Semnal! “Cazuri la pacienţi tineri, fără alte boli aparent, bineînţeles nevaccinaţi”

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase si Tropicale „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti, Simin Aysel Florescu, a declarat că, pe lângă cazurile de COVID, cadrele medicale se confruntă şi cu un număr din ce în ce mai mare de cazuri de gripă, şi mai ales gripă severă.

Simin Aysel Florescu a fost întrebată, marţi, la Prima News, dacă România ar trebui să decidă testarea cetăţenilor chinezi care vin în ţara noastră. â
“Nu cred că îşi are rostul pentru că istoria ultimilor doi ani şi ceva ne-a arătat cât de rapid se răspândeşte această boală. Nu ar face decât să mai încetinească puţin răspândirea. În acest moment nu văd necesitatea testării cuiva pentru că gradul de contagiozitate, de transmisibilitate al noilor tulpini, începând de la Omicron şi toate cele care vor mai deriva din el este atât de mare încât, practic, nu poate fi oprită. Nicio testare, nicio izolare nu poate opri acest ritm infernal de răspândire a tulpinilor noi de COVID”, a declarat Florescu.
Întrebată care este cea mai mare teamă profesională – COVID sau gripă, a răspuns: “Faţă de amândouă pentru că în acest sezon, pe lângă COVID-ul cu care ne-am obişnuit deja, avem de-a face şi cu un număr din ce în ce mai mare de cazuri de gripă şi mai ales de gripă severă. Asta e ceea ce ajunge la spital cu precădere. Inclusiv cazuri la pacienţi tineri, fără alte boli aparent, bineînţeles nevaccinaţi. Aşa că toate aceste cazuri care au apărut mult mai devreme decât ştiam noi, adică au apărut încă de la începutul lunii decembrie, de obicei apăreau pe la sfârşitul lunii ianuarie şi deja suntem într-o creştere accelerată a numărului cazurilor de gripă, care ne cam dau de furcă pentru că este foarte greu să separi toţi aceşti pacienţi care sunt cu gripă, care sunt cu infecţie SARS-COV-2, care sunt cu altă grupă de afecţiuni având în vedere gradul foarte mare de contagiozitate al lor. Deci pentru noi un număr foarte mare de cazuri în acest moment şi de gripă şi de COVID ne-ar da foarte mari bătăi de cap în ceea ce priveşte asistenţa medicală în spital”.

La rândul său, managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a afirmat miercuri că la unitatea medicală ajung mulţi pacienţi cu infecţii respiratorii care au pneumonii, iar cel puţin în ultima săptămână este mai frecvent virusul gripal, dar şi virusul sinciţial respirator decât virusul SARS-CoV-2, formele de afectare fiind severe, mai ales la persoanele cu comorbidităţi.

„Avem un număr mare de pacienţi care ajung la Institutul „Marius Nasta” cu infecţii respiratorii cu pneumonii, iar agentul infecţios, cel puţin în ultima săptămână, pare să fie mai frecvent virusul gripal şi virusul sinciţial respirator decât virusul SARS-CoV-2, aşa cum eram obişnuiţi în ultimii ani. Formele de afectare sunt severe la persoanele relativ tinere cu comorbidităţi, adică pacienţi care au afecţiuni respiratorii, dar care necesită internare pentru complicaţii. Complicaţii respiratorii şi una dintre dintre cele mai frecvente este hemoptizia şi sigur insuficienţa respiratorie”, a declarat Mahler, pentru AGERPRES.

Potrivit managerului, actualele cazuri de gripă şi infecţii respiratorii sunt mai complicate, întrucât „vin însoţite de pneumonii extinse cu floră rezistentă la antibiotice”.

„Nu trebuie să uităm de consumul de antibiotice excesiv care s-a produs în aceşti doi ani de pandemie, iar acum tratăm pneumonii bacteriene secundare infecţiei virale pentru că pacienţii care necesită internare au dublă afectare – atât virală, cât şi bacteriană. Pneumoniile acestea mixte trebuie tratate şi din păcate de foarte multe ori ne lovim de rezistenţă la antibiotice, o problemă din nou destul de nouă. Nu era neaşteptată, dar este dificil de gestionat, aş spune”, a declarat medicul.

