Comasare, în ce fel? PSD nu vede beneficiul, PNL nu are argumentele Întrebată dacă este adevărat că PSD ia în calcul desfășurarea votului pe două zile în diaspora, Ana Cătăuță a spus: „E foarte important ca toți cetățenii români, indiferent unde s-ar afla, să aibă posibilitatea să își exprime votul. Score: 0,29
USR cere sesizarea Comisiei de la Veneția: „PNL-PSD joacă alba-neagra cu democraţia” I-am solicitat – din nou – preşedintelui APCE să sesizeze Comisia de la Veneţia ca să oprim acest circ penibil pe votul românilor, dacă respectul pentru Constituţie e, altfel, opţional pentru această majoritate contra naturii", a afirmat Bulai. Score: 0,28
Emil Constantinescu despre Doina Cornea Deși votul nu s-a soldat cu un succes pe plan național, am primit de la Doina Cornea un mesaj semnat împreună cu conducerea CDR din Cluj cu titlul „la Cluj ați câștigat” cu 63%. Score: 0,27
Drulă zice că le zornăie epoleții liberalilor Oamenii au o mare furie și nu mai vor să voteze cu PNL și o să piardă primarii lor dacă oamenii vor fi forțați când vor să meaergă la vot pentru europarlamentare, unde vor să dea votul Alianței Dreapta Unită să li se spună: aveți și Consiliul Județean, aveți și Consiliul Local. Score: 0,27
”Gălăgia” comasării alegerilor sau fiecare cu ce-l doare „Votul politic salvează PNL și scaunul lui Nicole Ciucă și crește procentele PSD și limitează posibilitatea contestării lui Marcel Ciolacu în intern de către greii partidului”, explică sursele politice pentru Hotnews.ro. Score: 0,27
Drulă, optimist fără măsură? „Ne propunem să dăm guvernarea următoare” Oamenii vor să aibă unde să îşi dea votul pentru o Românie modernă. Score: 0,27
Scandal în USR. Europarlamentar, alungat cu „Jandragneria”. A sărit și Lasconi Trei, foarte important, candidatul USR pentru funcția de președinte al României să fie ales cu votul fiecărui membru al USR. Score: 0,27
Apel pentru despăgubirea copiilor din orfelinatele româneşti "Ceea ce am realizat în Elveţia vrem să realizăm în Europa", a adăugat el, salutând votul de vineri, care marchează o "zi măreaţă". & Score: 0,27
Texas versus USA – primul șoc național al anului electoral La alegerile din 2020, diferența la votul popular între Joe Biden și Donald Trump a fost de 7 milioane. Score: 0,27
Erdogan a semnat ratificarea Publicarea legii, la două zile după votul favorabil al Parlamentului turc, pune capăt celor 20 de luni de negocieri care au pus la încercare răbdarea aliaţilor occidentali ai Ankarei, dornici să formeze un front unit împotriva Moscovei în contextul invadării Ucrainei de către Rusia. Score: 0,29
Burduja se oferă candidat, „Vrei să o baţi pe Firea? Trebuie… Când eşti preşedinte de filială trebuie să îţi asumi să dai ochi în ochi cu electoratul, să îi ceri votul, să îi ceri încrederea şi să demonstrezi că poţi să câştigi sau să ai un rezultat foarte bun”, a spus liderul PNL Bucureşti, întrebat dacă va candida din partea PNL la Primăria Capitalei. Score: 0,28
Exasperare în cadrul NATO din cauza Ungariei Premierul Ungariei, Viktor Orban, şi-a reafirmat miercuri "sprijinul" pentru aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică într-o convorbire telefonică purtată cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la o zi după votul Turciei şi invitaţia Budapestei făcută premierului suedez, informează AFP. Score: 0,28
Ceaușescu, scos din minți de Iohannis. Dar n-a scăpat de el Cand românii pretuiesc aceasta zi si sarbatoresc, voi ( o gasca de oportunisti care nu a tinut cont de VOTUL cetatenilor ) ati considerat ca este momentul cel mai potrivit sa ne aratati ce inseamna pentru voi ” UNIREA „. Score: 0,88
