0,28
După prima amânare de la Camera Deputaților a fost trimisă o nouă adresă către Guvern prin care i se solicită premierului să anunțe când are o zi liberă în agendă, iar ulterior Parlamentul îi va transmite o nouă invitație. … Premierul a informat că în această perioadă are un program foarte încărcat, cu întâlniri importante.
Score: 0,86
Mai exact, aceștia ar fi decis ca reforma să presupună concedierea a 13.000 de angajați, așa cum a cerut inițial premierul Ilie Bolojan. … Săptămâna trecută, premierul Ilie Bolojan le-a transmis social-democraților că nu este de acord cu formarea unui grup de lucru pentru pensiile speciale ale magistraților.
Score: 0,31
În interviul acordat pentru Cotidianul.ro, Florin Iordache a mai declarat și că premierul face o greșeală prin neacceptarea înființării grupului de lucru propus de PSD. … „Dreptate nu poți avea numai tu pentru că tu scrii proiectul”, i-a reproșat președintele Consiliului Legislativ premierului.
Score: 0,31