Secție de spital blocată dintr-un motiv incredibil

cancer pulmonar

Corpul de control al Ministerului Sănătății (MS) face verificări la Spitalul Universitar de Urgență București, după ce niciun medic de la Secția de Ortopedie nu au primit acreditări CNCAN și nu poate utiliza aparatura de Radiologie.

Oficialii Ministerului au precizat, pentru MEDIAFAX, că vor fi făcute verificări la spitalul din Capitală, de către Corpul de control al instituției.

Conform reprezentanților Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Spitalul Universitar a fost verificat de această structură și a fost amendat cu 5.000 de lei pentru că aparatura nu era autorizată CNCAN și nici medicii de la Secția de Ortopedie.

La Spitalul Universitar sunt nouă echipamente diagnostic mobil care au avut o autorizație de utilizare ce a expirat în 12 ianuarie anul acesta. În urma controlului au fost date acțiuni corective cu termene de rezolvare. De asemenea, s-a aplicat o sancțiune pentru efectuarea neautorizată a activității de utilizare a acestor echipamente, cât și pentru utilizarea de personal care nu posedă permis de exercitare emis de CNCAN”, a spus, pentru MEDIAFAX, Alexandru Eremia, director la inspecții în CNCAN.

Referitor la această situație, managerul SUUB, Adriana Nica, spune că, din câte știe, nicio intervenție chirurgicală nu a fost amânată din cauza lipsei acestei autorizații CNCAN.

„Am înștiințat și am trimis pe secție încă de săptămâna trecută adrese pentru a-mi comunica fiecare secție ce personal deține, care are permis CNCAN de nivel II. În absența unui astfel de permis CNCAN de nivel II, nimeni nu poate folosi un aparat de radiologie intra-operator. Pentru că Secțiile I și II de Ortopedie nu aveau niciun colaborator care să dețină acest permis CNCAN de nivel II deși în 2015 și 2016 spitalul a plătit cursurile personalului la CNCAN și trebuiau să meargă la examen, nu au mers să susțină examenul, evident nu au dobândit acest permis CNCAN de nivel II și au voie să dea cu raza în sală în timpul intervenției chiorugicale. Am contraindicat printr-o decizie acest lucru, iar noi avem o secție de radiologie, deschisă 24 de ore din 24, 7 zile din 7, fiind un spital de urgență, dacă ni se solicită de un coleg să-i ajutăm pe cel din Ortopedie, să trimitem pe cineva calificat acolo să aibă această activitatea intra-operator, am fi făcut asta. Până în acest moment nu am cunoștință că s-ar fi amânat o operație. Pot să vă spun că niciunul dintre colegii mei, medici ortopezi nu deține acest permis CNCAN de nivel II”, a spus, pentru MEDIAFAX, Nica.

Managerul spitalului a cerut ca, până pe 12 februarie, fiecare secție să nominalizeze medicii care vor merge la cursuri CNCAN.

„Cursurile se vor desfășura la CNCAN în funcție de cum au dumnealor programate aceste cursuri. Sperăm că în cea mai scurtă perioadă de dtimp și colegii din Ortopedie să obțină aceste permise CNCAN II, așa cum au și colegii din Radiologie intervențională, din Neurochirurgie, din Cardiologie intervențională”, conform sursei menționate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Vedeti dumneavoastra , corpul de control al ministerului sanatatii ii verifica pe respectivii ca nu au aviz. Poate era bine sa traga o verificare si la guvern ca nici aia nu aveau un aviz pe oug la legea sanatatii.

  2. ” după ce nici un medic de la Secția de Ortopedie nu A primit acreditări CNCAN și nu poate utiliza aparatura de Radiologie”@R.C., fiindca subiectul e MEDIC, la singular („nici UN MEDIC”) si predicatul se acordeaza cu el, adica ramâne la SINGULAR, „nu A primit”, în loc de „nu AU primit”, asa cum scrie-n articol.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.