Sectarism instituționalizat

Ce-i interesul public în România? Nu cumva o formă de subminare a minimelor standarde care au supraviețuit prin forța întâmplării ? Chiar așa. După comunismul victorios, asemănător unei ierni siberiene, regimul actual s-a făcut și desfăcut din cele mai controversate dispoziții legislative, încât ceea ce ar trebui să fie azi democrația reprezintă doar un sectarism instituționalizat. Administrația publică este formată din secte, justiția, aidoma, partidele cu asupra de măsură. În mediul economic e junglă, în cultura publică s-a instalat dispozitivul fostei propagande, în societate, razboaiele de uzură sunt totul. Mașinăria publică românească, astfel constituită, generează o lume cu criterii care fac trimitere la legi inexistente, cu interpretări care se opun oricărei rațiuni. Despre funcționarul, adică insul aflat în orchestra acestor aplicații, nu se poate constata decât că reprezintă o veritabilă întruchipare a „omului nou”. Un potențial pericol pentru societate, sub varii forme. Lucruri simple, precum amenajarea teritoriului național, respectiv străzi, autostrăzi, canalizare, clădiri publice, se află într-o imposibilitate de realizare tocmai prin faptul că, nu proiectele interesează, ci supraviețuirea mafiei, coteriilor, relațiilor imposibil de contracarat. Justiția din România, care nu mai ține cont de legi ci de o aparență a acestora, se raportează la aproximații, contrar oricărei norme de drept și simetrie probatorie. Sectarismul astfel constituit a pus stăpânire pe țară. Clanuri politice, mână în mână cu justiția, cu instituțiile afiliate, creează dublul standard, cu mult peste cel al partidului unic.

Cine nu intră în numitorul comun al acestui mod de viață și al normelor pseudo-sociale instituite se poate afla în conflict cu starea de fapt și de drept a locului. O asemenea situație este fără ieșire, exceptând emigrarea, care este soluția aleasă de cel putin șase români pe oră. Încolonarea inconștientă sub steagul sectarismului aduce grave prejudicii și deformări față de orice reper valabil. Orbirea publică, fiindcă aceasta este deja o realitate, se resimte prin lipsa reacțiilor majore față de încălcarea, în ritm accelerat, a normelor primare unei democrații. Existența statului de drept, în contextul adâncirii situației existente, este refuzată României chiar de către Consilul Europei. Românilor li se livrează rețetele dictaturii, criminalității statale. Omul politic român reprezentativ nu este decât un fost activist sau securist, travestiți care s-au împroprietărit cu visteria țării.

Caracteristica de sectă cu principii ajunse pericol social face din administrația și sistemul politic actual un subiect de drept pentru o instituție internațională, ceea ce este totuși iluzoriu. Însă, echidistanța și echitabilitatea în manifestarea lor legală și obligatorie nu mai pot nici măcar a fi invocate. Sufocantul mediu socio-politic este, în fond, cauza primitivismului economic aflat sub controlul acestor secte. Interesant, marile puteri, cu interese economice în România, vor în mod declarat păstrarea acestor parametri.

România este consiliată și chiar obligată spre o destabilizare care nu poate aduce decât drame la scară națională, cele care se prefigurează tot mai intens.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

4 Comentarii

  1. spuneam în 8 martie 2017:Romania a fost pacientul tinta al unor experimente de genul celor facute de nazisti in lagarele de concentrare; se pare că am avut dreptate…

  2. Sectarism este un cuvânt care trebuie combinat cu feudalism. Sectele celor din justiție de exemplu adică secta judecătorilor, secta procurorilor, secta avocaților completate cu secta notarilor au primit domeniul de activitate ca feude. Adică în breaslă, sectă este primit numai cine vrem noi iar domeniul de activitate este proprietatea noastră așa cum a fost definit și cum l-am primit de la Serviciile secrete ce stapânesc România. În această feudă motivată de legile statului de drep, legi ce nu pot fi modificate decât cu acordul sectei, sub numele independenței justiției, nu are voie nimeni să schimbe sau să controleze nimic. Au voie numai să ne dea bani, privilegii și decorații. Și așa este secta celor din administrație, din finanțe, din Cadastru și publicitate imobiliară, secta topografilor, secta secretarelor, secta secretarilor din primării și câte și mai câte secte cu feuda lor. Și tot ce mișcă în țara noastră le este prieten numai lor și celor știuți de ei că sunt afiliații ce trebuiesc mulțimiți. Ție omule de rând dacă ai facut greșala să ni nu fii afiliat justiția sau administrația dușman îți este. “Dușmănit vei fi de toate fără a prinde chiar de veste”

    • Pt. „Emile”. Un comentariu excelent care surprinde societatea romaneasca la baza ei socio-economoco-politica. Pasul urmator necesar il reprezinta sintetizarea ideologica, respectiv incadrarea „sectelor/feudelor” intr-un tot, piese ale unui mecanism avand roluri precise, interconditionate! Pentru ca aceste feude nu pot exista si functiona fara o coordonare ideologica si practica! Cum s-ar spune, in comentariul tau ai prezentat excelent „copacii”, urmand sa te desprinzi pentru a vedea…”padurea”. Analiza si…Sinteza, altfel cadem in…Antiteza!

    • Daca privesti un pic la rece, nimic in afara de tehnologie nu s-a schimbat in societate de la Iisus incoace. Societatea umana e condusa in continuare de un grup restrans de privilegiati iar celorlati, cei condusi, li se vinde tot timpul un produs inexistent dar frumos ambalat in sintagma „oameni liberi”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.