Cine conduce „republica procurorilor“? În calitate de procuror general al României, Augustin Lazăr nu a fost în stare nici să reînvie Parchetul General sau să săvârșească alte minuni sau fapte bune, nici să vină cu concepții noi și să schimbe mentalitățile în cadrul parchetelor din subordine. Score: 0,30
La Noaptea Oscarurilor 2018 triumfă Guillermo del Toro Începe filmul ca un ticălos rasist, rămâne cam la fel la sfârşit, dar înţelege spre final că trebuie să se schimbe. Score: 0,31
Despre blegeala PSD-ului Nu care cumva să se schimbe fără ca dînsul să pupăzească o părere. Score: 0,32
Oaia și Eugenia se vor brandurile țării Fostul ministru al Turismului Mircea Dobre doar s-a lăudat că are de gând să schimbe brandul țării. Score: 0,32
România, țara lui „Doamne-ajută!“ Cu aceste fenomene ne confruntăm de ani de zile și nimic nu pare să se schimbe. Score: 0,31
Cât de eficiente sunt antidepresivele Autorii studiului spun că descoperirea ar putea ajuta medicii să aleagă corect tratamentul, dar asta nu înseamnă că cineva ar trebui să schimbe acum medicamentele. Score: 0,33
Tudorel propune, PSD tace ) Ceea ce s-a spus aseară nu a fost de natură să-mi schimbe opinia”, a spus Iohannis, la Bruxelles. Score: 0,32
Originea neputinței actuale El a blamat „oportunismul bizantin“ care face ca așa-zisele „elite“ să caute mai mult „să se pună bine“ decât să schimbe stările de lucruri. Score: 0,31
De ce mă tem? De ce mă îndoiesc? Cum să schimbe el macazul după ce a înfruntat bunul-simț, logica și evidența? Score: 0,32
Guvernare prin extremism Legea nu spune cine va fi și cum sancționat pentru abuz, iar polițistul nu se mai duce cu nimeni acasă să schimbe încuietoarea și să-l repună pe abuzat în drepturi. Score: 0,31
Zegrean, despre scandalul din jurul DNA Năravul din fire nu are lecuire, sigur, e mai greu să se schimbe modalitățile de lucru cu ambasadele, dar din câte am văzut eu pe acolo pe la București, nu ambasadorii sunt cei care îi cheamă pe diverși funcționari sau înalți… Score: 0,31
Trump, ancheta FBI și o veche strategie KGB Nu-i poți face să-și schimbe opinia oricât i-ai expune la informații autentice. Score: 0,32
Roboți chirurgicali, investiție riscantă „După două luni de la aflarea unei vești, acest robot poate să schimbe radical viața și să reintre totul în normalitate“, spune Gheorghe Niță, medic primar urolog. Score: 0,32
„Să nu stricăm ochiul generațiilor viitoare“ …ro“, o colecție inspirată din costumul popular românesc, și a pus-o pe marile scene ale lumii, a pus-o în valoare, dar evenimentul acesta, colecția aceasta, a reușit să schimbe mentalitatea românilor. Score: 0,31
Transelectrica anunță un profit cu 90% mai mic decât cel din 2016 „Este clar că în acest moment Compania are nevoie de o redefinire, are nevoie să-şi schimbe complet modul în care funcţionează. Score: 0,32
„Fotbal infinit”, comedia lui Corneliu Porumboiu, are astăzi premiera mondială la Berlin În același timp, m-a intrigat timpul îndelungat și tenacitatea pe care Laurențiu o investește încercând să schimbe fotbalul”, declară Corneliu Porumboiu . Score: 0,32
Medicamentele cumpărate de pacienţii internaţi, decontate ) Sunt nişte lucruri care se mişcă şi care odată realizate vor informa populaţia şi poate vor reuşi să schimbe mentalităţi”, a mai adăugat ministrul Sănătăţii. Score: 0,33
Statutul, buturuga de care se împiedică Dragnea Liderul PSD, Liviu Dragnea, unul dintre artizanii statutului, dar și cel care l-a și susținut, știe foarte bine toate piedicile pe care le are în fața sa orice președinte socialist care vrea să-și schimbe echipa din mers. Score: 0,32
Udrea, dată în vileag …mat, și Kovesi a umilit iar toți marii politicieni si conducători ai țării(bravo ei), presa e gata să meargă pe manipulare și să facă subiect cu Elena Udrea, ca să se schimbe tema și să nu mai vorbesscă nimeni despre ce se întâmplă în România. Score: 0,33
Bătălia pentru Europa (II) Țările estice vor să schimbe această mentalitate utopică“, scrie O’Sullivan. Score: 0,31
Admiterea la liceu s-ar putea schimba Ministrul Educației vrea să schimbe, din nou, admiterea la liceu. Score: 0,87
Formularul 600 nu dispare, ci se transformă …ordonanţă care a amânat termenul până la 15 aprilie, timp în care noi vom propune echipei guvernamentale un nou mecanism, astfel încât inclusiv cu actul normativ care să schimbe din punct de vedere legal acest lucru, act normativ care va fi aprobat probabil în prima parte a lunii martie, astfel încât nimeni să nu fie afectat nici de primul… Score: 0,33
Ce ciugulesc puterea și PNL de pe spatele lui Arsene Șeful PNL și-a negociat, la vremea respectivă, voturile, astfel încât, după ce ajunge președinte de partid, să-l schimbe pe Cozmanciuc. Score: 0,32
Ordonanța care îi sancționează pe IT-iștii care au avut încredere în Guvern Un cercetător (categorie scutită de impozit de venit) nemulțumit de locul lui actual de muncă vrea să și-l schimbe. Score: 0,32
Săftoiu: PSD şi PNL, nici o diferenţă Senatorul PNL Daniel Zamfir l-a acuzat, miercuri, pe Facebook, pe liderul PNL, Ludovic Orban, că ”a înroșit telefoanele” pentru a-i determina pe liberali să îl schimbe de la Comisia economică și ”a sunat în disperare” pentru ca Raluca Turcan să fie realeasă lider de grup, invocând ”dorințele din Deal”. Score: 0,32
Cum ne reechilibrăm greutatea corporală Dacă obşinuiam să facem sport, este bine ca trauma să nu ne schimbe această cutumă. Score: 0,32