Gazoductul strategic inaugurat

Oficiali din Polonia, Norvegia şi Danemarca au participat marţi la inaugurarea unui gazoduct strategic care le va permite polonezilor să-şi diminueze dependenţa faţă de gazul natural rusesc, transmite AFP.

”Epoca dominaţiei ruse în domeniul gazului ia sfârşit, epocă marcată de şantaj, ameninţări şi extorsiuni’, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la inaugurarea Baltic Pipe, conductă cu o capacitate de transport de 10 miliarde de metri cubi pe an şi care pentru preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, reprezintă ”visul polonez”.

La ceremonia desfăşurată în vestul Poloniei, ministrul norvegian al energiei, Terje Aasland, a apreciat că inaugurarea acestui gazoduct marchează ”o etapă importantă pe calea independenţei Europei faţă de energia rusească”, în timp ce şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a spus că ”trebuie să facem tot posibilul pentru a elimina energia ca instrument de putere rusească” şi a susţinut că ”împreună îl vom învinge pe (preşedintele rus Vladimir) Putin”.

Puternic dependentă în trecut de gazul rusesc, Polonia încearcă de mulţi ani să reducă această dependenţă. Guvernul de la Varşovia a inaugurat în 2015 la Marea Baltică un terminal de gaze naturale lichefiate şi între timp a realizat mai multe interconectoare cu ţările vecine.

Polonia a anunţat în 2019 că nu va prelungi dincolo de anul 2022 contractul pe termen lung încheiat cu societatea rusă Gazprom pentru achiziţia de gaz natural. Dar pe fondul războiului din Ucraina furnizorul rus a suspendat deja livrările de gaze către Polonia, după ce aceasta a refuzat să i le plătească în ruble.

Anul trecut livrările de gaze ruseşti încă reprezentau circa jumătate din consumul total al Poloniei, de circa 20 de miliarde de metri cubi pe an.

Livrările prin Baltic Pipe vor începe la 1 octombrie, iar anul viitor volumul de gaze furnizate prin această conductă va fi de circa 6,5 miliarde de metri cubi, urmând să crească în 2024 la circa 7,7 miliarde, conform aşteptărilor guvernului de la Varşovia.

Acesta din urmă este însă criticat de unii experţi, care-i reproşează că a semnat prea târziu contractele pentru noile achiziţii de gaze şi că va plăti prea mult pentru gazul natural norvegian.

Gazoductul Baltic Pipe este de fapt un racord prin Danemarca al Europipe II, o conductă deja existentă între Norvegia şi Germania.

Inaugurarea sa survine la o zi după ce au fost semnalate scurgeri misterioase de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică şi în prezent nu sunt operaţionale.

Cele trei scurgeri de gaze par să indice mai degrabă un sabotaj decât un accident, dar nu este clar cine şi de ce ar fi recurs la o asemenea acţiune.

Kremlinul, spre care se îndreaptă multe priviri, a negat orice responsabilitate a Rusiei şi s-a declarat ”extrem de preocupat”, afirmând că nu trebuie exclusă ”nicio ipoteză, inclusiv cea a sabotajului”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

17 Comentarii

  1. Epoca gazului rusesc moca s-a dus simultan cu SLAVA !
    Acum sa vedem industriile europene în competiție cu SUA, China, India șamd.
    Dacă mai rămân industrii în Europa…?

  2. Tot ce inseamna sabotaj, e de la rusica contra racolarii si trimiterii la moarte in ukraina! Nu are rost sa mergeti pe alte fasaieli.

  3. @ qqq….Cel mai mare beneficiu pentru Rusia adus de acest conflict este reducerea drastica a livrarii de combustibili de toate soiurile catre Occident…Si nu ca sa liveasca in Occident….ci ca Rusia sa le conserve pentru ea, da ii ajunga 400 de ani in loc de 200 de ani…..Daca Rusia reduce exportul de combustibili, isi face un mare serviciu, isi pune populatia la munca de inovatie care inobileaza un popor…

  4. Articolul evita sa spuna ce procent aduce polacilor conducta in cauza. Din alta sursa, ar fi 15%, adica un festivism jitanesc. De unde ia Polska 85 % din necesar nu spune cineva. Continuati … bairamul, iarna vine mai repede decat credeti, centralele duduie.

  5. Alte tari nu au iesire la mare si nici vecini plini de gaze. Polonie sa zica mersi pt norocul chior pe care il are. Vom afla cine a dinamitat gazoductele din Marea Baltica?

