Situație critică în Siria: Rusia și NATO față în față

Bătălia pentru Alep ar putea aduce NATO și Rusia față în față pe un front de luptă. Al doilea cel mai important oraș al Siriei este controlat acum de o serie de grupări afiliate la al-Qaeda, Armata Siriană Liberă și Statul Islamic, iar pentru armata loială regimului de la Damasc este crucială recâștigarea controlului. Potrivit Reuters, strategia președintelui Assad și a aliaților săi ruși este de a elibera cât mai multe localități importante din partea de vest a țării, astfel încât, chiar dacă Statul Islamic își va menține ocupația în estul Siriei, Bashar al-Assad să nu aibă a se teme că poate fi îndepărtat de la putere în orice moment.

Potrivit Bloomberg, președintele Vladimir Putin estimează că forțele lui Bashar al-Assad controlează în acest moment un sfert din teritoriul Siriei, unde se află 60% din populația ce a mai rămas în țară. Potrivit unor surse care au participat la o întâlnire privată cu președintele Putin în urmă cu o săptămână, acesta consideră că bastioanele trebuie întărite, astfel încât Rusia să aibă o pozitie cât mai puternică la negocierile pentru o tranziție politică în Siria, în ultimă instanță pentru a determina Vestul să renunțe la obstinația cu care pune condiția îndepărtării lui Assad de la putere. Aceleași surse arată că misiunea aviației ruse în Siria și mobilizarea navelor lansatoare de rachete din Marea Caspică ar putea dura mai mult de un an.

Bloomberg scrie că Putin recurge în această perioadă la o diplomație discretă, încercând să-și prezinte poziția la întâlniri cu format restrâns cu liderii statelor importante. Se pare că strategia sa are succes și că o serie de capitale sunt de acord să poarte discuții cu Rusia pentru a reduce riscul unei confruntări militare directe între Moscova și Vest pe frontul din Siria. Secretarul de Stat John Kerry a și declarat că în câteva zile vor avea loc convorbiri între Turcia, Rusia, Arabia Saudită, Iordania și SUA pentru a se negocia o soluție politică la războiul din Siria. Potrivit Interfax, miniștrii de Externe ai Statelor Unite, Rusiei și Arabiei Saudite s-ar putea întâlni săptămâna viitoare la Viena.

În întreg acest balet diplomatic, poziția Rusiei este mult mai usor de susținut la nivelul propagandei – Moscova a anunțat inițial că va lupta împotriva jihadiștilor, pentru ca la scurt timp să nu-și mai ascundă susținerea pentru regimul Assad. De cealaltă parte, poziția Vestului, în special a Statelor Unite a fost mai dificil de susținut de aparatul de propagandă. SUA au refuzat ”oferta” rusă de a crea o noua alianță împotriva jihadismului in Siria. Motivul – Rusia susține regimul Assad, iar daca pentru Moscova terorsiti sunt toti cei care lupta cu arama in mana impoitricva regimului legttimi, pentru Wall Street Journal unele grupări afiliate la Al-Qaeda a ajuns sa fie considerată o forță ”moderată”. Din punct de vedere geopolitic, pentru Washington îndepărtarea lui Assad este mai importantă decât neutralizarea grupării Stat Islamic. Însă acest lucru este foarte greu de vândut publicului prin strategii de PR și campanii de presa, atât timp cât același PR și aceeași presă au prezentat toate atrocitatile comise de jihadiști în ultimele luni.

Acesta este contextul diplomatic în care armata siriană loialistă, alături de Rusia și Iran au lansat ofensiva asupra Alepului. O victorie ar fi o lovitură de imagine pentru Rusia, atât timp cât alianța împotriva Statului Islamic sprijinită de SUA în Irakul vecin nu a reușit nici până acum să ia o decizie fermă pentru o ofensivă asupra unui centru urban de același calibru – Mosul.

Iranul și-a sumat o un rol extrem de important în această ofensivă asupra Alepului, scrie presa americană. Potrivit Fox News, portavocea conservatorilor de la Washington, comandantul Forțelor Quds, forțele Gărzilor Revoluționare iraniene însărcinate cu operațiunile extrateritoriale, a fost văzut in Siria alături de militari iranieni și de membri ai grupării libeneze Hezbollah. Reuters scrie că generalul Qassem Soleimani a fost filmat în provincia Latakia adresându-se unor ofițeri iranieni și unor lideri ai Hezbollah.