Ea a afirmat că unii pacienţi cu boli respiratorii sau boli cronice ajung „destul de târziu” pentru controalele periodice la cabinetele medicilor specialişti, mulţi abandonându-şi tratamentul când se simt mai bine.

„Din păcate, încă o parte din pacienţii cu boli respiratorii sau cu boli cronice ajung destul de târziu pentru controalele periodice la cabinetele medicilor specialişti. Există o obişnuinţă, aş spune cu ghilimele de rigoare, a pacientului de abandona tratamentul atunci când se simte puţin mai bine, vorbim de terapie cronică, abandon pe care îl face şi din motive financiare, pentru că medicaţia este scumpă. Pe de altă parte, cred că este nevoie şi de mai multă educaţie, deoarece costurile pe care le presupune echilibrarea unui pacient cu boală acută sunt mai mari decât o terapie cronică. Nu vorbim doar de costurile pe care le presupune medicaţia, ci de costul integral pe care îl impune, inclusiv emoţional şi trauma prin care trece, nu doar pacientul, ci şi familia la momentul în care starea lui se deteriorează”, a arătat medicul.

Beatrice Mahler a spus că în cele mai multe cazuri pacienţii nu pot deosebi dacă infecţia este cu virus gripal sau cu noul coronavirus.

„Nu putem să deosebim tipurile de afectare. Sigur, încă sunt cazuri de infecţie cu COVID care pot să prezinte pierderea mirosului şi atunci pacientul poate să îşi dea seama că probabil că are infecţie COVID, este specific infecţiei COVID. Este extrem de important să abordăm diagnosticul prin testare rapidă, dacă nu putem altfel. Dacă simptomele persistă şi apar complicaţii, cum ar fi o febră înaltă care nu răspunde la tratamentul simptomatic pe care îl administrăm de obicei în răceală, apariţia sângelui în spută, durerile de cap intense, lipsa poftei de mâncare sunt momente în care consultul medical se impune şi prezenţa la cabinetul medicului de familie cel puţin trebuie să fie obligatorie mai ales pentru cele două extreme: copii sub cinci ani şi adulţii care au afecţiuni asociate”, a explicat Mahler.

În opinia sa, reînceperea şcolii va duce „probabil” la creşterea numărului de cazuri.

„Probabil că da. Cred că depinde de fiecare din noi. Cel puţin ce vedem în camerele de gardă acum, după ce o parte din sărbători s-au încheiat, a crescut numărul de pacienţi care se prezintă cu infecţii respiratorii, după Revelion s-a dublat. Ne aşteptăm să avem această creştere şi după ce încep şcolile. Aici depinde foarte mult de felul în care vom gestiona propria noastră sănătate, fiecare din noi. Dacă avem un copil bolnav sau unul din adulţii din casă este bolnav este bine ca acea persoană să nu ajungă în colectivitate, să stea acasă, să aibă grijă de sănătatea lui şi să nu transmită infecţia pe care o are, indiferent de ce virus este cel care produce infecţia”, a afirmat Beatrice Mahler.

Ea recomandă ca persoanele bolnave, atunci când ies din casă pentru a se duce la medic, să poarte mască pentru a limita transmiterea infecţiei.

„De asemenea, dacă iese din casă persoana bolnavă până ajunge la medicul de familie sau la medicul specialist este bine să poarte mască, tocmai pentru a limita transmiterea infecţiei pe care o are către aceia cu care intră în contact chiar dacă pe o perioadă scurtă de timp”, a spus medicul.