Unirea Principatelor Române – 1859. Alexandru Ioan Cuza, ales domn al Ţării Româneşti Deputaţii majorităţii conservatoare au acceptat să renunţe la candidaţii lor şi să-i dea votul lui Cuza. Score: 0,27
Reacţii după ratificarea aderării Suediei de către parlamentul turc Votul parlamentului turc pune capăt celor 20 de luni de negocieri care au pus la încercare răbdarea aliaţilor occidentali ai Ankarei, dornici să facă front unit împotriva Moscovei în contextul invaziei Ucrainei. Score: 0,27
Barbu a înmuiat tonul la Bruxelles: „Putem să plecăm cu toții” …cu fermierii, că va cere public demisia comisarului european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, în cadrul reuniunii Consiliului de Miniştri, pentru nerespectarea votului dat de 15 state privind derogarea de la standardele de mediu ce vizează rotaţia culturilor (GAEC 7) şi condiţia de a lăsa 4% din suprafaţa fermei nelucrată (GAEC… Score: 0,27
Tudose și ”isprava galbenă” sau cum ”se luptă” PNL la Bruxelles Votul recent privind reducerea drastică și obligatorie a folosirii pesticidelor. Score: 0,28
„Bătălia” lui Geoană pe votul românilor: „Nu există cale de mijloc” …Mircea Geoană, a afirmat, sâmbătă, la Ploieşti, că între calitatea leadership-ului politic şi bunul mers al ţării este o legătură directă şi speră ca, la momentul votului, românii să se gândească mai puţin la culoarea politică a candidaţilor şi să pună accent mai degrabă pe calitatea oamenilor. Score: 0,77
Pariul lui Viktor Orban Atunci, premierul Ungariei a părăsit ședința în momentul votului pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina – absența sa nu a afectat, potrivit regulilor UE, unanimitatea necesară acestei decizii. Score: 0,27
OEDIP, premiera începutului de an la BULANDRA Dar și pentru țară, de votul crucial atârnând soarta unei întregi națiuni. Score: 0,27
Supărare între judecători. De ce se păruiesc Înalta Curte și CSM Adoptată, în unanimitate, în Adunarea Generală a Judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, convocată la solicitarea a 48 de judecători, prin votul a 72 de judecători din totalul de 101 de judecători în funcţie, astăzi, 17 ianuarie 2024„. Score: 0,27
Mii de manifestanţi au contestat la Belgrad rezultatul alegerilor Câteva mii de persoane s-au adunat marţi seară la Belgrad la apelul opoziţiei de a contesta rezultatele alegerilor din Serbia, la aproape o lună de la votul câştigat de partidul de guvernământ, transmite AFP. Score: 0,27
Putin amenință Ucraina cu o „lovitură ireparabilă” Preşedintele rus, care candidează pentru un nou mandat prezidenţial de şase ani într-un scrutin despre care adversarii săi spun că este o parodie a democraţiei, a declarat marţi că alegerile americane din trecut au fost fraudate prin votul prin corespondenţă, conform Reuters. Score: 0,31
Cum au ajuns alegerile o amenințare la adresa democrației …înmulțesc apelurile pentru scoaterea în afara legii al partidului Alternativa pentru Germania, ca si cum asta ar face ca cei 20% dintre germanii care ar vota cu AfD să își dea votul pentru cancelarul eșuat Olaf Scholz sau pentru Friedrich Merz, liderul CDU, dar și omul cheie al BlackRock Germania. Score: 0,27
Trump câştigă primarele republicane din Iowa Donald Trump a câştigat luni seara primarele republicane din Iowa, au anunţat media americane, după o jumătate de oră de la începerea votului, consolidându-şi statutul de mare favorit al dreptei la alegerile prezidenţiale din noiembrie, scrie AFP. Score: 0,27