The Washington Post scrie că Soleimani a cerut ca în Siria să vină mii de luptători din milițiile șiite din Irak, iar misiunea lor este cucerirea orașului Alep. Milițiile se vor alătura trupelor Quds iraniene și Hezbollahului. Potrivit unor surse, o miliție șiită iraniană a trimis in Siria 1.000 de luptători. ”Nu contează că suntem în Irak sau în Siria, este aceeași linie a frontului pentru că luptăm împotriva aceluiași inamic.”, a spus purtătorul de cuvânt al miliției irakiene Harakat al-Hezbollah al-Nujaba.

”Operațiunea este o extensie a celei din Irak, pentru că este același inamic, iar dacă îi lovim aici înseamnă că se va simți și în Irak”, spune liderul miliției Kitaeb Hezbollah, adăugând că generalul Soleimani i-a cerut ”în mod particular să meargă în Siria și să lanseze operațiunea din Alep”.

Începând de vineri, trupele regimului Assad au cucerit mai multe localități la sud de Alep, iar zeci de mii de civili au ales să fugă din calea acestei ofensive. Duminică, trupele armatei loialiste și-au continuat aofensiva și au ocupat alte două localități în drumul către autostrăzile care leagă Alepul de Damasc, de provincia costieră Latakia și de orașul Hama, din centrul țării. Orașul, al doilea cel mai mare din Siria, este acum rupt în două – partea de est este controlată de o mulțime de miliții rebele, în timp ce estul este controlat de trupele loiale regimului de la Damasc.

Potrivit Wall Street Journal, care citează surse din rândul rebelilor, ofensiva lui Assad este condusă de consilieri militari iranieni și trupe iraniene, la care se adaugă trupe siriene. Unul dintre scopurile ofensivei este de a-i împiedica pe rebelii din Alep să se deplaseze către alte fronturi anti-Assad. Rebelii înșiși spun presei străine că liniile lor de aprovizionare ce vin din Turcia sunt atacate constant.

În timp ce Rusia își mobilizează aviația în Siria și comandantul Forțelor Quds preia comanda celei mai mari operațiuni iraniene la sol, Washingtonul decide să reînarmeze trupele siriene rebele.

Reuters scrie că rebelii anti-Assad din Alep au primit noi rachete antitanc, fabricate în Statele Unite, de la state care se opun președintelui al-Assad. Rebeli din grupările afiliate Armatei Libere Siriene au declarat pentru Reuters că au primit arme și muniție încă de la începutul atacului armatei loiale lui Assad și al iranienilor. O parte din grupările rebele au fost aprovizionate astfel prin Turcia, prin intermediul unui program susținut de Statele Unite și care în unele cazuri a presupus și antranamente militare oferite de serviciile speciale americane, scrie Reutres.

În acest fel războiul prin intermediari dintre SUA si NATO, pe de o parte, și Rusia și Iran, pe de altă parte, devine o realitate, iar liniile frontului sunt îngrijorător de aproapiate.

Rebelii antrenați de CIA folosesc acum armele furnizate de aliații Statelor Unite pentru a-i lichida pe militarii iranieni susținuți aerian de Rusia. Cum operațiunea terestră este preluata de către trupele iraniene și de către Hezbollah, cu sustinere aeriana rusă, războiul din Siria s-a transformat într-un conflict între Iran-Rusia și rebelii anti-Assad. Poate fi o chestiune de timp până când termenul ”rebeli” din această ecuație va fi înlocuit de statele care susțin cu adevarat acțiunile anti-Assad. Este deja cunoscut că Turcia, stat NATO și țară prin care SUA livrează muniție și arme rebelilor, a doborât o dronă a armatei ruse și că presa occidentală susținea că Turcia a doborât chiar un avion care, probabil, aparținea Rusiei.

Miza este mare, atât pentru rebeli și Statele Unite, cât și pentru regimul Assad și Moscova. Alep este centrul comercial al Siriei și al doilea oraș ca mărime al țării. Pentru regimul de la Damasc, pierderea parțială a controlului asupra orașului a fost o lovitură puternica. Acum, cu ajutorul aerian al Rusiei și sprijinul la sol al Fortelor Quds și al Hezbollahului, armata loialistă are șanse să recucerească zone însemnate ale orașului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.