Foto Arhivă
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

26 de Comentarii

  1. Întrebarea este…cine dracu mai are încredere în vaxxurile voastre ? Orice fel de vaxxuri, nu numai alea de covrig 19…
    Altă întrebare este… care dracu mai are încredere în voi doctorii ? Toată lumea a văzut că voi dormiți în pat cu Big Pharma și pentru bani v-ați vinde și părinții…

  2. … ”doctorii din viata adevărată” cum se lăuda madam în perioda de tristă amintire, trăiesc în lumea lor, îngrădiți de „obligațiile lor” care derivă de la „sponsorizări pentru studii” sau „accederi în funcții”, și de cele mai multe ori afirmațiile lor contravin flagrand realitatea de lângă noi. Și noi toți vedem cine sunt cei care au mult trâmbițata „gripă severă”, îi vedem pentru că vorbim cu ei la telefon, ne întâlnim cu ei pe stradă, la birou și vedem că sunt răciți și știm că sunt vaccinați sau nu, dar …
    Închei tot cu vorbă a madamei „Gândiți-vă singuri, cu mintea cea buna.”!

  3. Deja isi cer dreptul de a decide: cine va trai si muri, aceste idiotenii imbracate in halatele de lux financiar si nesimtire ale statului roman?! Sa invete dracului sa diferentieze covidul masii de gripa obisnuita, sa nu mai planga dupa indurari si iertari!

  4. Păi declarați, fraților, că sunteți suprasolicitați și nu mai faceți față. Și trimiteți-i pe pacienți la spitalele private. Legea asta prevede, în cazul în care sistemul de stat este suprasolicitat sau în colaps.
    Pun pariu că se vor însănătoși numaidecât. E de ajuns să vorbească la telefon cu persoana de la recepție și să le comunice prețurile și faptul că nu mai sunt fonduri.

    • Titlul a vrur sa sublinieze faptul ca apar cazuri grave la „pacienti tineri, fara alte boli aparent, bineinteles nevaccinati”
      Suna ca o oferta de nerefuzat la cumpararea de bitcoin, care s-a dezumflat in acelasi timp si la fel de mult precum vaxx ARM.
      Adica nu apar cazuri grave la pacienti vaccinati, bineinteles?!
      Oooo , ba da, dar sistemul prin agentii lui de PR nu va recunoaste niciodată esecul fara precedent a acestor campanii tampite de haituire a catetenilor care si-au pierdut complet increderea in guverne dupa 3 ani de isprăvi de tot felul, peste tot in lume, campioni fiind cei din „democratiile consolidate” USA, Can, Aus, Nzl, Ita, Aut , nu numai PRC.

  5. de cateva saptamani, plange presa dupa gripa sezoniera si nimeni nu-i cunoaste indicativul…oare cand erau adevarate stirile cand ne anuntau o noua tulpina Covid sau acum cand nu stiu cum ”arata” gripa sezoniera?

  6. **Plan-de-MITA moare, iar UE induce isteria față de kkvidul chinezesc
    Mimând o preocupare umanitară pentru ”nenorocirile” care se petrec în China, Uniunea Europeană s-a oferit să trimită vaccinuri Covid gratuite în această țară, contactându-i în acest sens pe oficialii chinezi. Evident că oferta a fost refuzată, dat fiind că eficacitatea inexistentă a vaccinurilor ARN mesager este, deja, arhicunoscută. Dacă numărul de cazuri din China îngrijorează autoritățile europene, atunci vaccinurile folosite în UE nu sunt de niciun folos, pentru că vaccinații nu numai că se infectează foarte repede, dar la fel de repede transmit și virusul. În privința spitalizărilor și deceselor, China nu are niciun fel de problemă, pentru că acestea sunt la niveluri infime. Cel mai probabil, UE vrea să scape de stocurile uriașe de vaccinuri, dat fiind că încercările disperate și repetate de a le dona în toate colțurile lumii nu au avut succes. Mai mult, nici europenii nu mai vor să se vaccineze, cu toată reclama deșănțată la noul vaccin adaptat variantei Omicron, care, evident, nici el nu oprește transmiterea, iar formele ușoare de boală le dă chiar varianta Omicron, fără a mai fi nevoie de tehnologia ARN mesager, care a provocat și provoacă victime pe bandă rulantă.
    https://ortodoxinfo.ro/2023/01/03/plandemia-moare-iar-ue-induce-isteria-fata-de-c0vidul-chinezesc/