  6. Vânzarea de combustibili la preturi decente este numit „șantaj” de dobitocul ăsta de premier. Exact cu ce anume a șantajat Rusia pe polonezi?

  7. Baliverne!
    Cum ar fi ca înainte să știi de unde-ți aduci gaze spui, prostește: „epoca dominaţiei ruse în domeniul gazului ia sfârşit, epocă marcată de şantaj, ameninţări şi extorsiuni” (prim-ministrul evreu, după ziarul JP, al Poloniei)
    Totul e teatru, teatru politic…nu azi s-a spart țeava NordStream1 ce, se vede din pozele din avion, bulbucă, adică are gaze în ea iar nouă ne-au spus că e închisă? De unde și-a umplut Germania cămara?

  8. Si daca maine-poimaine o sa apara „accidental” niste pierderi si la conductele polonezilor? Ma rog, nu mi-as face grija de caldura la polonezi, situatia degenereaza, suntem deja intr-un razboi total, ideologic, economic, financiar, santaj la nivel planetar, Polonia si UK o sa fie garantat primele care sunt incinerate

  9. Gazoductele Nord Stream 1 şi 2 nu mai aveau viitor. Cred ca le-au minat de frica sa nu le fuga incorporabilii prin conducta în Germania. Cu ceva aer comprimat din urma, …

  10. 6-7 mld m3 în primul an, din 20 mld m3 cat are nevoie Polonia; deci cam 33%; cu o capacitate maxima de 10 mld. Spune foarte clar în articol!

  11. conducta de gaz sau au sanctionat, refuzand gazul de ce mai apar articole prin care se vorbeste de dependeta de gazul pe care nu-l mai primesc/refuza?

  12. Romania lui Iohanis asteapta sa dea gazul la austrieci , iar calul lui Nastase-Traian Petrom Popescu ,asteapta sa ne sugrume cu pretul , in vreme ce Austriei ii va da gaz aproape gratis . Dar cu agentii Austriei la putere nici Dumnezeu nu ne mai poate ajuta .

  13. N-ai cum bre. Trebuie să fii realist și să vezi clar lucrurile. ”Diminuarea” unor pierderi nu e o rezolvare.. Să te pui pe alte baze necesită ani, poate deceni. In acest timp iți omori industria, economia,. Nu mai revii niciodată, e la mintea prostului. Apropoo. Nu-ți dă niște indicații, niște explicații, faptul că in Marea Baltică au explodat ambele conducte de gaz rusești spre Germania cu grave urmări de poluare a mediului ?? Ce crezi cine și de ce le-a făcut ??

  14. Bine ,bine,despre soluții pe la alții am tot citit,dar o soluție româneasca pe cînd și la noi ? Că nu mai e mult pînă la iarnă și de gargarisme si promisiuni e plin podul !

  15. @Eduard M?tZ ot CZernowitZ spune:
    27 septembrie 2022 la 20:31

    „Epoca gazului rusesc moca s-a dus simultan cu SLAVA !
    Acum sa vedem industriile europene în competiție cu SUA, China, India șamd.
    Dacă mai rămân industrii în Europa…”
    Post TV strain (tara NATO si UE): Datorita preturilor energiei in Europa si nesiguranta aprovizionarii WolksWagen nu-si mai face noua fabrica in Europa ci in SUA. Tesla care urma sa se dezvolte in UE si-a oprit investitia din Europa. Industria siderurgica si cea a ingrasamintelor se muta din Europa in Asia unde gazele si en. electrica sunt ieftine comparativ cu preturile din Europa. (si in RO se inchid deja)

    Singurul raspuns al Europei ar fi subventionarea pretului energiei ptr industrie ptr ca acesta sa ramana competitiva in Europa si sa nu migreze in SUA sau Asia. Dar de unde, de la cine se vor lua oare acesti bani?
    Si uite asa cetatenii europeni sunt pusi sa plateasca ticalosia politicienilor care-i conduc (UE si national).

  16. Păi nu bre. Singura soluție a germaniei și a europei, cât și a planetei e mediului fără hidrocarburi, sunt technologiile noi, bazate pe alte materii prime decât hidrocarburile..De ex. hidrogenul, sau chiar totul pur electric din surse gen centrale nucleare NEPOLUANTE. Ceea ce este la ora asta rezolvabil, chiar cu surse regenerabile prietene cu mediul..Să revii pe cărbune este o prostie, bani aruncați. Fuga inainte este soluția viitorului..și SINGURA..Nici petrolul, nici gazul nu sunt de viitor.. Până atunci insă,. plantează pomi, cât de mulți,..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.