Franța: Scandal din cauza Academiei Christiana Putem citi acolo că "Brasillach nu avea altă politică decât cea a prieteniei naționale. Score: 0,27
Mesajul fetelor care s-au sinucis în Hunedoara Cele două au participat la o petrecere, iar după ce au plecat de acolo au postat pe grupul în care se aflau toți prietenii lor un mesaj de adio. Score: 0,28
Viktor Orban: Vânturile schimbării sunt puternice în Europa! La rândul său, Orban a comentat sâmbătă tot pe X că a avut "plăcerea" să se întâlnească cu "bunul prieten" Bolsonaro şi a salutat faptul că "dreapta creşte nu doar în Europa, ci în întreaga lume!" Ceremonia de învestitură a lui Milei reuneşte la Buenos… Score: 0,28
Fiul lui Biden: ”Încearcă să mă omoare” În fond, ceea ce încearcă ei să facă este să mă omoare, ştiind că pentru tatăl meu ar fi o durere mai mare decât ar putea el suporta'', a declarat el într-un interviu la Moby Pod, podcast-ul muzicianului american şi prieten al său Moby. Score: 0,29
George Simion, cucerit de Beata Avem nevoie de oameni puternici, bărbaţi şi femei puternice, ca prieteni, ca aliaţi, precum doamna Beata Szydlo, pentru apărarea unei Europe a naţiunilor şi a unei Europe creştine", a spus preşedintele AUR, citat în comunicat. Score: 0,28
Teo Trandafir, răspuns care îți dă fiori: „Eu mă gândesc în fiecare zi…” În principiu, îl voi petrece cu prietenii și mă voi bucură de fiecare clipă. Score: 0,28
Gigi Becali, desființat de un bun prieten Este notorie relația atât de prietenie, dar mai ales de afaceri, capitol la care, dincolo de alte acțiuni comune în afara fotbalului, patronul Botoșanilor, Valeriu Iftime și cel al FCSB, Gigi Becali au făcut o mulțime de transferuri dintr-o parte sau alta, în special dinspre Moldova spre București. Score: 0,81
WP: ucrainenii caută luptători Dar nu este dornic să-și riște viața în armată, având în vedere poveștile pe care le-a auzit de la prietenii din rânduri despre pregătirea insuficientă și corupția endemică, cum ar fi plata de mită ofițerilor pentru a primi concediu. Score: 0,27
Apărarea Ucrainei. SUA, argumente ”atrăgătoare” pentru continuarea ajutorului În cursul vizitei sale la Washington, şi şeful diplomaţiei britanice a insistat pentru continuarea ajutorului american pentru Ucraina, asigurând că nu vrea să intervină în politica internă a SUA, ci doar să aducă argumentele pe care le consideră importante "ca prieten al Americii, prieten al Ucrainei". & Score: 0,29
Problema (40) Iar, mai târziu, împreună cu soţia mea, am ajutat prieteni plecaţi cu istovitoarele cozi la poştă, pregătiţi cu formularistica stufoasă, pentru a le trimite zecile de pachete cu cărţi. Score: 0,28
Leonard Miron, părinte? Ce spune partenerul O foarte bună prietenă a venit cu ideea de a fi o mamă surogat. Score: 0,28
Miruna Pascu scapă de arestul la domiciliu Aceasta ar fi ameninţat-o pe prietena fiului cu informaţii şi imagini compromiţătoare, dacă va colabora cu procurorii. Score: 0,28
Sondaj în Orientul Mijociu: Rusia, principalul vinovat De altfel, de la începutul războiului Rusia-Ucraina, Turcia a rămas cea mai prietenoasă dintre toate țările NATO față de Rusia. Score: 0,27
Jandarmerița cu cocaină s-a întors la Brigada Specială Andreea Cătălina Bumbac a declarat că o prietenă i-a dat pliculețele să le țină la ea în poșetă. Score: 0,28
Biden: Vom avea soldați americani luptând cu rușii ”Dacă noi ne oprim, oare câți dintre prietenii noștri europeni vor continua să finanțeze Ucraina și la cel nivel vor continua să o finanțeze?”, … ”Dacă noi ne oprim, oare câți dintre prietenii noștri europeni vor continua să finanțeze Ucraina și la cel nivel o vor face?” Score: 0,86
Declarație de război economic împotriva Chinei Trebuie să facem totul pentru a evita escaladarea, însă trebuie să știm că China nu este prietenul nostru și să fim foarte atenți la amploarea acestei amenințări”. ” Score: 0,27
Cel mai controversat brad: O „bazaconie surpriză” …Târgu Mureş, a împovărat-o şi covârşit-o suplimentar cu noi angajaţi din rândul clientelei politice, după ce a risipit banii publici pe achiziţia de tablouri de pe la prieteni personali şi a finanţat expoziţii de artă pornografică în Cetatea Târgu Mureş, după ce a blocat circulaţia în oraş prin proiecte aberante şi ineficiente, iresponsabile… Score: 0,27
Dealerii lui Vlad Pascu, trimişi în judecată O prietenă a lui Vlad Pascu le-a povestit procurorilor cum se desfăşurau petrecerile unde tinerii consumau mari cantităţi de droguri şi medicamente. Score: 0,27
Te uită cum plâng revoluționarii, în decembrie… …noi, s-au transferat niște expresii ce au sunat agramat și țipător din gurile unor ”specialiști ai centrului de proiecte”, marea realizare a afacerilor dezvoltate de prieteni, sponsori și alți ”emeriți”, dar toate au sunat în gol! Score: 0,27
Teodosie, la ananghie. Vasile Bănescu: O datorie morală Bănescu și Teodosie nu sunt cei mai buni prieteni. Score: 0,28
Președintele Soare „Revelația” avută de Iohannis se datorează mai degrabă nevoii sale de a mai face o plecăciune partenerului strategic, acum când se află în căutarea febrilă a unei sinecuri prin lume: „Împreună cu prietenii noştri din Statele Unite vom construi primul reactor modular mic civil bazat pe tehnologia SMR”, anunța Iohannis la Dubai. Score: 0,27
Atenție: câmp prezidențial minat! El, fiul – cât și prietenii lui, legendați în Armani, despre care nu se mai știe „cât de mulți suntem”. Score: 0,27
10 ani de la moartea lui Nelson Mandela …reprezentanţi ai Caselor Regale, lideri politici importanţi, precum şi personalităţi internaţionale ale vieţii muzicale, culturale şi ale mediului de afaceri, alături de prieteni şi membri ai familiei lui Nelson Mandela, dar şi peste 60.000 de simpli cetăţeni, au venit să aducă un ultim tribut. Score: 0,27
Horoscop marți 5 decembrie Fă un plan pentru a comunica bine cu prietenii și colegii fiindcă acest lucru îți poate aduce idei și perspective noi. Score: 0,27
Problema (37) Hermann Levi, ajuns să-şi sacrifice prieteniile de o viaţă din pricina relaţiei sale cu familia Wagner, n-a reuşit, până la sfârşitul existenţei sale, pasul spre creştinare, deşi, în cazul său, ura de sine ca evreu a fost cât se poate de evidentă. Score: 0,29
Tolontan – o chestiune de obraz Si daca are „prietena” tanara CE INTERESEAZA pe „labagii” din MAFIA PACANELELOR !?? Score: 0,27