  7. „Tineri, bineînțeles nevaccinati”. Au început anul cu știri vesele. Sentimentul iubirii fata de nevaccinati e profund marcat și el. Vaccinatii sunt în topul sănătății. Au dansat toți la Revelion, au fost cu colinda, în timp ce nevaccinatii au stat în pat și au tușit serios, si-au șters nasul și s-au șters la fund cu medicii care sunt de serviciu în slujba cacaciosilor progresisti. Bravo lor, îngeri megri in halate alge. Suntem siguri ca deja o prima serioasa le-a întrat în buzunarul de la spate introdusa de o mana care a patruns discret, mangaietor și catifelata prin fata, poposind o vreme când sa se odihnească muncind. E cazul sa puneți și placa cu covidul. E cazul sa reînvie Jurma, Cherecheș, Imbri, Musta și tot corul cântăreților la flautul fermecat și fermentat. Prea au sta în anonimat de la începerea războiului. Încă un război psihologic nu credem ca e dăunător sănătății inui popor traumatizat de idioti, parșivi, navetisti de ziua a cincea, antinationali, pupincuristi, slugi, gustați, obezi, inculți, vânzători de suflete și spirite, de credinta și ucigător de speranțe naționale.

  8. Circula in presa o lista celebra a tuturor VACCINISTILOR care au fost vuvzelele lui Iohanis si Orban in timpul covid. La sectiunea ‘personal medical’ se afla si acest baiat Aisel alaturi de o companie celebra: Arafat, Musta, Imbri, Mahler, Dorobat, Moldovan, Jurma,Tincu etc.

  9. Alta jigodie cu propaganda in gura promovata de presa platita.

  10. Le tataie fundul sa nu fie săltați de DNA pentru crimele asupra pacienților nevaccinati sau cu diverse comorbidități, exterminați in spitale prin lipsa de medicamente pentru bolile interne! Și de jndf știau când apareau valurile dacă nu atunci când se împrăștiau virusurile prin diverși vectori?

  11. Strict punct de vedere medical, raspandirea alarmanta a gripei (botezata in multe feluri, de la guvid la pangolinita, nu are importanta) este EFECTUL DIRECT al faptului ca timp de doi ani de zile oamenii nu au mai avut frecventa normala a contactelor sociale, slabindu-si astfel drastic imunitatea naturala!
    Vinovati de un eventual dezastru sanitar de data aceasta e clar cine sunt: conspiratorii plandemitei, autorii si executantii masurilor criminale de lockdown!
    Este genocid la scara planetara!

    • E bine ca e OK. Nu stim daca si cei pe care-i „trateaza” sunt OK.
      PS Pebtru Cotidianul, am bagat laptopul in treapta I, si tot are viteza prea mare. Credeti ca daca scot cheile din contact, pot posta fara sa ma zdruncine?

  12. Familia Pupincu de rit vechi rasaritean, filosovietica, desi afectata intelectual, nu se trateaza. Dupa cum se vede.
    Multumiri domnului Darwin.
    Avem o sansa cu astia sclipitori, dar multi.
    Scrieti baieti, numai scrieti!
    Stim care-s cozile de topor.
    Lemn Tanase!
    Voi ne aparati de rusi. N-o sa-si casapeasca adulatorii.
    Sau daca o fac, e nasol. Dezamagirea hauristilor va fi mare.

  13. Circulă un zvon care spune că atunci când se va termina testarea vaccinurilor pe oameni, dacă testarea dă rezultate bineînțeles, se va trece la vaccinarea șorecilor pentru că s-au înmulțit prea mult.

  14. „Tineri nevaccinați”, dar când s-au vaccinat vreodată tinerii împotriva gripei? Ce porcărie de lături amestecate! Sau sugerați că vaccinul covid protejează și împotriva gripei? Eu mă întreb genul acesta de știri confuze cui se adresează și cu ce scop?

  15. Simin Aysel … Hmmmm ….Bineinteles, vaccinat (cu ce nu trebuie, ca impotriva prostiei nu e vaccinat).

  16. Să le spună cineva acestor nerușinați – care pot fi numiți oricum numai medici nu – că în ultimele… buletine (cred că toate pentru anul 2022) publicate de INSP, numărul de pacienți vaccinați este mai mare decât al celor nevaccinați.

  17. Mai gloata nerusinata,toti,dar toti sunteti obsedati de vaccin,obsedati de covid ,de fapt sunteti bolnavi de inima rea(ma mir ca mai bate-n voi).Va pricepeti la toate,sunteti medici,stiti ce e bun ,ce e rau,stiti totul.Vai de capul vostru gloata inteligenta!Va supara ca vaccinul anticovid a redus mortalitatea celor imbolnaviti.De unde obsesia asata bolnavicioasa la voi?Ati avut pusee maladive in copilarie,ati fost traumatizati de ceva infricosator?Roexit,ai avut cosmaruri?Ati suferit experienta casei de nebuni,ramanad cu sechele ?De unde frica asta de vaccin in general?Sau ati fost hipnotizati de Ciutacu,Sosoaca si alti straluciti?Marius Pavel ai fost lovit cu leuca(un obiect masiv de la caruta trasa de boi) cand ai fost mic,sau mama-ta te-a scapat in ciubarul cu apa clocotita?Astrobalamuc,ai fost hipnotizat si deocheat de vrajitoare perverse?De unde atata frica de vaccin,de orice fel ar fi?Sunteti in stare sa-mi raspundeti gloata(adunatura,adunătură, buluc, ceată, colectivitate, droaie, masă, mulţime, norod, plebe, popor, prostime, puzderie, scursură, strânsură, şleahtă, tabără, vulg, zbor, (învechit şi regional) poporime, (învechit)?. Am cautat in dictionar ca nu le stiu pe toate.

    • @Ghita
      Daca esti vaccinat cu mARN, felicitari! Doar ca, e bine ca macar vreo cativa ani sa ai la tine o pastila de nitroglicerina. Ajuta in caz de infarct.

  18. Cantati la alta masa ca asta cu pandemie/epidemie e deja rasuflata. O molima ..ceva …puneti-va la munca inteligenta…hai ca puteti.

  19. Îi dau tare cu gripele si covrigurile pentru ca nu cumva lumea sa aiba aer si sa intrebe de ce enorm de multi oameni „vaccinati” anticovrig fac infarcturi si avc-uri si cad din picioare sau intra cu masina pe contrasens sau, vorba unei dăștepte in viață, se trezesc dimineata morti.

    Ideea este sa nu fie intrebat mai ales Arafat, pentru ca sefii sai, de la serviciul secret al unei puteri straine si ostile, nu au chef sa-i dea scriptul dupa care sa se apere.
    Care serviciu secret?… incepe cu M, cum incepe si textul suedezei.

  20. BigPharma și criminalul Fauci s-au șmecherit:
    „…pe lângă COVID-ul cu care ne-am obişnuit deja, avem de-a face şi cu un număr din ce în ce mai mare de cazuri de gripă şi mai ales de gripă severă”…
    „Pneumoniile acestea mixte trebuie tratate şi din păcate de foarte multe ori ne lovim de rezistenţă la antibiotice”…
    Exact ce este vulnerabilitate la nivel extins în populime, exploatează koorvele globalizde BigPharma din culise! …și vi le-au trimis mai devreme, că „cine se scoală de dimineață departe ajunge”, și cu mult mai mulți bani luați pe medicamente!

  21. „Tineri, bineînțeles nevaccinati”!? Pai daca impiedica ceva sfintul profit sa creasca, doar trebuie sa sugeram ca e rau daca nu aduci bani cu inteparea cu mRNA. Si nu conteaza ca nu tratamentul gebetic experimental nu a gost testa sau gindit sa opreasca raspindirea virusului sau mutariilor virusului, sa ca cei cu efecte meducale negative dupa vaxinare ca problene cardiace, tromboze, morti subite, leucemie, invliditate grava si altele, ramin cu problemele de sanatate tot restul vietii. Ca unii au probleme nu inseamna nimic daca e vorba sa incurce sfintul profit a fabricantiloe de la BigPharna. Iar statwle nu au nimic impotriva daca creste profitul, ca asta inseamba impozit platit la stat, tva platit la stat si cresterea PIB-ului! Asa ca daca se mai pot prosti oameni sa se vaxineze, unii ciatiga bine si ceilalti cum ii ajuta dumnezeu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.